Giovanni Battista Pergolesi - Olimpiada cu: Anicio Zorzi Giustiniani, Carlotta Colombo, Silvia Frigato, José Maria Lo Monaco, Matteo Straffi, Theodora Raftis, Francesca Ascioti. Orchestra Ghislieri, dirijor Giulio Prandi.

Album în premieră, lansat pe 17 iulie 2026.

La mijlocul lunii martie v-am propus un titlu în ton cu Jocurile Olimpice ce se încheiaseră recent - opera Olimpiada, compusă de Vivaldi în 1734 şi prezentată înâia dată la Veneţia, cu un succes imens. Vă spuneam atunci că libretul a precedat şi surclasat opera, textul fiind scris în 1733 de Pietro Metastasio pentru o operă compusă de Antonio Caldara; publicat separat, acesta a devenit un best-seller, circa 70 de compozitori preluându-l pentru creaţiile lor. Printre aceştia şi Giovanni Battista Pergolesi, autor, în 1735, al unei opere cu titlul Olimpiada, compuse pentru Carnavalul de la Roma. Este opera pe care o ascultăm în această seară, un album lansat de Arcana în 17 iulie, înregistrare efecutată în cadrul spectacolelor ce au avut loc în 21 și 23 noiembrie 2025 la Teatrul Pergolesi din Jesi (provincia Ancona). Este al treilea album din discografia acestui titlu, primul fiind înregistrat în 1992 cu Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca şi o distribuţie solistică internaţională. Noi audiem, în premieră, discul din acest an, albumul fiind inclus în proiectul Discurile anului 2026.

Nu vă propun o comparaţie, ci doar să apreciem nemărginita creativitate şi muzicalitatea fantastică a celor doi compozitori care, în ani consecutivi, au lăsat umanităţii două versiuni extraordinare ale aceluiaşi subiect, fiecare tratând altfel personajele din punct de vedere vocal. Nu uităm de interdicţia papală de la Roma, din cauza căreia femeile nu aveau voie să apară pe scenă, astfel că Pergolesi a gândit o distribuţie eminamente masculină (incluzând celebrii castraţi); în plus, alte constrângeri au dictat din capul locului anumite diferenţe de structură - lipsa unui ansamblu coral a dus la redistribuirea textului, iar timpul scurt de lucru l-a determinat pe Pergolesi să-şi recicleze anumite pagini din opere pe care publicul din Roma nu le cunoştea. Grabă mare a fost şi în timpul montării producţiei, aşa că titlul a avut parte de un eşec în epocă; un ghinion accentuat şi de sistarea spectacolelor de atunci, mai întâi din cauza unui deces regal, apoi a unei sărbători, reprezentaţiile fiind reluate, apoi oprite şi în final necontinuate întrucât se ajunsese la momentul la care trebuia să fie pusă în scenă o altă producţie. Popularitatea acestei partituri s-a datorat copierii la scară largă a mansucrisului, selecţiuni fiind cântate frecvent. Este versiunea cea mai lăudată din zilele noastre datorită structurii muzicale ce anticipă stilul abordat de compozitori câteva decenii mai târziu. Olimpiada, dramma per musica în 3 acte este ultima operă seria a lui Pergolesi, genialul muzician decedând un an mai târziu; avea doar 26 de ani. Iată că acum, la 290 de ani de la moartea sa, este lansată înregistrarea unui spectacol realizat în oraşul său natal, un demers susţinut de Fundaţia Pergolesi Spontini. Iar atmosfera sonoră, este, şi în acest caz, una care ne recreează starea de spectacol, incluzând aplauzele şi sunetele aferente manevrelor tehnice.

Din distribuţia aproapre integral italiană, alcătuită într-un mod echilibrat, o evidenţiez mai întâi pe soprana cipriotă Theodora Raftis, interpretă, în travesti, a rolului Megacles; foarte bună (tehnică şi expresivitate), atât în părţile rapide, cât şi în cele lente, iar pasajele de coloratură sunt precis punctate. Poate că acutele sunt un pic prea tăioase, dar se potriveşte de minune cu personajul său masculin şi se completează armonios cu soprana Carlotta Colombo - Aristeea. Aceasta etalează un glas solar, în nuanţe mai calde, inclusiv pe notele acute din pasajele de agilitate, cu o sensibilitate admirabilă. Mezzo-soprana José Maria Lo Monaco este Licida, din nou un personaj în travesti. Este eroul negativ din această poveste, susţinând cu brio o partitură ce îi pune în valoare vocea sa lejeră, cu note grave corpolente şi acute superbe, atât în paginile de virtuozitate, cât şi în cele care solicită delicateţe şi lirism. Soprana Silvia Frigato - Argene, completează minunat aceste 4 roluri principale cu glasul său chiar şi mai cald, de o vocalitate lirică, dar mult mai consistentă. Aşadar, 4 soliste, 4 culori şi texturi vocale înrudite, dar diferite, ce asigură echilibrul distribuţiei de care menţionam mai devreme. Sunt splendide în ariile năucitor de rapide, de virtuozitate şi bravură, dar şi în cele lente, cu fraze lungi şi rafinate. Sunt şi doi tenori în distribuţie. Anicio Zorzi Giustiniani, în Regele Clistene, cântă îngrijit şi corect, fără a excela în extremităţile ambitusului său vocal, cu uşoare sforţări în acut. Cu un timbru mai grav, dar şi o ţesătură vocală mai joasă a partiturii sale, Matteo Straffi este Aminta, tenorul imprimând eleganţă discursului său muzical frumos conturat. Contralta Francesca Ascioti evoluează în travesti, fiind Alcandro; o voce catifelată, cu nuanţe masculine în registrul grav, ideală în rolul încredinţat. În fosă - Orchestra Ghislieri, ansamblu fondat în 2003 de Giulio Prandi cu scopul de a pune în valoare repertoriul secolului al XVIII-lea. A asigurat o susţinere energică şi bine articulată a partiturii, urmărindu-l cu precizie pe liderul său. Giulio Prandi ne ţine cu respiraţia tăiată în părţile ultra-rapide ale operei, menţinând controlul asupra interpreţilor, dar denotă şi sensibilitate în scenele în care emoţia trebuie să domine.