Pianistul Daniel Barenboim - albumul "Encores" - Music box, 23 mai 2022

Un album lansat pe 6 mai, purtând semnătura lui Daniel Barenboim: Encores se intitulează acest disc unde putem asculta înregistrări realizate de pianistul Daniel Barenboim în aprilie 2020. Este vorba despre o selecție de piese scurte, cele mai multe dintre ele cântate dintre ele ca bis, un repertoriu eminamente romantic și reflexiv, în acord cu timpurile pandemice când a fost înregistrat.

Anul acesta, în noiembrie, Daniel Barenboim va împlini 80 ani. Pentru această aniversare, casa Deutsche Grammophon, cu care Barenboim a lucrat în ultimii 50 ani, a pregătit trei lansări: prima – albumul Encores, a doua – o reeditare a cântecelor fără cuvinte de Mendelssohn, înregistrate de Barenboim în 1974, și în fine, integrala simfoniilor de Schumann cu Capela de stat din Berlin, album ce urmează să apară în octombrie 2022.

Nu poți să nu fi impresionat de pianistica lui Daniel Barenboim. Înregistrările de pe discul Encores au fost realizate în aprilie 2020, la sala Pierre Boulez din Berlin – în timpul când pandemia ne suspendase viețile tuturor, iar șocul asupra lumii artistice a fost unul major. Singur, într-o sală goală, doar cu fidelul său pian, Daniel Barenboim impresionează prin sensibilitatea, prin tușeul și construcția interpretărilor sale. În alte albume l-am simțit dur, tăios, chiar și într-un repertoriu care nu se potrivea unei asemenea viziuni: aici, este un poet visător, cu armele unui mare pianist, care ne amintește că oricât de grele ar fi timpurile, avem și căi de evadare către o lume mai bună. Iar una dintre ele este să ascultăm muzică bună.

Un destin excepțional – Daniel Barenboim, ce urmează să împlinească 80 ani, în noiembrie 2022. Născut în Argentina, a început studiul pianului la 5 ani și a susținut primul concert la 7 ani și apoi, până la 15 ani, în marile centre muzicale europene și americane. La 24 ani, își începe cariera de dirijor, în paralel cu cea de pianist concertist. Director muzical al Orchestrei din Paris, al Orchestrei Simfonice din Chicago, al Capelei de stat din Berlin, al Teatrului Scala din Milano. Deținător a 6 premii Grammy. Inițiator al Academiei Barenboim Said din Berlin și al West Eastern Divan Orchestra – proiecte care vorbesc despre pace prin muzică și despre susținerea tinerilor muzicieni. Primul dirijor care a cântat Wagner în Israel. Pianist, dirijor, profesor, activist – o personalitate extraordinară pe care am avut privilegiul să o putem urmări și la București, în cadrul festivalului internațional George Enescu.

Cristina Comandașu