Dave Stryker este unul din așii chitarei care încă din anii '80 a menținut un nivel de stil și producție care ar merita mult mai multe elogii. Pentru că am impresia că este mult subestimat. Foarte rar am ascultat un instrumentist atât de disciplinat și care își permite în același timp libertate emoțională. Tehnica impecabilă nu-l încadrează în șabloane, dimpotrivă, îi ajută relaționarea la cel mai ridicat nivel cu ceilalți instrumentiști și-i dă siguranța prin care controlează actul muzical. Cel mai clar auzim asta pe albumul "Baker's Circle" apărut în 2021, un omagiu adus mentorului său David Baker. O sesiune completată de o scriitură bine șlefuită, solouri estetic încadrate de muzicieni bine aleși, atât din categoria veteranilor cât și din cea a viitorilor ași și un flux sonor electrizant. Chiar dacă urmărirea influențelor poate duce la un clișeu critic, ne poate ajuta să înțelegem relația muzicianului cu tradiția. Stryker păstrează ceva din ce a fost înainte, adăugând un consistent sound personal și un stil componistic distinct. Jazz-ul lui e direct, ușor abordabil și atractiv prin modul în care se distinge, deși, după sound, am fi tentați să punem orga Hammond în prim plan. Jaren Gold e fenomenal, orga lui umple tot repertoriul, la fel și basul din pedale. La fel se distinge și saxofonistul Walter Smith III, dar chitara își păstrează poziția prin ton și swing. Recunoaștem mulți chitariști în stilul lui Stryker, dar în același timp ne bucurăm de un album reconfortant de jazz, cum nu se poate mai autentic. Un efort colectiv, admirabil coordonat de Dave Stryker.