În 20 februarie 2026, casa Warner a lansat un nou album semnat de Orchestra Națională a Franței, condusă de Cristian Măcelaru, cu lucrări ale compozitoarei franceze Elsa Barraine.

Un album dedicat în integralitate lucrărilor de Elsa Barraine, o compozitoare foarte puțin cunoscută, dar în al cărei stil recunoaștem atât specificitatea stilistică a unor Walton sau Șostakovici, cât și transparența și inventivitatea specific franceze din prima jumătate a secolului XX, sub semnul diatonicului și neoclasicismului.

Elsa Barraine a trăit între 1910 și 1999; a studiat la Conservatorul lui Paris, avându-l profesor pe Paul Dukas, fiind colegă cu Olivier Messiaen. Câștigătoare a premiului Romei în 1929, pianistă și regizor muzical la Radio France, membră a rezistenței franceze, profesoară apoi la Conservatorul din Paris în perioada 1953-1972. În anii de activitate, Elsa Barraine a fost considerată una dintre cele mai importante compozitoare franceze ale timpului ei; astăzi, căzută în uitare, iată că beneficiază de o spectaculoasă reabilitare cu acest album album al Orchestrei Naționale a Franței, un ansamblu Radio France, care aduce un omagiu fostei lor colege, cu înregistrarea a 4 lucrări: Simfoniile nr. 1 și 2, Suita Song Koi și piesa Les Tziganes.

Piesa Les Tziganes a fost compusă de Elsa Barraine în 1959; în 1931, Barraine compunea în Italia Simfonia nr. 1. Iată ce scrie criticul de la Prestoclassical:  Partea centrală, lentă, a simfoniei, este punctul central al albumului, blândă și profundă, însă fără a pune prea mult în lumină suferința sau disperarea. Sonoritatea compartimentului de coarde mi se pare în mod deosebit remarcabilă, pot să o descriu cel mai bine ca fiind la fel de caldă și pătrunzătoare ca ceea ce auzim de obicei în Adagietto din Simfonia a V-a de Mahler.”

În 1938, Elsa Barraine scria a doua ei simfonie, care poartă numele Voina – adică război, în limba rusă. Trebuie marcat că Barraine era o intelectuală de stângă și antifascistă, ceea ce explică simpatia ei pentru ceea ce mulți au văzut în epocă în antiteză cu fascismul, adică comunismul și Rusia lui Stalin.

Dincolo de istorie, auzim în Simfonia nr. 2 de Elsa Barraine ceva din coloanele sonore ale filmelor rusești și ceva din muzica lui Șostakovici – combinată cu o orchestrație bogată de tip francez. Ca și tematica abordată de Șostakovici, simfonia evocând în 3 părți războiul, moartea și speranța. Dincolo de aspectele legate de opțiunile politice ale Elsei Barraine, rămâne în mod cert interesul pentru muzica ei – bogată stilistic și imaginativ, o opțiune repertorială certă într-un timp când se caută partituri noi, creații de compozitoare, și mai mult decât atât, partituri care să rămână în limitele tolerabile ale consonanței lărgite. Iar muzica lui Barraine întrunește toate aceste condiții, așa cum ne arată și înregistrarea realizată pentru Simfonia nr. 2 de Orchestra Națională a Franței condusă de Cristian Măcelaru. Cu o viziune foarte limpede a întregului complex de linii melodice care se suprapun și se întrepătrund, cu o construcție timbrală atent echilibrată, cu patos, dar și cu un permanent control intelectual. Cristian Măcelaru și orchestra lui, la conducerea căreia va mai rămâne până în 2027, cu un album surprinzător din punct de vedere al repertoriului, servind cultura franceză, dar și interesul personal al dirijorului Cristian Măcelaru pentru lucrări necunoscute ale unor compozitoare, la aceiași parametrii de calitate interpretativă cu care s-au impus la nivel internațional.

Cine este Elsa Barraine, compozitoarea pe care o regăsim pe acest disc?

Compozitoarea Elsa Barraine a fost o descoperire și pentru mine, deoarece nu cunoșteam muzica ei. Iar acum vreo trei ani, când am început să discutăm despre a readuce în scenă lucrări care au fost ori ignorate, ori uitate pur și simplu de-a lungul anilor, numele Elsa Barraine a tot apărut.

Și am început să studiez partiturile ei. Ea a fost o compozitoare care a trăit cam toată perioada secolului XX; a fost a patra compozitoare femeie care a câștigat Prix de Rome, dar ea l-a câștigat la vârsta de 19 ani, deci foarte precoce, iar apoi a continuat să lucreze în Franța toată viața, a fost chiar prima directoare de muzică a Radio France-ului în general.

Deci, a avut și o poziție politică foarte importantă, dar mai presus de toate, a scris muzică extraordinar de frumoasă și muzică care pune, de fapt, istoria muzicii franceze a secolului XX într-un context mai complet. Pentru că ea face o legătură între post-romantismul lui Debussy, la sfârșitul carierei lui Debussy, și inovațiile pe care Messiaen le-a adus.

A fost și prietenă foarte apropiată cu Olivier Messiaen, a studiat cu Paul Dukas, deci este chiar exact în linia compozitorilor francezi ai secolului XX; dar eu spun că acum este un lanț mai bine înțeles, deoarece muzica ei creează contextul complet al secolului XX.

Și când am descoperit muzica ei, multe din partiturile care există necântate niciodată, care sunt în formă de manuscris în arhivele Radio France, cum este, de fapt, Le Fleuve Rouge, una din compozițiile care sunt pe disc și care n-a fost cântat niciodată, m-am îndrăgostit, într-adevăr, de muzica ei și de aceea am decis să înregistrăm acest disc.

Povestește-ne puțin mai multe despre această strategie de a aduce în prim-plan lucrări mai puțin cunoscute, poate chiar compozitoare, poate în legătură cu Radio France; este o strategie întreagă,  există o poziție a statului francez de a susține asemenea producții?

Nu pot să spun că este o poziție a statului francez, cât mai mult e o poziție personală pe care am luat-o, pentru că întotdeauna am fost interesat de a pune ideea compozitoarelor într-un context istoric, deoarece e foarte important de înțeles pentru toată lumea că au existat compozitoare extraordinar de valoroase în toate timpurile, nu numai în secolul XXI sau la sfârșitul secolului XX.

Acum există un echilibru care se regândește și un echilibru mai bun între compozitoarele de gen feminin sau compozitorii de gen masculin, dar e foarte important să ne uităm istoric și să vedem. Și când am descoperit toate poveștile care există, toate compozițiile care există…  compozitoare cum au fost Fanny Mendelssohn sau Clara Schumann sau chiar și mai recent, la începutul secolului XX, multe din compozitoarele care existau și care scriau sub nume diferit, sub un nume masculin ca să poată să-și promoveze compozițiile. Și multe din lucrările lor au fost publicate, de fapt, sub numele altor compozitori, pentru că altfel nu puteau fi publicate. Iar acest lucru de aduce un context istoric pentru a arăta lumii, de fapt, că compozitoare de valoare au existat întotdeauna.

De aceea fac acest efort personal. Nu este neapărat un efort național, să zicem. Ar fi frumos să fie, m-aș bucurat tare mult, dar fac un efort personal pentru că vreau să se facă o dreptate într-un loc unde, cred că s-a format un concept în care, în secolul XVIII și XIX sunt foarte puține compozitoare care sunt recunoscute.

Un cuvânt cheie a fost spus, compozitoare de valoare, și acest "valoare" cred că este cuvântul cheie aici, pentru că, dincolo de sexul celui care creează, ceea ce contează rămâne valoarea acestor compoziții. Și din ceea ce am ascultat pe acest disc, în mod cert putem vorbi despre lucrări de valoare, care pot intra oricând în repertoriu, pentru a îmbogăți acest repertoriu cu o nuanță accesibilă, în sensul că nu sunt foarte multe disonanțe, care țin de repertoriul secolului XX. Să dăm o mică idee despre ce să se aștepte publicul să audă pe acest disc, de fapt, ca să nu se sperie, fiind vorba de o muzică compusă în secolul XX.

Exact. Muzica lui Elsa Elsa Barraine e foarte consonantă. E o muzică care are o tendință neoclasicistă. Cei care cunosc deja muzica compozitorilor Messiaen sau Poulenc sau chiar Șostakovici, vor recunoaște aceleași gesturi muzicale pe care Elsa Elsa Barraine le creează.

De exemplu, în Simfonia I, partea a doua, partea lentă din Simfonia I este atât de frumoasă. E adevărat, e mai tristă partea, dar este ca și cum ar fi dintr-o simfonie de Șostakovici. Are aceleași calități.

Iar apoi, dacă vorbim de poemul simfonic Le Fleuve Rouge, Song Koi, cum îl numește ea, este la fel de interesant ca oricare din lucrările lui Messiaen. Deci are același limbaj muzical cu instrumente de percuție foarte multe, dar instrumente de percuție acordate. Deci nu instrumente de percuție care au o valoare numai ritmică, dar o valoare melodică chiar.

Iar apoi, când ascultăm piesa, cam la 5 minute, Les tziganes, este chiar o compoziție foarte interesantă, pentru că, într-adevăr, lumea franceză, în prima jumătate a secolului XX, era fascinată de ideea unui violonist extraordinar care să poată să aducă din cultura romilor pe scenă.

Desigur, Ravel are o compoziție extraordinară care se numește Tzigane. Exact la fel, Elsa Barraine, în Les tziganes, pune într-un prim plan concertmaestrul ca vioară solo, dar este o compoziție care e mult mai colorată, nu neapărat de o muzică est-europeană, cât mult mai departe. Mie mi-aduce aminte de o muzică din estul îndepărtat chiar, în felul în care scrie ea acest Les tziganes. Iar apoi, Simfonia a doua, care este o simfonie scrisă ca un răspuns la al doilea război mondial.

Apropo, Elsa Barraine, care a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial, în rezistența franceză,  a fost mai întâi aplaudată și mai apoi criticată pentru acest lucru. Dar această simfonie, Voina, are aceste tendințe de neoclasicism, dar auzim puțin aceste culori închise, care sunt, într-adevăr, date de subiectul compoziției în sine, care este al doilea război mondial.

Aș mai puncta un lucru din biografia Elsei Barraine, și aici e un subiect mai larg de discuție, ea a fost luptătoare în rezistența franceză, dar a avut niște vederi de stânga foarte accentuate, să le spunem.

Adevărat.

Ai avut vreo strângere de inimă atunci când ai abordat muzica acestei compozitoare, tu, venit dintr-o țară care a suferit din cauza stângii accentuate? 

Exact așa cum ai spus, că e un subiect mult mai larg de discutat. Un lucru care este foarte important pentru mine este de a mă uita la compoziția care există și la calitatea muzicii în sine, în primul și în primul rând. Iar apoi, ceea ce am descoperit eu, dacă ne uităm cu o lupă foarte atentă la viața fiecărui compozitor sau fiecărui artist, vom găsi motive care să anuleze calitatea muzicii lor. De aceea, e important într-un fel să separăm artistul de artă.

Dar eu cred că ceea ce a descoperit ea și deoarece era atât de atrasă de partea de stânga este exact aceeași paralelă de care fusese criticat și Aaron Copland în Statele Unite, care avusese această idee a unui idealism socialist. Pentru că își dorea acest lucru nu neapărat în felul în care, într-adevăr, în a doua parte a secolului XX, aceste idei de stânga au fost și corupte foarte mult de faptul că suntem oameni.

Deci fiecare sistem politic, într-adevăr, în momentul în care este corupt, își pierde acea idee sau acel concept care poate a fost sâmburele care l-a pornit, acea mișcare.

Ei, în același fel, ceea ce am descoperit eu e faptul că Elsa Barraine, luptând împotriva naziștilor în al doilea război mondial, s-a aliniat foarte mult cu conceptul lumii sovietice și de aceea ea a fost criticată în acest fel. Dar nu cred că a fost un lucru politic corupt, ci a fost numai o aderare la o idee, la un concept care în sâmburele ei este de fapt un lucru frumos, un lucru care poate să fie pozitiv.

Și de fapt așa a fost istoria, două extreme.

Exact.

Avem și o altă compozitoare, există deja un proiect următor pe aceeași idee?

Sigur, lucrez acum la o altă compozitoare care a fost la fel de necunoscută, începe să fie mai cântată, se numește Charlotte Sohy și este o compozitoare care a trăit puțin mai devreme decât Elsa Barraine, ea s-a născut chiar în ultima parte a secolului XIX. Și am descoperit foarte multe compoziții ale ei. Chiar în luna noiembrie voi interpreta și apoi înregistra simfonia ei, care este iarăși o simfonie scrisă ca răspuns la primul război mondial. Este o compozitoare care are tendințe foarte similare cu Richard Strauss. E o muzică atât de plăcută, armonic, melodic și sunt multe compoziții care nu au fost cântate sau au fost cântate o singură dată. Are o operă foarte interesantă, Astrid, care vreau să găsim o posibilitate să o punem în scenă, care cred că ar fi chiar foarte interesantă.