Urmează: 12.55
Promo
Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Pianista Zlata Chochieva - selecțiuni de pe albumul "(re)creations" - CD Review 22 iunie 2021

Pianista rusă Zlata Chochieva a lansat pe 12 februarie 2021, la casa de discuri Accentus Music, albumul "(re)creations". Franz Liszt, Serghei Rahmaninov, Ignaz Friedman sunt autorii celor 21 de valoroase transcripții pentru pian ale unor celebre creații aparținând unor diferiți compozitori, de la Johann Sebastian Bach, până la Gustav Mahler. Pianista rusă Zlata Chochieva în vârstă de 36 de ani s-a impus deja în peisajul interpretativ internațional, având în portofoliu și 4 albume, precum cele dedicate integralei Studiilor de Chopin sau integralei Studiilor-Tablou de Rahmaninov. Prestigioasa revistă Gramophone includea în top 10 al anului 2014 albumul ei cu Studiile de Chopin, considerându-l printre cele mai bune cu înregistrări ale muzicii compozitorului polonez. Iar noul album al Zlatei Chochieva, "(re)creations", s-a aflat printre selecțiile revistei Gramophone pentru numărul lunii aprilie din acest an.

Interesantă și binevenită alegerea acestui program înregistrat în toamna lui 2020, în plină pandemie. Într-o perioadă atât de tensionată pentu noi toți, avem nevoie de energia și entuziasmul care radiază din interpretarea Zlatei Chochieva. În special la piesele în tempouri rapide am remarcat tușeul cristalin și perlat al pianistei care parcurge fiecare partitură cu o ușurință fermecătoare, de parcă nu ar exista nicio dificultate din punct de vedere tehnic.

Dar, de unde a pornit ideea pianistei ruse Zlata Chochieva pentru un album cu transcripții? De la fascinația ei pentru vocea umană, instrument natural suprem, iubind opera, romanța și lied-ul și având o afinitate pentru muzica lui Schubert; astfel, transcripțiile lui Franz Liszt ale liedurilor lui Franz Schubert au constituit punctul de plecare pentru albumul "(re)creations".

Zlata Chochieva apreciază în mod deosebit transcripțiile unor lucrări orchestrale, considerând că astfel pot fi evidențiate detalii muzicale pe care am putea să nu le remarcăm când ascultăm creația originală. Un exemplu este și transcripția părții a II-a din Simfonia a III-a a lui Gustav Mahler, realizată de Ignaz Friedman - un pianist și compozitor polonez uitat astăzi, care pe lână creațiile originale, a transcris pentru pian multe lucrări mai mult sau mai puțin cunoscute. De pildă din partea secundă a simfoniei a III-a de Mahler, Friedman a creat o spectaculoasă piesă de concert.

Albumul este inclus în proiectul "Discurile anului 2021", de urmărit pe site-ul nostru, românia-muzical.ro

Florica Jalbă