Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 5 op. 73 în Mi bemol major 'Imperialul' - CD Review, 5 octombrie 2022

Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 5 op. 73 în Mi bemol major "Imperialul" (Gloria Campaner, Orchestra da Camera Canova, dirijor Enrico Saverio Pagano).

Orchestra da Camera Canova este un apreciat ansamblu italian, fondat în anul 2014, numit după marele sculptor venețian Antonio Canova. Formația a fost înființată de tânărul muzician Enrico Saverio Pagano, dirijor în rezidență al Institutului Universitar de Concerte din Roma. El avea doar 19 ani când a format această orchestră, în fruntea căreia a susținut peste 100 de concerte pe scene prestigioase din Verona, Ferrara, Ravenna și Roma.

În anul 2021, ansamblul a lansat albumul său de debut dedicat compozițiilor lui Giovanni Paisiello. Iar în acest an, pe 1 iulie a apărut și cel de-al doilea CD al orchestrei Canova, la aceeași casă de discuri Sony Music, album care cuprinde două piese emblematice din creația lui Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră și Simfonia a VII-a în La major.

Vă propun prima dintre cele două înregistrări, Imperialul creat de Beethoven între anii 1809 și 1811 la Viena și dedicat Arhiducelui Rudolf Rainer al Austriei, patronul și elevul compozitorului. Este vorba despre o imprimare din concert care a avut loc în octombrie 2021 în Aula Magna Sapienza a Universității din Roma. Solistă - pianista Gloria Campaner, o muziciană din Veneția care a concertat ca solistă cu Filarmonica della Scala, Orchestra Regală Concertgebouw și Filarmonica din Berlin. Este interesată mereu de proiecte originale, îmbinând dansul contemporan, teatrul și artele vizuale cu muzica. Gloria Campaner este o artistă creativă și sensibilă, cu o forță expresivă și tehnică remarcabilă, calități pe care le valorifică în Concertul nr. 5 de Beethoven.

Larisa Clempuș