Știri muzicale din țară Înapoi

Cluj International Music Masterclasses - penultima zi

Publicat: joi, 23 Iulie 2026 , ora 0.00

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca găzduiește, în această perioadă, ediția din 2026 a „Cluj International Music Masterclasses”, școală de vară dedicată flautului și clarinetului, organizată de Asociația Culturală „Notes&Ties”.

Până pe 24 iulie 2026, cei peste 70 de participanți sunt îndrumați de peste 20 de mentori, profesori de flaut, clarinet, compozitori, muzicologi și alți specialiști în vederea dezvoltării lor complexe ca muzicieni profesioniști.

În acest context, astăzi, 23 iulie 2026, de la ora 17:00, și mâine, 24 iulie, de la ora 19:00, au loc două concerte susținute de cursanții din cadrul Cluj International Music Masterclasses. Evenimentele se desfășoară în Amfiteatrul „Cornel Țăranu” al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Ioana Țintea