ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Sunete contemporane
Apoi: 0.05 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Pianistul Cadmiel Boțac - albumul de debut, apărut la Editura Casa Radio - Music box, 1 noiembrie 2021

Pe 1 noiembrie 2021, marcăm în această emisiune lansarea unui nou album apărut la Editura Casa Radio, în cadrul colecției Radio România Muzical. Pe copertă: numele tânărului pianist Cadmiel Boțac, iar în interior, Sonata Appassionata de Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 2 de Frederic Chopin și Suita a II-a de George Enescu. Este albumul de debut al pianistului în vârstă de 24 ani, astăzi student al Academiei de Muzică și arte din Viena, un disc pe care-l veți asculta integral, însoțit de un interviu cu pianistul Cadmiel Boțac

Pentru Ziua Radioului, Ziua Radio România și ziua Radioului în România, 1 noiembrie, am ales la emisiunea de actualitate discografică, unul dintre cele mai noi discuri apărute la Editura Casa Radio, nu întâmplător, semnat de Cadmiel Boțac. Este un disc pe care l-ai obținut ca premiu, de fapt este rezultatul a două premii pe care le-ai primit, Cadmiel, o dată în 2017, la concursul de pian Transilvania de la Brașov, premiu special Radio România Muzical, care a constat în sesiunea de înregistrări și apoi, al doilea premiu obținut în cadrul bursei Moștenitorii României Muzicale, ca editare de disc. Fiind ziua Radio România, am să întreb: cât de important este, în general, rolul radioului public pentru un tânăr muzician?

În primul rând aș vrea să-mi exprim recunoștința față de întreaga echipă Radio România Muzical. Așa cum ați spus și dumneavoastră, într-adevăr, acest disc vine în urma a două premii obținute, dar consider că aceasta este doar o parte. De cealaltă parte este încrederea pe care radioul mi-a acordat-o mie. Așa că nu vreau să-mi asum mie toată gloria, toată lauda, toate meritele, ci, în primul rând, încrederea radioului pe care a avut-o în mine și, sigur, sprijinul pe care dumneavoastră îl acordați tinerilor muzicieni în dezvoltare. Consider că pentru un tânăr muzician orice mijloc de promovare este extrem de binevenit, iar posturile radio sigur sunt o modalitate excelentă de a ne promova, de a ne face cunoscuți lumii, ascultătorilor și nu pot decât să mă bucur că de Ziua Radioului acest disc va fi difuzat și abia aștept să-l ascult și eu, desigur.


Spune-ne câteva impresii despre care îți mai aduci aminte acum de la sesiunea de înregistrări.

Chiar dacă sesiunea de înregistrări a avut loc acum trei ani, în septembrie 2018, mi-aduc aminte cu mare plăcere de acea săptămână de înregistrări, o săptămână care nu a fost deloc ușoară, în primul rând, din punct de vedere psihic, din punct de vedere mental este foarte dificil să-ți păstrezi concentrarea, să rămâi lucid, să ai energie și să repeți de nenumărate ori poate un pasaj care încă nu iese cum ar trebui să iasă, dar, în final, sigur e bucuria și eliberarea, psihică în primul rând că ai dus acest proiect până la bun sfârșit. Înregistrările sunt complicate, pentru că trebuie să păstrezi aceeași concentrare și intensitate muzicală pe toată durata sesiunii de înregistrări, care nu a fost scurtă, a durat o săptămână. De aceea, nu pot decât să mă bucur de acest proiect pe care am reușit împreună să-l ducem la bun sfârșit.


Ascultând acest disc, am avut două impresii, ca să spun așa. Prima, că este un disc de certă calitate internațională și pot să spun cu mândrie chiar, că acest disc face o figură foarte frumoasă și pentru tine și pentru Radio România Muzical și pentru România în general și spun asta în calitate de membru al unui juriu internațional din industria discografică europeană. Al doilea, că descoperim un artist care are un anume tipar. Cred că este același tip de artist ca și Dinu Lipatti, de exemplu, care punea mai presus de spectacol, litera partiturii și o anumită sobrietate în interpretare. Așa că te întreb: cum te-ai descrie tu pe tine ca artist și dacă această impresie a mea este reală, este ceva care te definește sau ce te definește pe tine?

Desigur, în primul rând, trebuie să mă cunosc pe mine ca artist. Asta este foarte, foarte important. Așa cum ați spus și dumneavoastră, am fost învățat de mic și am fost sfătuit mereu să abordez o interpretare foarte apropiată de partitură, de textul original, pentru că, până la urmă, toate detaliile le găsim în partitură, toate intențiile compozitorului se găsesc în partitură, printre note de multe ori, prin indicațiile oferite de compozitori. De aceea consider că este foarte, foarte important ca interpretul să respecte partitura pentru a reda fidel mesajul compozitorului, mai departe către public. Iar apoi, această sobrietate, sigur, cred că vine împletită cu o mulțumire pe care o am și cu o bucurie de a face muzică, de a fi pe scenă de atâtea ori, de a lucra cu oameni extraordinari. Așa că ați punctat foarte bine din punctul meu de vedere aceste aspecte, o aplecare spre partitură și o anumită sobrietate în interpretare. Sigur, această sobrietate venind cu acest act de mulțumire, pe care și Bach l-a avut și mulți compozitori, de asemenea, în primul rând la adresa divinității și apoi la adresa publicului și a celor apropiați.


Te-ai gândit vreodată că această sobrietate ar putea fi un dezavantaj într-o lume în care fiecare își exhibă personalitatea și caută să șocheze? Poate chiar și oamenii care lucrează în muzica clasică? Cât de greu este acum de fapt pentru un tânăr interpret să spună ceva nou și să iasă în față?

Majoritatea artiștilor își doresc să iasă în evidență prin a șoca, prin a uimi. De aceea, o personalitate mai introvertită, mai sobră se va impune probabil puțin mai greu pe scena internațională, dar cu toate acestea, consider că fiecare are locul lui, rolul lui și un anumit public căruia îi va vorbi într-un mod specific și eficient. Am observat acest lucru, mai ales de când locuiesc în Viena, această sobrietate, în muzică, această aplecare spre fidelitatea partiturii. Este mult mai apreciată în Austria, de exemplu, și desigur, în multe alte țări.


Care sunt pianiștii pe care îi admiri, pe care îi ai ca model?

L-ați menționat deja pe Dinu Lipatti și mă onorează să aud o astfel de comparație deși consider că am extrem de mult, în continuare, de muncit de a ajunge la un nivel cât mai înalt, dar Dinu Lipatti este unul din pianiștii pe care îi ascult cu mare plăcere, chiar am acasă multe discuri din înregistrările lui Dinu Lipatti. Pe urmă aș vrea să-l menționez pe Krystian Zimerman, un pianist care a înregistrat extrem de multă muzică din creația lui Frederic Chopin, din creația lui Beethoven ș.a.m.d. Este un om pe care eu îl admir foarte mult pentru onestitatea lui și pentru faptul că nu încearcă să iasă în evidență. El concertează destul de rar și tocmai această aplecare spre text, spre partitură, această umilință, într-un fel la el, o apreciez foarte, foarte mult.


Haide să vorbim puțin și despre repertoriul de pe disc. Avem două mari sonate. Sonata Appassionata de Beethoven și Sonata nr. 2 de Frederic Chopin alături de Suita nr. 2 de George Enescu. Presupun că atunci când ai ales aceste lucrări pentru înregistrări nu te gândeai neapărat la un disc, nu?

Absolut. Pur și simplu erau lucrările pe care le aveam în repertoriu în acel moment, dar care nu au fost alese neapărat la întâmplare.


Povestește-ne mai mult. De ce nu la întâmplare?

Dacă ne gândim la Sonata a 2-a de Frederic Chopin și la Sonata Appassionata de Ludwig van Beethoven găsim în aceste lucrări acea sobrietate de care am menționat mai devreme, dar și acea suferință prin care au trecut cei doi mari compozitori. Ne gândim la Beethoven, începutul problemelor lui de sănătate, toate frustările, toate trăirile intense, pe care le-a avut, atât exterioare, cât și interioare, le-a manifestat în acei ani în care a compus și Sonata Appassionata, sonată compusă imediat după testamentul de la Heiligenstadt, în care Beethoven își exprimă toată frustarea, toate durerile, toată această luptă cu destinul, toată această neputință. Iar, mergând mai departe, la Frederic Chopin, puțin mai târziu, la câțiva ani după Beethoven, sonata aceasta include sau are în miezul ei, partea a treia, celebrul Marș funebru, care s-a născut din suferință, din neputință. Și atunci consider că aceste două lucrări sunt foarte asemănătoare în această direcție. Pe urmă, pe de o parte avem suferințe, pe de altă parte avem o încercare de a evada din această lume. Sigur, o încercare eșuată, pentru că nu putem ieși din spațiu, din timp, fiind ființe umane, dar totuși, această încercare se concretizează într-o relație cu divinitatea sau în încercarea de a intra într-o legătură spirituală cu divinitatea. Există extrem de multe pasaje în aceste două lucrări, atât de profunde și de o trăire incredibilă și extrem de intensă, încât nu poți să nu te gândești la legătura cu divinitatea.


Hai să vorbim acum despre Suita a 2-a, care vine totuși din altă lume decât precedentele două sonate.

Așa este. Vorbim de o lucrare compusă la începutul secolului XX, o lucrare intitulată Clopote sonore. Din nou, ideea de apropiere cu divinitatea o găsim încă din titlu. Când spunem clopote ne gândim automat la biserică, la Dumnezeu, și atunci, această căutare a lui Enescu, această sugestie este din nou prezentă în lucrare lui George Enescu, în Suita a 2-a. Acesta consider că este elementul care leagă cele trei lucrări.


Să vorbim acuma puțin despre planurile tale de viitor. Va fi, iată, acest disc, care sperăm să-l lansăm și la Sala Radio, în ianuarie 2022, când ar urma să susții un recital alături de Cornelius Zirbo, cei doi bursieri Moștenitorii României Muzicale adunați într-un recital. Apoi, alte planuri?

Deocamdată, încă sunt student la Viena. Îmi doresc să-mi finalizez studiile. Între timp, desigur, îmi doresc să particip la diferite concursuri, care cred că sunt o modalitate la fel de bună de a te promova, de a te face cunoscut și de a îți deschide noi uși, noi oportunități. Cam acestea ar fi planurile pentru următorii doi-trei ani, să spun. Pe urmă, vom vedea. Lucrurile sunt din păcate, incerte, trăim niște vremuri complicate, incerte și nu știm niciodată înctotro ajunge, încotro ne duce viața.


Care sunt concursurile la care ai dori să participi în viitor?

Mi-aș dori să particip la concursul Ceaikovski. Este un vis de-al meu de mulți ani. Asta și pentru că îl cunosc, într-o măsură pe celebrul pianist Denis Matsuev, care m-a încurajat de câteva ori să mă înscriu la acest concurs. Așa că probabil acesta va fi unul din marile proiecte pe care aș vrea să le încerc.


Ce îți dă forță să mergi mai departe? Este credința aceasta pe care o văd exprimată destul de des în discursul tău?

Credința, sigur este principalul motiv care mă ajută să merg înainte privind tot ceea ce se întâmplă în jur, privind lumea în care trăim, cu toate problemele ei. Doar privind dincolo, reușești să mergi mai departe și să treci peste, să ai o mentalitate pozitivă și desigur, muzica este o lume care te ajută, într-un fel să uiți de probleme și îți distrage puțin atenția de la ceva trecător, de la o lume cu foarte multe probleme, la ceva extrem de frumos.

Fără îndoială, Cadmiel Boțac este un tânăr pianist excepțional, cu care școala muzicală românească se poate mândri. Tehnică, sensibilitate, înțelegerea profundă a partiturii și un profil de artist matur, serios, orientat către performanță și mai puțin către glamour – toate, sper să îi aducă acea carieră internațională de mare nivel pe care o merită cu adevărat. Discul său de debut are un nivel internațional cert și sper să fie cât mai mulți cei care se vor bucura de el în intimitatea de acasă: avem cu toții nevoie de Beethoven, Chopin și Enescu pentru a ne hrăni viața sufletească, într-o lume a nesiguranței și a zgomotelor inutile. 

Discul poate fi ascultat în premieră luni, 1 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical. 

Cristina Comandașu