
New Philharmonia Orchestra, Rafael Kubelík - CD Review, 13 octombrie 2022
În vara anului 1968, la câteva zile după ce protestatarii Primăverii la Praga au fost reprimaţi brutal de forţele invadatoare ale Uniunii Sovietice, emigrantul ceh Rafael Kubelik, unul dintre cei mai importanţi dirijori ai acelor vremuri, care îşi luase deja cetăţenia elveţiană, a susţinut un concert în oraşul său de adopţie, Lucerna: un eveniment plin de semnificaţii pentru marele dirijor care avea 54 de ani. El a condus atunci Orchestra New Philharmonia din Londra, într-un program care a cuprins Simfonia nr. 99 de Haydn, Concertul op. 42 pentru pian şi orchestră de Schonberg, solist John Ogdon şi Simfonia a IV-a de Ceaikovski.
"Rafael Kubelik a dirijat această ultimă lucrare ca o declaraţie de victorie a spiritului, a libertăţii asupra tuturor forţelor răului", nota un critic muzical după acest eveniment care a închis Festivalul de la Lucerna, ediţia 1968. Înregistrarea concertului a fost lansată în 9 septembrie 2022, în cadrul colecţiei "Historic Performances" realizate de organizatorii Festivalului amintit în colaborare cu casa germană de discuri Audite. Scopul lor este de a readuce în atenţia ascultătorilor imprimări de mare preţ nepublicate vreodată până acum, având în prim-plan muzicieni faimoşi care au evoluat de-a lungul secolului trecut, în cadrul prestigiosului festival înfiinţat în anul 1938.
Concertul lui Rafael Kubelik a avut loc la puţin timp după ce mişcarea reformatoare de la Praga a fost zdrobită de tancurile Uniunii Sovietice. Iar muzicianul ceh, un opozant declarat al comunismului, a cerut publicului şi organizatorilor Festivalului de la Lucerna să susţină Fundaţia Emigranţilor Cehoslovaci după 21 august 1968. În acest context, concertul său la pupitrul Orhestrei New Philharmonia din Londra a fost unul încărcat de emoţie, a captat publicul cu un discurs orchestral variat, mai ales în Simfonia a IV-a de Ceaikovski, o dinamică amplă - de la sonorităţi diafane la culminaţii covârşitoare. Iar înregistrarea evenimentului, extrasă din arhivele Radiodifuziunii Elveţiene, a fost migălos restaurată în condiţii tehnice actuale, pentru o mai bună calitate sonoră.
Album lansat în 9 septembrie