Știri muzicale din țară Înapoi

Concert aniversar Csíky Boldizsár - 89 de ani la Palatul Culturii din Târgu-Mureș

Publicat: joi, 8 Octombrie 2026 , ora 0.00
Orchestra Filarmonicii din Târgu-Mureș susține astăzi, 8 octombrie, un concert simfonic aniversar dedicat compozitorului Csíky Boldizsár, la împlinirea a 89 de ani de la nașterea sa.
De la ora 19:00, pe scena Sălii Mari a Palatului Culturii din localitate, ansamblul dirijat de Jankó Zsolt propune un program alcătuit din poemul simfonic „Idila Siegfried” de Richard Wagner, „FinisterrAI” - Concert pentru trompetă, trombon și orchestră de Ricardo Mollá, precum și Cântece de vitejie, Cântece și dansuri vechi ardelenești și poemul simfonic „Muntele” de Csíky Boldizsár.
Soliști vor fi trompetistul Tristan Keaton și trombonistul Ferencz Mátyás.
Ana Sireteanu