Dirijorul Klaus Mäkelä și Orchestre de Paris. Berlioz și Ravel - CD Review, 22 iunie 2025
În 6 iunie 2025, casa
britanică Decca a lansat un nou album semnat de Orchestre de Paris, ansamblu
condus de dirijorul finlandez Klaus Mäkelä. Este al treilea disc realizat de orchestra
franceză alături de directorul său muzical de 29 ani, Klaus Mäkelä, pentru casa Decca. Un
album pe care regăsim exclusiv muzică franceză: Simfonia fantastică de Hector
Berlioz și La valse de Maurice Ravel.
Pe precedentele două
discuri figurau muzicile de balet puse prima dată în scenă la Paris de compania
lui Serghei Diaghilev – Ritualul primăverii, Petrușka și Pasărea de foc.
Iată-l acum pe
extraordinarul Klaus Mäkelä – un tânăr care pur și simplu uimește, care
din 2027 va prelua conducerea a două dintre cele mai importante orchestre ale
lumii – Concertgebouw din Amsterdam și Orchestra din Chicago – un tânăr care
din 2021 (avea 25 ani), conduce Orchestre de Paris! Să înregistrezi Simfonia
fantastică de Berlioz este deja o sarcină dificilă, având în vedere sute de
versiuni foarte bune existente deja într-o lume discografică foarte aglomerată,
deci.
Ceea ce sigur atrage
atenția pentru versiunea Klaus Mäkelä –
Orchestre de Paris a Simfoniei fantastice este senzația că muzica e foarte vie,
foarte aproape, cu o poveste contemporană nouă – a unei iubiri care îți aduce
protagonistul spre eșafod și spre noaptea de Sabath a vrăjitoarelor. Iar să dai
o nouă viață unei muzici vechi de aproape 200 ani, astfel încât să o simți
pulsând vie în universul omului de azi, este deja un mare merit.
În completarea
Simfoniei fantastice: La valse de Maurice Ravel, o completare fericită, care
vine ca o continuare ideatică a părții a doua, Un bal, din Simfonia fantastică
– tot un vals.
Am apreciat aici
eleganța expresiei și amplitudinea foarte mare de dinamică – de la un
imperceptibil pianissimo la un tunător fortissimo. Și m-am gândit și eu, ca și
criticul de la Classical review, ce bine ar fi sunat live această lucrare,
pentru că, într-adevăr, energia transmisă de Klaus Mäkelä se simte cel mai bine în concertele lui din
sală, ceea ce am sesizat și noi la concertele lui din festivalul Enescu 2023.
Și vom auzi și pe 20 și 21 septembrie 2025, tot la festivalul Enescu.
