Un album lansat de casa Deutsche Grammophon pe 7 octombrie: Eclipse cu violonista Hilary Hahn, primul album lansat, după perioada pandemică, de celebra muziciană americană.

Hilary Hahn a declarat că este foarte mândră de acest album înregistrat în compania Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt, dirijor Andres Orozco Estrada: Eclipse vorbește despre comuniune între oameni, între muzicieni, despre ce a însemnat pentru muzicieni perioada pandemiei, menționând că cele trei lucrări de pe disc au fost înregistrate în aprilie și iunie 2021.

Concertul în la minor de Antonin Dvorak, Concertul op. 30 de Alberto Ginastera și Fantezia Carmen de Pablo de Sarasate sunt aceste trei lucrări, din care vă invit să ascultați astăzi opusurile lui Dvorak și Sarasate. În mod surprinzător poate, niciuna dintre acestea nu figurează pe vreunul dintre discurile lui Hilary Hahn, chiar dacă sunt adevărate hituri ale repertoriului violonistic.

Recunosc că sunt o fană a violonistei Hilary Hahn: admir puritatea sunetului ei, eleganța stilului și viziunea clasicizantă asupra repertoriului interpretat. Calități pe care le expune, într-o doză încă și mai mare decât de obicei, în interpretarea Concertului op. 53 în la minor de Antonin Dvorak. Proiectează lumină și speranță într-un discurs matur, pe măsura celei pe care o numim una dintre cele mai importante violoniste ale timpului nostru. De neratat, aș spune.

În 1 septembrie 2019, Hilary Hahn anunța că își va lua o pauză de un an pe parcursul următoarei stagiuni - care în a doua jumătate a însemnat debutul pandemiei și al restricțiilor. O lungă perioadă, deci, dorit și apoi forțat, Hilary Hahn nu a mai apărut pe scenă - doar lansarea discului ei, Paris, apărut în martie 2021, în baza unor înregistrări realizate în 2019, a mai întrerupt această tăcere. La 42 ani, Hilary Hahn nu se mai vede ca parte a generației tinere, ci mai curând a celei vârstnice, cu alte priorități în viața profesională și cea personală. Ceea ce a rămas neschimbat și apare încă mai pronunțat acum, după această perioadă de tăcere, este intensitatea emoțională a discursului ei muzical, o intensitate care nu strălucește ca un foc de artificii, ci, mai curând, ca un diamant valoros. Ceea ce este atât de rar într-o lume dominată de superficial și sclipici.