Există multe, foarte multe, poate prea multe formule de trio de pian. Sunt multe pentru că e normal să fie, e o formulă echilibrată și atractivă. Pot fi prea multe când se multiplică neregulat, se copiază între ele iar majoritatea nu spun mai nimic. Rămânem cu câteva pe care le alegem pentru cuprinde cât mai bine anvergura și posibitățile prin care un pian, un contrabas și o bateire pot perpetua unicitatea. Una din formulele mele preferate, distinctă și inimitabilă este aceea formată din pianistul Ray Gallon, basistul Ron Carter și bateristul Lewis Nash. Exprimarea e clară și elegantă. Muzica lui Ray Gallon e personală, e creată de un artist informat și pasionat. Tot ce elegat de el e de primă clasă. Pianistul posedă o imaginație ritmică unică, la nivelul secției rimtice alese, construită pe un vocabular impresionant. Compania în care cântă e reprezentativă. Atingerea lui Louis Nash, culoarea frazării, încadrarea în orchestrație, tehnica uimitoare îl plasează printre cei mai buni bateriști ai lumii. Despre Ron Carter ce mai e de spus? Este basistul suprem pentru mai multe generații. Inovațiile lui încă inspiră viitorul muzicii. Iată de ce acest album se numește ”Grand Company”. E deschis către noi, e sofisticat și transparent, de o frumusețe care-l transformă într-un premiu pentru orice iubitor de jazz. Totul are sens, pentru că noi simțim imediat cât de clar au înțeles muzicienii ce necesită fiecare piesă. Spontan, ilustru, fără ezitare.

În partea a doua vin cu o veste bună de pe scena locală, mai exact un excelent produs al unui ansamblu format în România. Un grup bine format, cu piese excelente sub un titlu inspirat. Saxofonistul Cătălin Milea are deja patru albume lansate și un catalog variat cu compoziții proprii. Creativitatea lui instrumentală îl plasează confortabil pe scena europeană iar noul său album, ”Tetrismatic” poate fi la rându-i așezat în colecția albumelor bune ale anului 2023. Pentru că e bine scris, atent produs și își reflectă vremurile. Instrumentiștii se organizează bine în jurul pieselor și ajută muzica prin puls energic și improvizații inspirate. Ne imaginăm un joc de tetris care ne solicită conentrarea pentru a potrivi piesele care se mișcă rapid într-o structură solidă și coerentă. Alături de Cătălin Milea îi găsim pe Liviu Negru la chitară, Adrian Flautistu la contrabas și Iulian Nicolau la baterie. Munca lor e admirabilă prin felul în care și-au corelat experiența într-un stil nou, format din electric și acustic, clasic și modern, jazz și rock, spectru larg de exprimare, trasat prin unison și linii discrete care relevă formele. La fel ca jocul, schimbările ne surprind, stările se succed rapid, mișcarea ne stimulează. Diferența față de joc este că ascultând acest album poți ieși doar câștigător.