Leonardo Vinci - Artaserse cu: Key'mon Murrah, Emily Fons, Eric Ferring, Kangmin Justin Kim, Ryan Belongie, Elijah McCormack; Corul şi Orchestra Companiei de Operă Haymarket, dirijor Craig Trompeter.

Album în premieră, lansat pe 13 martie 2026

Revin la noutăţile discografice, căci recent am primit un album care-mi captase atenţia - opera Artaserse de Leonardo Vinci; o înregistrare lansată de Cedille Records din Chicago în 13 martie, albumul fiind inclus în cadrul proiectului Discurile anului 2026, iar noi îl audiem în premieră.

Leonardo Vinci - un reprezentant de seamă al şcolii napolitane de operă, a trăit între anii 1690-1730, în scurta sa viaţă compunând 40 de opere, ultima fiind Artaserse, de altfel şi cea de referinţă pentru creaţia sa. Decesul lui Vinci se pare că a fost cauzat de o otrăvire de către un soţ gelos, în urma unei aventuri.

O partitură cu o scriitură vocală deosebit de solicitantă şi splendide fraze bogat ornamentate, Artaserse, dramma per musica în 3 acte, include 28 de arii, un duet, doar un cor, în final, iar 4 recitative sunt cu acompaniament de orchestră. Opera a fost gândită astfel încât să poată fi interpretată şi de o distribuţie integral masculină (aşadar sunt contratenori şi în rolurile feminine), întrucât urma să fie pusă în scenă la Roma, în 1730; un decret al Papei Sixt al V-lea interzicea femeilor să apară pe scenele oraşului etern, parte a statelor papale. Libretul îi aparţine lui Pietro Metastasio, Vinci fiind primul care l-a utilizat, dar textul a fost apoi preluat pentru alte cca 90 de lucrări, printre care unele compuse de Hasse, Gluck ori Johann Christian Bach. Povestea are la bază viaţa lui Artaxerxes I, fiu al regelui Xerxes I al Persiei din secolul al V-lea î.Hr. Prima repunere în scenă a operei Artaserse în zilele noastre a avut loc în 2012, în Franţa, din distribuţie făcând parte şi contratenorul Valer Barna-Săbăduş; de atunci datează şi prima înregistrare a acestui titlu, dar într-o tonalitate transpusă, astfel încât să poată fi accesibilă contratenorilor din prezent.

Dirijorul Craig Trompeter, director artistic al Companiei de Operă Haymarket din Chicago a alest Artaserse pentru a include titlul în repertoriu, a rezultat o producţie ce a fost pusă în scenă anul trecut şi tot în acea perioadă a fost realizată şi înregistrarea, a doua din discografia acestei opere. Distribuţia nu este eminamente masculină, deşi a existat această intenţie. În schimb, tonalitatea este cea originală, dar cu un acordaj la 392 Hz. Eu am ales pentru dumneavoastră versiunea integrală a albumului (sunt doar câteva recitative eliminate), casa de discuri lansând şi o versiune cu selecţiuni. Aşadar, pregătiţi-vă pentru o audiţie de aprox. 3 ore şi jumătate de muzică, într-o producţie discografică valoroasă.

Distribuţia este integral americană, cu câteva voci surprinzătoare, senzaţionale (mă refer la interpreţii rolurilor Artaserse şi, mai ales, Arbace). Contratenorul Kangmin Justin Kim este Artaserse - prinţ şi mai apoi rege al Persiei; o voce înaltă, de sopranist, aşa cum cere partitura, cu un timbru luminos şi agilităţi scânteietoare. Un alt sopranist, contratenorul Key'mon Murrah este Arbace, prieten cu Artaserse; un glas de o frumuseţe ireală, cu o elegantă frazare şi strălucitoare coloraturi. Sunt două voci ce dau o cu totul altă semnificaţie a ceea ce înseamnă timbrul de contratenor. Era tipic pentru secolul al XVIII-lea ca rolurile eroice să fie scrise pentru castrați. Cel de-al treilea contratenor al acestei distribuţii este altistul Ryan Belongie - Megabise, general al armatei persane - prieten cu Artabano, îndrăgostit de Semira; realizează o interpretare corectă a partiturii sale. Cea mai gravă voce din întreaga distribuţie este cea a tenorului Eric Ferring - Artabano, şeful gărzii regale, tatăl lui Arbace şi al Semirei.Cu un timbru mai aspru, potrivit în acest context, Ferring contrabalansează distribuţia cu ce include sonorităţi majoritar feminine şi ne impresionează cu un lirism sfâşietor în aria Figlio, se più non vivi. Mezzosoprana de coloratură Emily Fons - Mandane, sora lui Artaserse, îndrăgostită de Arbace; ea preia una dintre cele mai înalte partituri din această operă, personajul fiind gândit iniţial pentru a fi interpretat de un contratenor în travesti. Şi tot în travesti gândise Vinci să cânte şi interpretul rolului Semira. În această producţie discografică avem un sopran transgen, Elijah McCormack care o întruchipează pe Semira, iubita prinţului. Firesc, e cea mai cristalină voce din întreaga distribuţie, cu un timbru difan ce îţi taie respiraţia ascultându-l cântând, cea mai expresivă arie fiind Non è ver che sia contento.

Ansamblurile aparţin Companiei de Operă Haymarket din Chicago; corul apare doar în finalul triumfător, iar orchestra - cu instrumente veritabile de epocă sau copii - oferă susţinerea necesară distribuţiei solistice pe întreg parcursul marii partituri, cu un echilibru foarte bun între planurile sonore.

La conducere s-a aflat Craig Trompeter - dirijor, dar şi un instrumentist la bază (a cântat la viola da gamba), aşadar cunoaşte foarte bine stilul interpretativ baroc şi este preocupat de o redare cât mai fidelă a acestuia. Totodată, este interesat să aducă în faţa publicului lucrări de mare valoare despre care încă ştim mult prea puţin.