Muzicianul cu talent este deseori chemat în alte locuri pentru a ști dacă e printre cei aleși sau nu. De cele mai multe ori, el află asta departe de casă, dar îi poate asigura drumul cel mai bun, legat de pasiunea de-o viață. Călătorul se poate simți acasă oriunde are ce-i trebuie, la fel de bine se poate simți străin oriunde. Artistul nu este neapărat un nomad, dar trece prin perioade în care avionul și hotelul îl îndepărtează de orice tip de liniște domestică. La asta m-am gândit când am ascultat albumul basistului Noam Wiesenberg, o introspecție bogat și matur construită în limbajul modern al jazz-ului. El se împarte regulat între familia stabilită în America și drumurile muzicianului profesionist. Când ești acasă, vrei în turneu, când ești în turneu, vrei acasă. De fapt, muzicianului îi șade bine cu drumul. Înseamnă că are concerte, deci e ales, e bun, are ceva de spus, iar revenirea acasă este întotdeuna pe deplin savurată. În jurul acestei teme gravitează albumul "NeoNomadic", un exemplu perfect de relevanță a noii generații de muzicieni de jazz și o reflecție onestă asupra tensiunii dintre intimitate și distanță, dintre apartenență și distanțare. O călătorie emoționantă și atractivă în căutarea casei. De fapt, Noam Wiesenberg definește instrumentistul și compozitorul puternic al zilelor noastre. Traduce corect și limpede gândurile, ne oferă câte puțin din lumea lui și transpune emoțiile în momente de sublimă muzicalitate, în compania unor muzicieni fabuloși: Philip Dizack la trompetă, Charles Altura la chitară, Mike King la pian și Kush Abadey la baterie. Putem auzi desfășurarea vieții în calitatea unui album precum "Neonomadic".