10 aprilie este data lansării unui album special cu lucrări de Carl Filtsch, înregistrat de o pianistă originară din România, astăzi stabilită în Italia, o producție a casei de discuri Urania. Aș vrea, în primul rând, Ramona Munteanu, să ne spui care este istoria realizării acestui disc?

Povestea acestui disc ne poartă chiar înaintea pandemiei, 2019, când am făcut o mică excursie la cimitirul evanghelic din Veneția, unde este mormântul lui Carl Filtsch. Sincer, uitasem că Filtsch era îngropat acolo și m-a șocat foarte tare să văd mormântul lui în condiții aproape de abandon, cu un trunchi uriaș în fața plăcii funerare. Aproape nimeni nu mai trecuse pe acolo de ani de zile, se vedea că era într-o condiție foarte tristă.

Asta m-a determinat să încep, după câțiva ani, un proiect care să amintească figura acestui muzician de așa o mare valoare, care este foarte cunoscut în Transilvania, prin Concursul Carl Filtsch de la Sibiu, care are loc în fiecare an. Domnul Csiky Boldizsar deja este unul din promotorii principali ai acestui festival. Au mai fost domnul Peter Szaunig, Walter Kraft, care din păcate nu mai sunt, dar e important să nu uităm aceste nume importante și să le răspândim cât putem și în Europa și în alte țări. Eu mă aflu în Italia și mi se pare o foarte frumoasă legătură cu țara mea de origine.

 Cine a fost Carl Filtsch?

Carl Filtsch a fost un copil-minune, unul dintre reprezentanții perioadei romantice a muzicii pentru pian. Știm foarte bine că Chopin și Liszt sunt cei doi giganți ai perioadei romantice. Dar Filtsch a fost elevul lui Chopin pentru aproape doi ani la Paris.

Liszt i-a dăruit Serenada de Schubert și a făcut o remarcă care a rămas în istoria muzicii: "Dacă acest copil va continua turneele sale, eu va trebui să închid magazinul". Înseamnă că era o concurență serioasă pentru compozitorii generației sale, deși este născut în 1830, Chopin este născut în 1810, iar Liszt în 1811. Apoi mai avem Schumann, Brahms și mulți alți compozitori foarte importanți. Dar e clar că micul Carl Filtsch nu era absolut deloc mai prejos de acești mari compozitori. Doar că destinul a fost destul de tragic și el a murit înainte de a împlini vârsta de 15 ani. S-a îmbolnăvit de tuberculoză, ca și profesorul său iubit Chopin, care spunea că a fost singurul care a înțeles muzica sa pe deplin.

În Transilvania este cunoscut, dar este încă necunoscut pentru largul public. De aceea am dedicat câțiva ani pentru a construi acest proiect și a înregistra aceste 20 de piese, care sunt aproape toate piesele sale pentru pian. Lipsesc două, dar n-au mai avut loc pe CD.

Mormântul lui Carl Filtsch este la Veneția. Cum s-a întâmplat de Carl Filtsch s-a stins la Veneția?

Carl Filtsch a călătorit un pic prin Europa, tatăl său l-a adus la Viena când avea șapte ani. Sponsorul lui a fost contesa Jeanette Banffy, care i-a plătit lecțiile la început cu tatăl Clarei Schumann, apoi cu Chopin la Paris. A făcut și turnee la Bruxelles, la Londra. Iar în ultimii săi ani,  i-a fost diagnosticată această tuberculoză.

Din păcate, medicii în vremea aceea nu aveau metode foarte moderne și l-au trimis la Veneția pentru a face niște cure, pentru a se însănătoși. Din păcate, aceste cure nu au funcționat prea bine. Am citit că făcea băi în mare în luna februarie la Lido di Venezia. Și umezeala, care este caracteristică acestei părți a Europei, pentru că suntem înconjurați de mare, nu este prielnică tuberculozei. Ne amintim că și Chopin a fost la Palma de Mallorca, unde sănătatea sa nu s-a ameliorat, dimpotrivă.

În vara anului 1844 Filtsch părea că și-ar fi revenit, dar s-a întors din nou aici la Veneția și în luna mai din 1845, înainte de a împlini 15 ani, Carl Filtsch s-a stins aici la Veneția. Lângă fratele său și cu Jeanette Banffy la căpătâi, s-a stins data de 11 mai 1845. A fost îngropat în cimitirul San Michele, care pe vremea aceea se numea San Cristoforo, apoi s-au făcut niște lucrări și s-au unit două insule, care acum reprezintă cimitirul San Michele.

Așadar, pe acest disc avem majoritatea creației lui Carl Filtsch. Dacă ar fi să faci o descriere generală a cum sună această muzică, cum ar suna această descriere?

În general, piesele sale sunt foarte caracteristice perioadei romantice, dar este clar că este foarte original și foarte profund în tot ceea ce scrie, pentru că pornește și de la piese cu caracter baroc, care sunt mai puțin cunoscute. Sunt cele șase mici preludii. Avem și un preludiu și o fugă descoperită destul de recent de domnul Gajewski, care este un muzicolog american, care a contribuit la mărirea acestui repertoriu, pentru că acum câțiva ani se cunoșteau doar opt piese, după aceea s-au tot adăugat altele, până s-au ajuns la 20 și... aproape două; una este o reconstrucție a unei fantezii, redescoperită tocmai de Gajewski la Londra, la un strănepot al fratelui său.

Deci avem perioadă barocă cu preludiu și fugă, mici preludii și alte piese, apoi avem perioada aproape clasică, prin variațiuni, introducere și o temă cu variațiuni, pe o temă de Bellini, o piesă dedicată lui Talberg, care era de asemenea un prieten intim al său, cunoscut la Viena. Avem o fantezie dramatică, o altă piesă foarte puțin cunoscută, la fel descoperită de Talberg, în anii 2000, deci foarte recent, care ne duce cu gândul la fanteziile pe teme de opere, tot de Talberg și de Liszt, foarte caracteristice în perioada aceea Biedermeier, primul romantism. Avem o perioadă romantică mai largă, să spunem, deci cu piese caracteristice perioadei romantice, prin două impromptu-uri, în stilul lui Chopin, foarte originale, dar asemănătoare, se pot confunda. Avem o mazurcă, avem cântece fără cuvinte, o piesă Adieu, care a fost compusă înainte de moartea sa de la Veneția, și avem un alt Adieu, care la fel este mai puțin cunoscut. Să spunem că creația sa, chiar dacă e mai mică, e foarte bine distribuită pe mai multe perioade istorice.

Deci se vede că a studiat foarte, foarte bine cu Chopin contrapunctul, chiar muzica lui Bach, care știm foarte bine că este cea mai greu de elaborat.

Iar perioada romantică este foarte elaborată, pentru că, dacă ascultăm și impromptu-urile sale, numărul unu este inspirat de Chopin, și numărul doi, la fel de scherzo numărul doi, dar este clar că este deja un stil al său, adică se simte o maturitate ieșită din comun pentru un copil de vârsta aceea. Era un adolescent și e impresionant cât de profundă este muzica lui.

Care a fost sursa pentru partituri în ceea ce ai înregistrat tu?

Partiturile le-am găsit pe site-ul concursului, erau prezente acum câțiva ani, erau publicate acolo de domnul Gajewski, care, din păcate, odată cu moartea sa, acest site care conținea toate partiturile a dispărut, dar prin ajutorul domnului Levi Cosma, care a scris un doctorat pe tema lui Carl Filtsch, am reușit să le recuperăm și am reușit să le descarc toate, să le am toate, să le colecționez.

Apoi am avut în ajutor al unui domn, Gianluigi Bresciani, un mare colecționar și pasionat de Filtsch, care a fost parțial sponsorul CD-ului Carl Filtsch.

Deci, am adunat materialul acesta în ani, pentru că nu a fost ușor să-l găsesc, iar dispariția acestor partituri, care se găseau în mod gratuit pe internet, a fost puțin destabilizantă. Am avut noroc să avem o mică echipă, ne-am susținut reciproc și am încercat să punem laolaltă toate aceste partituri și nu doar articole, cărți, biografii.

Din nou, doamna Dagmar Dusil de la Bamberg din Germania, este o mare iubitoare și amica lui Peter Szaunig. Dânsa a organizat evenimente în Germania, în România și cu ocazia festivalului, și dânsa mi-a trimis biografia lui Carl Filtsch, m-a invitat să cânt în Germania, deci să spunem că am avut noroc de o mică echipă, de o mică cerc al iubitorului lui Carl Filtsch.

A mai fost acest repertoriu până acum înregistrat? Am văzut că mai există câteva piese înregistrate, în general, în jurul Concursului Chopin de la Varșovia am văzut mai multe producții, dar nu mi-am dat seama dacă ce ai înregistrat tu este chiar în premieră mondială.

Există o pianistă japoneză care se cheamă Chiyo Hagiwara. Deci pianista aceasta a colaborat mult și cu domnul Gajewski, și cu domnul Csiky Boldiszar. Ea a înregistrat toate piesele lui Carl Filtsch. Înregistrările mele ar fi o premieră europeană, nu mondială. Dar în afara ei s-au înregistrat parțial CD-uri. Eu le am pe toate, datorită domnului acesta care este un mare colecționar. A înregistrat foarte multe lucrări domnul Csiky Boldiszar. 

Deci a mai fost cântat, a mai fost înregistrat. De obicei se cântă în fiecare vară la Sibiu. În luna iulie are loc acest concurs unde câteva piese sunt obligatorii, depinde de categoria de vârstă. Dar, într-adevăr, așa o incursiune în toată creația lui Filtsch este destul de rară. Adică, cred că am fost a doua care s-a ocupat câțiva ani doar de întreaga lui creație, pentru că trebuie puțin aprofundată, trebuie să devină parte din noi. Nu doar să învățăm piesele și să le cântăm, ci să le simțim, să le asimilăm cu toată ființa noastră ca muzicieni.

Pentru mine, în care am ascultat acest album, sigur că repertoriul este unul interesant. Să vezi că, la jumătatea secolului al XIX-lea, un copil, practic, născut în Transilvania, scria într-adevăr atât de asemănător cu Chopin și într-adevăr cu o amprentă personală care cu siguranță avea să se dezvolte într-un mare compozitor al secolului al XIX-lea, dacă nu s-ar fi stins așa de devreme. Dar, ca să fiu sinceră, revelația albumului pentru mine ești chiar tu, interpreta, o pianistă foarte bună, cu un tușeu deosebit, cu o înțelegere deosebită a muzicii și cu o forță de expresie care, cum să zic, trece dincolo, trece către noi ascultătorii dincolo de disc. Așa că aș vrea să te rog să te prezinți, pentru că tu aici, în România, de fapt ești puțin cunoscută și e păcat.

Mulțumesc foarte mult, Cristina! Mă emoționez la aceste cuvinte de apreciere, mulțumesc mult! Sunt o persoană destul de modestă, deci eu vreau să o fac cunoscut pe Filtsch mai mult decât pe mine însă.

Eu am studiat la Cluj, am făcut liceul de muzică, am studiat cu doamna Țugui Teodora, doamna Rodica Tulei, care, din păcate, nu mai este. Apoi, la conservator, am studiat cu doamna Ninuca Oșanu Pop, cu domnul Goiți. Iar în perioada masterului la Academia de Muzică din Cluj, am primit o bursă Erasmus la Veneția, ceea ce a fost oarecum revelația mea, pentru că sunt, de fapt, o persoană foarte romantică, foarte boemă și Veneția m-a cucerit definitiv, în sensul în care mi-am dorit foarte mult să trăiesc aici, să asimilez viața muzicală și artistică a Italiei, a Veneției, pentru că, doar gândindu-mă că pe acest tărâm au pășit mari compozitorii a istoriei, scriitori, Nietzsche, Liszt, Wagner, Filtsch, Mozart, Vivaldi și mulți alții.

Și, într-adevăr, se respiră cultură și se respiră artă la tot pasul în Italia. Știm că nu este doar totul perfect și frumos, așa ca în filme, dar fiecare lucru și fiecare țară are punctele pozitive și punctele negative.

Deci, sunt aici de mai mult de 20 de ani. De fapt, în 1 martie 2026 am împlinit 20 de ani de Veneția și, ce să spun, viața mea aici este deja… așa, cu urcușuri și coborâșuri cum a fost, dar cred că m-a format și, probabil, că ceea ce ați perceput dumneavoastră în muzica pe care o cânt e tocmai experiența mea de viață. Pentru că eu cred că un muzician e clar că trebuie să pună suflet și să pună propria sa viață, propriile sale trăiri în muzica pe care o face.

Apoi, am făcut numeroase masterclass-uri, am studiat cu mulți alți muzicieni, cu Andrei Gavrilov, Cristina Meyer, Giovanni Berto-Batell… Lista e foarte lungă pentru că n-am apucat nici măcar să scriu pe în CV toate numele cu care am avut de-a face, dar experiențele acestea multinaționale, multiculturale, să spunem că m-au format, adică am o viziune foarte deschisă despre multe lucruri, chiar și ca școală pianistică. E clar că m-am format în România, dar apoi am încercat să preiau de la fiecare ceea ce mi-a plăcut, ceea ce mi s-a părut că era în sintonie, în linie cu ceea ce eu simțeam, gândeam, adică încerc să nu mă opresc deloc, continui să studiez, să citesc, să fac ce pot.

Până la urmă, fiecare trebuie oarecum să-și depășească propriile limite, pentru că limitele acestea oarecum există, dar nu sunt definitive, e clar. Fiecare încearcă să facă ceea ce poate mai bine.

Credit foto: Carla Carletto