Apoi: 9.55
Promo
Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Discurile anului 2021

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Yellowjackets: albumul 'Jackets XL' - Jazzy Hour, 19 ianuarie 2021

Yellowjackets reprezintă un ansamblu solid și durabil care și-a creat propria identitate electro-acustică în lumea jazz-ului, timp de patru decenii. Încă de la debutul din 1981, grupul a oferit producții artistice remarcabile, inovatoare, provocatoare, cu influență în ceea ce privește compoziția, orchestrația și ținuta improvizatorică. Ajunși în 2020 la al 25-lea album, Yellowjackets continuă să se extindă și să se reinventeze prin colaborarea cu redutabila WDR Big Band din Koln. Proiectul intitulat "Jackets XL" combină formula elasitcă a cvartetului cu anvergura orchestrei, recompunând câteva din cele mai cunoscute compoziții ale grupului prin aranjamente noi, turnuri surprinzătoare, culori și armonii mișcătoare și solo-uri inspirate. Cele două entități îl au în comun pe Bob Mintzer, saxofonistul Yellowjackets din 1990 și dirijorul WDR din 2016. El a scris majoritatea partiturilor, iar Russel Ferrante, membru fondator și claviaturist al grupului, a adăugat două titluri noi la vechiul repertoriu. Cu rezervele intacte de energie, mister, ritm și eleganță, "Jackets XL" documentează într-o formă amplificată nivelul unei trupe excepționale care nu și-a pierdut nici prospețimea expresiei, nici libertatea, chiar dacă a trebuit să respecte rigoarea specifică evoluției alături de o orchestră. Chiar mi-am dorit să ascult muzica Yellowjackets în această formă. O frumoasă și îmbucurătoare surpriză.