Ansamblul "Le Concert de la Loge" condus de Julien Chauvin - CD Review, 27 ianuarie 2026

În 27 ianuarie s-au împlinit 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, motiv pentru care am ales, din discografia recentă, un album dedicat genialului compozitor austriac. Este vorba despre înregistrări lansate în noiembrie 2025 de ansamblul francez Le concert de la Loge, formație instrumentală fondată în anul 2015 de violonistul Julien Chauvin, având ca scop reînvierea spiritului unui vechi ansamblu din istoria Franței, Concert de la Loge Olimpique înființat în anul 1783, considerată una dintre cele mai bune orchestre de cameră din Europa acelor timpuri.

Muzica lui Mozart și a contemporanilor săi a făcut parte din repertoriul vechiului ansamblu, dar și din cel abordat de orchestra fondată acum 10 ani de Julien Chauvin. Noul album al formației cuprinde trei creații de Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura operei Cosi fan tutte, Simfonia concertantă KV 364, soliști violonistul Julien Chauvin și violistul Amihai Grosz,și Simfonia nr. 39 în mi bemol major.

Ansamblul Le Concert de la Loge cântă pe instrumente istorice, construite la sfârșitul secolului al 18-lea, pentru a recrea într-un mod cât mai autentic atmosfera muzicală a acelei perioade. Orchestra a cântat pe scene importante, cum ar fi Théâtre des Champs-Élysées, Théâtre du Châtelet, Auditorium de Radio France sau Wigmore Hall din Londra și în turnee în America de Sud. Ansamblul colaborează constant cu artiști renumiți precum Philippe Jarousky, Sandrine Piau sau Andreas Staier și a înregistrat până acum 20 de albume, primind premii Choc Classica și Diapason d'Or. Cel mai recent este acest disc cu piese de Mozart, interpretate elegant de ansamblul Le Concert de la Loge.


Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura operei Così fan tutte; Simfonia concertantă KV 364 în mi bemol major pentru vioară, violă și orchestră (soliști Julien Chauvin și Amihai Grosz).

Larisa Clempuș