Pianista Bogang Hwang. Bedrich Smetana - CD Review, 17 septembrie 2026

Bedrich Smetana - Sonata în sol minor, Dansuri cehe pentru pian.

Album în premieră, lansat în 14 august


La casa de discuri Naxos a apărut acest album cu piese pentru pian create de Bedrich Smetana, compozitor reprezentativ pentru cultura cehă. Îmbinând în partiturile sale elemente ale folclorului muzical din țara sa cu stilul romantic specific creației secolului al 19-lea, Bedrich Smetana a fost un prolific creator de opere, muzică de cameră, piese vocale și orchestrale, cele mai cunoscute fiind opera "Mireasa vândută" și ciclul simfonic "Patria mea". Mai puțin explorate sunt însă partiturile sale pentru pian, pagini muzicale de un rafinament aparte. Și din acest motiv, albumul pe care vi-l propun astăzi, în premieră la Radio România Muzical, are o importanță deosebită, aducându-ne în atenție, din creația compozitorului ceh, Sonata în sol minor și cele două volume de Dansuri cehe pentru pian.

Interpretă - Bogang Hwang, o talentată muziciană sud-coreeană care a participat la numeroase concursuri internaționale. Pianista în vârstă de 31 de ani a studiat la Universitatea Națională din Seul, înainte de a se perfecționa în arta muzicală, la Conservatorul Colburn din Los Angeles, cu pianistul și profesorul italian Fabio Bidini. Artista a concertat în prestigioase festivaluri din Statele Unite ale Americii și a colaborat cu muzicieni renumiți precum Lionel Bringuier, Solomiya Ivakhiv, Alon Goldstein sau Nicholas McGegan; de asemenea are o bogată activitate în domeniul muzicii de cameră, ca membră a trioului Caspar și a ansamblului Sonarxis.

În februrarie 2024, pianista a înregistrat albumul său de debut, la Sala Zipper a școlii Colburn din Los Angeles. În acest disc cu creații de Bedrich Smetana, Bogang Hwang se afirmă ca o interpretă sensibilă, cu o tehnică fină, fiind o bună cunoscătoare a particularităților acestor piese romantice pentru pian.


Larisa Clempuș