Cronici
Înapoi
AUDIO. Festivalul "Vacanțe muzicale la Piatra Neamț”

Laura Ana Mânzat, în direct acum prin telefon, la "Musica viva". Bună dimineața!
Bună dimineața, Lucian. Sunt la Piatra Neamț, la Vacanțele muzicale și am o informație nouă oferită de domnul Valentin Andrei din partea Centrului de Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț, aceea că Vacanțele muzicale au fost cu precizie fondate în 1972. Au avut două întreruperi de câte doi ani, dar în total însumează 50 de ediții, aproape dublu față de festivalul Enescu și pe lângă muzicienii de la Iași despre care am mai vorbit, la apariția Vacanțelor muzicale au mai contrbuit și niște personalități din Comitetul de Cultură și Artă al conducerii de la Neamț de pe atunci, Gheorghe Bunghez și Constantin Potângă.
Continuă, așadar, festivalul Vacanțele muzicale, ediția jubiliară, formații interesante se perindă seară de seară de la ora 21.00 în fața publicului foarte numeros, care vine pe platoul Curții Domnești din centrul acestui oraș de poveste aflat la poalele emblematicului munte Pietricica. Marți, 8 iulie, a concertat ansamblul Traffic Strings format dintr-un cvintet de coarde, un nai, un pian și o percuție. Este condus de Lucian Moraru, care a reușit cu doar câteva instrumente să realizeze un adevărat spectacol, chiar dacă pe final am avut parte și de o furtună care a spulberat partituri și pupitre.
În seara următoare, de 9 iulie, pe scenă a urcat Orchestra Camerata Regală condusă de Constantin Grigore, solistă a fost Rebekka Hartmann din Germaia. Am urmărit concertul intitulat 8 Anotimpuri, o combinație între cele patru Anotimpuri faimoase de Antonio Vivaldi și Anotimpurile descrise sonor de Astor Piazzolla. Senzația serii a fost vioara Hartmann Stradivarius de la 1675 pe care o deține interpreta Rebekka Hartmann, beneficiară a bursei Jascha Heifetz din Statele Unite ale Americii și câștigătoarea mai multor concursuri internaționale.
Joi seara a fost programată o poveste din Ecuador, cu participarea ansamblului Musica Viva și cu doi soliști chiar din Ecuador. Aș menționa trei concerte camerale care s-au desfășurat marți, miercuri și joi la Sala Calistrat Hogaș a Consiliului Județean Neamț, ca o mică stagiune camerală în paralel cu marile concerte de seară, de la ora 21.00 din centrul vechi al orașului. Am putut să ascultăm astfel ansamblul Fagotissimo, înființat în 1999 la Bacău și care practic a revelat publicului magnificul univers timbral al fagotului, apoi Trio Academik de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, format din tenorul Ion Urdeș însoțit de Petrea Gâscă la corn și Aurelia Simion la pian. A fost o invitație la un program de o mare încărcătură emoțională construit din creații preponderent de autori români și realizat cu multă sensibiltate și profesionalism. Iar cea de-a treia după-amiază camerală, a propus publicului nemțean, un recital de clarinet și pian susținut de Valentin Macoviciuc, născut chiar în Piatra Neamț în 1974 și de Athanasios Trikoupis de la Universitatea de Muzică din Ioannina, Grecia.
Deseară, de la ora 21.00 va concerta formația Voltaj, iar închiderea festivalului Vacanțele muzicale de la Piatra Neamț, ediția cu numărul 50 va aparține Orchestrei Operei Naționale Române din Iași. Va fi o Gală de operă cu două soliste, soprana Cellia Caterina Costea, a cărei voce a strălucit pe marile scene ale lumii, dar care provine tot din Piatra Neamț și mezzosoprana Aura Twarowska.
Aceasta ar fi povestea Vacanțelor muzicale de la Piatra Neamț din acest an.
Laura Ana Mânzat, mulțumim pentru aceste informații și drum bun înapoi la București. Mâine, 12 iulie, așadar, finalul acestei ediții aniversare a festivalului Vacanțe muzicale la Piatra Neamț. Despre seria care a ajuns la ediția cu numărul 50, puteți citi mai multe pe site-ul nostru romania-muzical.ro