Apoi: 0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Baritonul Matthias Goerne și pianistul Seong Jin Cho - albumul 'Im Abendrot' - Music box, 24 mai 2021

Un disc lansat de casa Deutsche Grammophon pe 16 aprilie: lieduri de Richard Wagner, Hans Pfitzner și Richard Strauss, reunite sub titlul Im Abendrot - La apus, interpretate magistral de baritonul Matthias Goerne și pianistul Seong Jin Cho.

Un univers romantic târziu pe acest album și o ocazie destul de rară de a asculta lied, o opțiune repertorială destul de rar abordată de casele de discuri, în prezent. Un univers cu nuanțe întunecate, pentru care Matthias Goerne găsește tonul just - mai ales în mai des cântatele lieduri de Richard Wagner pe versurile Mathildei Wesendonck, unde Goerne optează pentru o viziune mai puțin lipsită de emfază decât în alte interpretări, cu numeroase detalii și un timbru grav foarte cald. Iar pianul lui Seong Jin Cho urmărește cu o atenție plină de intuiție oricare intenție interpretativă a solistului, surprinzând mai ales cu frumusețea nuanțelor de piano și numeroasele culori pe care reușește să le creeze.

Pe acest album, regăsim lieduri de Hans Pfitzner, un adevărat festin repertorial, întrucât liedurile lui Pfitzner sunt foarte rar cântate. Aceasta, și pentru că lista creațiilor sale a început să fie analizată mai amănunțit abia începând cu anii nouăzeci ai secolului XX, când ecourile relației complicate dintre Pfitzner și regimul nazist au început să se stingă. Hans Pfitzner a fost contemporan lui Richard Strauss - a trăit între anii 1869 și 1949; limbajul caracteristic lui este cel romantic și postromantic, el însuși descriindu-se ca un antimodernist. A scris opere, lucrări simfonice, muzică de cameră, coruri și lieduri pentru voce și pian - acestea din urmă ocupând o parte semnificativă a creației sale. Ascultându-le recunoaștem o atmosferă brahmsiană, de altfel, în selecția de pe acest disc veți regăsi lieduri compuse între anii 1880 - 1890, când Brahms era încă în viață.

O autoritate în domeniul interpretării liedului în contemporaneitatea noastră, Matthias Gorne a înregistrat integrala liedurilor de Franz Schubert, care s-a bucurat de o călduroasă primire internațională. Colaborarea sa cu Deutsche Grammophon este de dată recentă: primul disc a apărut în martie 2020, cu lieduri de Beethoven înregistrate tot alături de un tânăr pianist, Jan Lisiecki, album care a primit mai multe distincții internaționale printre Diapason d'or și nominalizări la premiile Echo și ICMA.

De fapt, discurile Beethoven și Im abendrot au fost înregistrate în aceeași perioadă din iulie 2019 - un tur de forță pentru acest cântăreț de mare calibru, cu o largă paletă de nuanțe expresive și cu un evident profesionalism în abordarea liedului - un gen care pune sub lupă toate atu-urile, dar și imperfecțiunile unui cântăreț. Alături de el, de data aceasta, un pianist care excelează în repertoriul solistic - sud coreeanul Seong Jin Cho, care se dovește, iată și un redutabil acompaniator.

Cristina Comandașu