Platforma culturală #SharpShifts lansează sâmbătă, 25 aprilie 2026, o serie de concerte de muzică clasică și jazz, intitulată „Opus Noisy”. În cadrul evenimentelor vor evolua membrii Orchestrei „Addixion”, precum și pianiștii Daniel Ciobanu și Omri Mor. Colega noastră Cristina Cîrjan a stat de vorbă cu inițiatorul acestui demers, pianistul Daniel Ciobanu.

Seria de evenimente "Opus Noisy" este caracterizată de eclectism și diversitate, aducând împreună muzica clasică, muzica jazz, muzica de film, precum și influențe arabo-andaluze. Cum a luat naștere acest concept și ce impact vă doriți să aibă asupra scenei muzicii clasice din România?

În cadrul proiectului "Opus Noisy", m-a interesat să văd dacă există o posibilitate ca zgomotul lumii în care trăim să devină, paradoxal, o materie de lucru sau chiar un "partener de dialog". De aici s-a născut și ideea titlului, care are o intenție ușor ironică. Muzica clasică fiind în permanență înconjurată de un fel de prestigiu al solemnului și de acea tăcere aproape liturgică. Mie mi s-a părut important să o readuc cumva în proximitatea zilelor de astăzi, în contact cu tensiunile și pulsația prezentului, printr-o serie de "derapaje" de la cadrul clasic, cu tot felul de intervenții. De exemplu, vom avea un recital de pian construit împreună cu o voce AI în rol de maestru de ceremonie, o componentă vizuală amplificată prin "videomapping", o expoziție de artă mobilă în modul "catwalk", precum și acele deschideri pe care le-ați menționat - spre jazz, flamenco și dans contemporan.

Veți evolua în cadrul recitalului de deschidere, care este intitulat "Alone All Together". Care este firul narativ al acestui eveniment și ce-l transformă într-un "manifest"?

Programul reunește pagini celebre din lucrări semnate de Beethoven, Chopin, Satie, Liszt - compozitori, să spunem, clasici. Acest program nu este construit ca un platou elegant de "greatest hits", ci mai degrabă ca o adunare de spirite care au avut tendința de a nu se conforma. De fapt, firul narativ este unul psihologic. Avem de-a face cu niște compozitori care, în felul lor, au refuzat realitatea servită, gata ambalată. Acești compozitori au inventat propriul sistem de "branhii artistice". Au fost oameni imposibil de "domesticit" și tocmai din această inadecvare magnifică s-a născut marea lor muzică. Cam acesta este "laitmotivul" conceptului: să ajutăm publicul, în ciuda zgomotului, să își creeze propria realitate.

Introducerea unei voci AI ca maestru de ceremonii este un element surprinzător. Cum vedeți relația dintre muzica clasică și această tehnologie?

Da, într-adevăr, este un element destul de "exotic", dar, dacă stăm să ne gândim, inteligența artificială a devenit omniprezentă. Încerc, totuși, să îi ofer un rol în acest spectacol, care să nu ne dicteze realitatea, ci doar să o amplifice. Este ca un ucenic bun, nu ca un stăpân. Universul intelgenței artificiale este unul absolut infinit. Este bineînțeles, un artificiu care are posibilități chiar și artistice, dacă știi să folosești tehnologia, care chiar creează, cel puțin pentru publicul tânăr, o punte solidă între partea asta care lipsește un pic muzicii clasice - partea "cinematică", partea narativă. Oamenii nu mai citesc foarte mult acum, înainte să meargă la spectacole, despre compozitori, despre piese. Așadar, această voce, împăturită în foarte multe accidente metaforice personale pe care le-am scris, ne ghidează mai bine printre sunete.

Agenda include și un workshop care aduce cursanții pe scenă împreună cu mentorii lor, membrii Orchestrei "Addixion". Ce ne puteți spune despre această componentă educațională?

Pe 2 mai, vom avea un concert la școala de la Piscu, chiar un atelier de creație, creat de Virgil Scripcariu, unde, într-adevăr, eu și orchestra vom cânta împreună cu studenții participanți la workshop-ul de instrumente de coarde desfășurat în București. Pe mine, lucrul cu tinerii muzicieni mă bucură foarte mult, tocmai pentru că acolo mi se pare că muzica încă nu s-a "cimentat" cumva în reflexe de carieră. Există încă foame, risc, o oarecare stângăcie fertilă, adică exact acele lucruri fără de care muzica ar deveni doar o simplă competență. Cred, de asemenea, că este un lucru foarte important ca dacă vorbim despre viitorul muzicii, atunci să îl și construim concret. Să nu doar îl invocăm, în fraze frumoase spuse la interviuri. De aceea am vrut ca acești tineri să beneficieze nu doar de un context pedagogic, ci și o experiență reală cu scena, cu responsabilitate și contact cu publicul. Cred că acolo începe, de fapt, adevăratul "clocot" artistic: pe scenă.

Ce ne puteți spune despre concertul din data de 3 mai, de la Ateneul Român?

Pe 3 mai, vom apărea, din nou, împreună cu orchestra proiectului, Orchestra "Addixion", și voi fi și eu solist, va participa și violonistul și concertmaestrul ansamblului, Sabin Penea. Nu vrem doar să lustruim cu respect previzibil prestigiul instituției, ci să și arătăm că, de fapt, tradiția nu este o relicvă imobilă, ci o energie care trebuie provocată constant. Și, cumva, și aici avem un element exotic și destul de "flambat". Experiența va fi cu atât mai aparte, cu cât o parte dintre spectatori va avea ocazia absolut inedită și istorică, cred, mai ales în România, de a trăi concertul nu din siguranța sălii, ci chiar din scenă, chiar din mijlocul orchestrei, printre membrii orchestrei, în contact direct cu tensiunea aceea fantastică de pe scenă și cu vibrația halucinantă a actului muzical.

Cum vedeți publicul din România în raport cu acest nou concept? Considerați că există deschidere față de această inițiativă?

Asta probabil o să aflăm în dată de 3 mai. Concertul se numește "Sound Safari", fiind un fel de experiență aproape similară cu o experiență extremă, cum ar fi cea de a sări cu parașuta. Sunt sigur că oamenii care vor fi acolo printre noi vor avea o experiență absolut plină de adrenalină și de neuitat. Vor fi pe scena Ateneului, în primul rând, vor avea o altă perspectivă, vor fi la fel ca și muzicienii, priviți de cei 800 de spectatori din public. Va exista și acea energie absolut turbată care se creează în cadrul unei orchestre.