Pianista Ana-Marija Markovina. Felix Mendelssohn - CD Review, 11-13 aprilie 2022

Înregistrarea integrală a pieselor pentru pian solo compuse de Felix Mendelssohn este o sarcină cu adevărat dificilă, de o anvergură extraordinară, având în vedere numărul imens de partituri pe care compozitorul german le-a dedicat claviaturii. Mendelssohn a scris peste 100 de lucrări pentru pian – sonate, sonatine, capricii, fantezii, studii, preludii și fugi, variațiuni și diverse alte piese miniaturale. Ele implică o serioasă muncă de cercetare din partea interpreților. Există puțini pianiști care au reușit până acum imprimarea integrală a acestor creații: i-aș pe Martin Jones cu albumul său din anul 1996 și Howard Shelley care a lansat o colecție similară în 2012.

La începutul acestui an a apărut un nou set care cuprinde nu mai puțin de 12 CD-uri cu piesele pentru pian de Mendelssohn. Realizarea îi aparține pianistei croate Ana Marija Markovina, care colaborează cu casa de discuri Hanssler Classic.

Ana Marija Markovina, în vârstă de 52 de ani, s-a născut în Croația și trăiește în Germania. A studiat la Detmold, Weimar și Berlin, printre profesorii săi numărându-se Paul Badura Skoda, care o considera una dintre cele mai importante artiste ale generației sale. Ana Marija Markovina susține frecvent mastercalssuri, concerte și recitaluri în Germania și în alte țări europene. Ea și-a construit cariera studiind cataloagele complete ale creațiilor pentru pian semnate de anumiți compozitori care au atras-o. „Când mă implic în cercetarea muzicii unui compozitor, simt că trebuie să știu totul despre el. Întreaga creație a unui artist poate fi înțeleasă în contextul activității sale de o viață”, spune Ana Marija Markovina, care a înregistrat până acum integral piesele dedicate claviaturii de Carl Philipp Emanuel Bach, Hugo Wolf, Anton Bruckner și Luise Adolpha le Beau. Iar în 4 februarie a lansat, iată, acest nou set discografic de o valoare incontestabilă, dedicat muzicii lui Felix Mendelssohn.

Mendelssohn a compus trei sonate pentru pian, prima cu număr de opus 6 și ultimele două opus 105 și 106, publicate după moartea compozitorului. Au existat însă și alte cinci sonate ale creatorului german - mai puțin cunoscute, fără număr de opus, pe care pianista Ana Marija Markovina le-a inclus pe recentul său album. Trebuie spus că pianista a ales să înregistreze piesele pentru pian ale compozitorului german în ordinea lor cronologică, dorind să surprindă evoluția creatoare a lui Mendelssohn din copilărie până la sfârșitul vieții.

„Mendelssohn a fost un adevărat cosmos care s-a deschis în fața mea, oferindu-mi diferite lumi sonore care așteptau să fie descoperite”, spune pianista Ana Marija Markovina despre momentul în care a decis să studieze și să înregistreze integrala creațiilor pentru pian solo de Felix Mendelssohn. “Această abordare dezvăluie aspecte noi ale genialului Mendelssohn. Compozitorul avea o constantă curgere a inspirației și lucra simultan la diferite partituri. Urmărind creația sa în mod cronologic, putem observa dezvoltarea sa artistică precum într-o galerie de tablouri.”

Înregistrările pentru acest set de 12 CD-uri au avut loc pe parcursul a trei ani, între martie 2018 și aprilie 2021 la Haus der Klaviere din Dülmen, oraș german din Renania de Nord-Vest. 

Larisa Clempuș