Thomas de Hartmann - Esther cu: Corinne Winters, Yuriy Yurchuk, Andrew Foster-Williams, Bernard Richter, Olga Bezsmertna, Edwin Crossley-Mercer, Paul Appleby. Corul "The Grange Festival" (pregătit de William Vann), Orchestra Simfonică din Bournemouth, dirijor Kirill Karabits.

Album în premieră, lansat pe 24 aprilie 2026

Iată şi o avanpremieră acum, căci următorul album, prezentat tot în premieră radiofonică, va avea lansarea oficială în 24 aprilie, prin urmare, încă nu poate fi ascultat integral pe vreo altă platformă. Vă vorbesc despre opera Esther de Thomas de Hartmann, o înregistrare efectuată anul trecut pentru casa de discuri Pentatone, album inclus în cadrul proiectului nostru, Discurile anului 2026.

Un amplu proiect dedicat lui de Hartmann a fost iniţiat în 2006, cu scopul de a readuce în atenţie creaţia şi personalitatea acestui compozitor. Sunt realizate concerte, înregistrări, studii şi articole muzicologice.

Thomas de Hartmann s-a născut în 1884 în localitatea ucrainiană Horujivka. Apreciat şi ca interpret, un foarte bun pianist, de Hartmann a devenit faimos în Imperiul Ţarist, la începutul secolului trecut, graţie baletelor sale. Muzica sa, iniţial de tip romantic, a fost influenţată apoi de curentul impresionist, o dată cu sosirea sa în Franţa, via Germania. O influenţă puternică asupra sa a exercizat-o cel pe care îl considera mentorul său spiritual - Gheorghi Ivanovici Ghiurdjiev, un greco-armean stabilit în Franța, cu preocupări de la filozofie la compoziţie muzicală; un mistic, acesta inițiase o mișcare cu trăsături religioase. Spre finalul anilor '40 de Hartmann era un nume binecunoscut atât în Franţa, cât şi în Belgia. În deceniul următor s-a stabilit în America, ultima etapă din activitatea sa fiind caracterizată de modernism, dar în cadrul unui ecletism complex, incluzând şi sonorităţi de jazz, dar relevând şi pasiunea sa pentru muzicile culturilor din cele mai diverse. Cuprinzând toate genurile, creaţia sa totalizează 90 de opusuri. Thomas de Hartmann a încetat din viaţă în 1956, la Princeton.

Considerată de autor drept o tragedie muzicală, deşi finalul este fericit, opera Esther op. 76 a fost compusă în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind finalizată în 1946, dar orchestraţia fiind retușată până în 1951. Inspiraţie i-a fost piesa de teatru a lui Racine. Thomas de Hartmann locuia într-o suburbie a Parisului şi fugind din calea naziştilor care ocupau teritoriile franceze, s-a mutat într-o casă cu acareturi, în coteţul găinilor găsind o ediţie de lux a pieselor de Jean Racine, într-un volum de secol 18, legat în piele. Esther, ce are la bază povestea reginei persane de orgine iudaică din cartea omonimă a Vechiului Testament, era prima şi i s-a părut extrem de actuală la acel moment. A extras esenţialul, cam o treime din întreaga piesă, compunând o operă în 3 acte, în limba franceză, în stilul creaţiilor lirice din epocă - având mari asemănări cu un oratoriu; povestea este narată prin intermediul monologurilor susţinute de personajele principale (dar avem şi arii standard), iar personajul colectiv - corul, este cel care comentează acţiunile. Scriitura vocală include şi pasaje de tip parlando sau recitando - cum a notat de Hartmann. În componenţa marei orchestre regăsim şi pian, celestă, chitară şi orgă. Sonoritatea mixtă este rezultatul utilizării a diferitelor limbaje, reunind scriitură disonantă, modernă, tipică secolului XX, dar şi lirism romantic, precum şi muzică orientală, evreiească, cu armonii modale şi scări pentatonice. Thomas de Hartmann şi-a promovat creaţia prin intermediul unor numere instrumentale - în special cele patru dansuri (scit, elen, asirian şi persan) din deschiderea actului final, fără să-şi vadă opera pusă în scenă. În 1976, soţia sa a organizat în America un concert ce a fost înregistrat şi lansat pe disc, opera fiind tradusă în engleză, iar corul şi orchestra fiind ansambluri studenţeşti. Aşadar, ceea ce vom asculta noi în minutele următoare, reprezintă prima înregistrare a partiturii originale, în limba franceză, interpretarea aparţinând, în totalitate, unor muzicieni de top. Dirijorul ucrainian Kirill Karabits a considerat că cea mai bună formă de promovare a acestei opere, în vederea includerii în repertoriul teatrelor lirice, este de a o imprima în cele mai bune condiţii posibile, înainte de a fi pusă în scenă. Un demers reuşit, după cum veţi auzi imediat.

În distribuţie: soprana lirico-spintă Corinne Winters o întruchipează nuanţat pe Estera, regina Persiei, o adevărată provocare din punct de vedere vocal; o partitură gândită de autor pentru o soprană dramatică datorită ţesăturii extrem de dificile, ce include numeroase pasaje extinse scrise în registrul acut. Cu nobleţe în glas, baritonul Yuriy Yurchuk este regele. Mardoheu, vărul reginei este redat cu sobrietatea aferentă personajului de bas-baritonul Andrew Foster-Williams. Cu o frazare deosebit de elegantă, tenorul Bernard Richter este vizirul Aman. Soprana Olga Bezsmertna este sensibila Élise, confidenta reginei. Frumoasa voce a bas-baritonului Edwin Crossley-Mercer se evidenţiază în rolul Hydaspes, însoțitorul regelui, dar are o scurtă intervenţie şi ca ofiţerul Asaf.Cea mai lirică voce masculină este a rafinatului tenor Paul Appleby - cantorul. Versatil, Corul Festivalului din Grange (pregătit de William Vann) trece prin diferite stări şi emoţii ale poporului evreu - pornind de la jale, ajungând la disperare şi, în final, la apoteoză. Orchestra Simfonică din Bournemouth - asigură o solidă susţinere a întregii distribuţii, devenind personaj principal în interludiul ce încheie actul secund şi, veţi auzi apoi în deschiderea actului final, cele patru dansuri de care aminteam la început: dansul scit - un frenetic galop, urmat de pastoralul dans elen, ca mai apoi să ascultăm dansul asirian cu un splendid solo de flaut şi, în final, exoticul dans persan care ne surprinde şi cu sonorităţi eclectice în care recunoaştem stilul lui Thomas de Hartmann (aici avem solo de vioară şi de pian). O producţie care l-a avut la conducere pe dirijorul Kirill Karabits - directorul muzical al orchestrei, un arhitect al construcţiilor sonore.