Urmează: 14.55
Promo
Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 14.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Pianistul Alexander Krichel - Music box, 29 noiembrie 2021

Un album pe care regăsim muzică de George Enescu, nominalizat la premiile International Classical Music Awards 2022: poartă semnătura pianistului german Alexander Krichel și a apărut pe 29 octombrie 2021 sub sigla casei Berlin Classics. Pe disc: Suita a II-a de George Enescu, Suita Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski și o mică Nocturnă de Aleksandr Borodin.

The Guardian nota la finalul lunii octombrie că ceea ce te face curios asupra acestui disc nu este Suita lui Musorgski, ci Suita a II-a de George Enescu,  “un exemplu de piesă manierată a neoclasicismului francez, dar cu ritmuri care îi dau ocazia lui Krichel să-și arate pianistica flamboiantă”.

Din repertoriul pentru pian semnat de George Enescu, această suită a doua este una dintre cel mai des prezente pe producții discografice internaționale. Iar cea propusă de Alexander Krichel este una dintre cele mai reușite, aș putea spune, dintre cele mai bine realizate de muzicieni străini. Deși, am putea spune că Alexander Krichel este un muzician străin doar în parte: bunica sa, de origine italiană, s-a stabilit în România înainte de al doilea război mondial și de la ea, Alexander a învățat limba română. El este cetățean german, născut în 1989 la Hamburg – deci are acum 32 ani. A studiat la Hanovra și la Londra, iar interesele sale intelectuale sunt multiple: de exemplu, este și olimpic la matematică. Albumul prezentat este al șaptelea său disc: cinci dintre precedentele lui albume au apărut la prestigioasa casă Sony. 

Suita Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski: probabil una dintre primele lucrări la care ne-am duce cu gândul, atunci când avem în vedere muzica programatică. Alexander Krichel pune în lumină cu măiestrie fiecare detaliu muzical, descriind aproape fotografic tablourile lui Viktor Hartmann. Este o interpretare virtuoză, cu accent pe culoare, în care poate aș fi simțit nevoia unei mai mari amplitudini sonore în ultimul episod, Poarta Mare a Kievului. Adevărul e și că avem în ureche finalul impresionant al suitei, în versiunea orchestrată de Ravel, ceea ce e practic imposibil de realizat cu doar cu ajutorul pianului.

Cristina Comandașu