ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Violonistul Daniel Hope și pianistul Alexey Botvinov - Music box, 15 februarie 2021


Un album lansat la nivel internațional pe 5 februarie 2021: lucrări pentru vioară și pian de Alfred Schnittke, interpretate de Daniel Hope și Alexey Botvinov, opusuri înregistrate în noiembrie 2019 la casa Beethoven din Bonn, prezente acum pe un disc apărut sub emblema casei Deutsche Grammophon.

Este o ocazie de a cunoaște mai bine muzica lui Alfred Schnittke, pe care violonistul Daniel Hope îl consideră unul dintre cei mai importanți și interesanți compozitori ai secolului XX. Născut în 1934 la Engeles, oraș locuit de etnici germani din Uniunea Sovietică, atât de frumos evocați în romanul Guzelei Iahina, Copiii de pe Volga, stins din viață în 1998, la Hamburg : Alfred Schnittke a studiat la Moscova și la Viena, înglobând în experiența sa muzicală aspecte dintre cele mai diverse - de aceea, este cunoscut stilul său cameleonic, polistilim, în care recunoaștem trăsături stilistice caracteristice artei muzicale din trecut. Alfred Schnittke nu era iubit de puterea comunistă: a scris multă muzică de film, care i-a dat suficient spațiu pentru exprimare personală, însă, de aceea era privit mai curând ca un compozitor de mâna a doua. Chiar dacă și miniaturile sale au un farmec aparte, cum sunt pe acest disc Polka, piesa inspirată de Mantaua lui Nikolai Gogol și Tango din muzica de film Agonia.

Daniel Hope, celebrul violonist englez stabilit la Berlin, a devenit în 2020 un simbol pentru reinventarea muzicii clasice pe timp de pandemie: milioane de oameni au urmărit concertele transmise live în rețelele sociale în fiecare seară, din sufrageria violonistului, la Berlin. Și la fel de mulți au apreciat modul relaxat, cald și plin de optimism cu care Daniel Hope susține aceste evenimente, atât în calitate de prezentator, cât și de interpret.

Daniel Hope are în prezent 47 ani; a luat contact prima dată cu muzica lui Alfred Schnittke în 1989, pe când avea 15 ani,iar în 1992, avea ocazie să-l cunoască personal pe compozitor și să se inițieze de la sursă asupra universului muzical propus de Alfred Schnittke - întâlnirile aveau să dureze până în 1994. În 1992, întâmplarea a făcut ca Daniel Hope să călătorească într-o mașină alături de un înalt ofițer KGB, aflând astfel părerea oficialilor URSS asupra lui Schnittke: considerat "o iască", prin comparație cu Șostakovici și Rostropovici, numiți "adevărați artiști sovietici".

Însă istoria i-a făcut dreptate lui Schnittke, iar noul album al lui Daniel Hope contribuie din plin la o corectă receptare a muzicii compozitorului sovieto-german: iată,d e exemplu, minunată Suită în stil vechi, datată 1972, care are la bază teme din muzica de film creată de Schnittke pentru Aventurile unui dentist și dintr-un documentar despre sport... O lume a barocului reinventată în secolul XX, cu fragilitatea și seninătatea unei lumi ce putea părea ireală în timpurile sovietice.

Alfred Schnittke și polistilismul - iată-l, pe acest disc, mozartian în Gratulationsrondo, ironic în Stille nacht și gânditor într-un limbaj elaborat propus de Madrigal în memoria lui Oleg Kagan, compus în 1990. Într-un articol scris la puțin timp după moartea lui Alfred Schnittke, Daniel Hope concluziona: "În mintea mea nu există un talent mai izbitor în muzica contemporană, decât cel al lui Alfred Schnittke".

Prima lucrare de Alfred Schnittke, abordată vreodată de Daniel Hope, a fost Sonata nr. 1 pentru vioară și pian, compusă în 1963. Daniel Hope avea atuni când a cântat-o prima dată 15 ani. Acum, după peste 30 ani, Daniel Hope mărturisește: "Sonata nr. 1 este o lucrare a extremelor. Fiecare parte încapsulează o idee muzicală: prima parte - despre viziunea lui Schnittke asupra serialismului, a doua parte - obsesia pentru muzica populară. În a treia parte, un citat din Trio-ul cu pian de Șostakovici, iar în partea a IV-a, o citare a temei latino-americane La cucaracha. Este o bucurie și să o asculți, și să o interpretezi".

În mod cert, un disc care impresionează - atât prin selecția repertorială, care pune în lumină feluritele fațete componistice ale lui Alfred Schnittke, cât și prin interpretarea dedicată și plină de căldură a celor doi muzicieni. În mod cert, Daniel Hope iubește această muzică și mă întreb câți tineri violoniști ar face ce a îndrăznit să facă în 1992 Daniel Hope: să afle din întâmplare unde locuia Alfred Schnittke la Hamburg și să vină să-i bată, pur și simplu, la ușă, cerând să fie primit, pentru a-l cunoaște și a-i spune cât de mult îi apreciază lucrările, deschizând astfel istoria unei prietenii care s-a încheiat odată cu moartea compozitorului. Într-un timp când învățăm să prețuim parcă mai mult viața și frumusețea ei, asemenea povești au rol vindecător; iar muzica lui Alfred Schnittke, în sine, pare să încălzească, mai ales în interpretarea pasionată a lui Daniel Hope.

Cristina Comandașu