Știri muzicale din țară
Înapoi
9 tineri artiști lirici sunt soliștii Galei Sibiu Opera Festival 2025, astăzi
Publicat: joi, 2 Octombrie
2025
, ora 0.00

Nouă tineri artiști lirici din București, Chișinău, Brașov, Cluj-Napoca, Botoșani și Sibiu sunt soliștii Galei Sibiu Opera Festival 2025, care va avea loc astăzi, 2 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Thalia.
Sopranele Despina Ciobârcianu, Ilinca Andronachi, Juliana Petra Wells, Neti-Andreea Stoica, Teodora Trifan, Silvana Deac și Maria Pană, mezzosoprana Corina-Elena Cărămidariu și tenorul Sebastian Toșa vor prezenta publicului pagini semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Giacomo Puccini și Gioachino Rossini, între alții. Participă Orchestra Filarmonicii din Sibiu, dirijată de Georgios Balatsinos.
Tinerii soliști ai concertului din această seară au participat la cursuri de măiestrie coordonate de sopranele Iulia Isaev și Diana Țugui.
Ariadna Ene-Iliescu