ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2020

Arhiva edițiilor anterioare: 2020 |2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Pianistul Daniil Trifonov - selecțiuni de pe albumul 'Silver age' - Music box, 16 noiembrie 2020

Un album lansat pe 6 noiembrie, semnat de celebrul pianist rus Daniil Trifonov - Silver age, un dublu CD ce conține lucrări pentru pian solo înregistrate la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii în ianuarie 2019 și concerte, înregistrate alături de Orchestra Teatrului Mariinski, condusă de Valery Gergiev, la Sankt Petersburg, în octombrie 2019. 

Silver age - epoca de argint - începutul de secol XX, puternic influențat de modernismul compozitorilor ruși. De la Igor Stravinski, care scria pentru compania de balet Diaghilev, la ezotericul Aleksandr Skriabin și cinematicul Serghei Prokofiev - o lume care și-a pus un puternic accent pe muzica secolului XX. 

În 1896, doi ani după ce prima lucrare modernă apăruse în istoria muzicii - adică Preludiul la după-amiaza unui faun de Claude Debussy, Aleksandr Skriabin scria singurul său concert - dedicat pianului, opusul său cu numărul 20. O lucrare în care romantismul este puternic prezent, însă unde recunoaștem și mugurii limbajului din ezotericul Poem al extazului. 

Silver age este un test de maturitate pentru Daniil Trifonov. La 29 ani, el este deja un star al pianisticii mondiale, impunându-se ca un continuator al școlii pianistice ruse, care a dat atâția mari pianiști pe parcursul secolului XX. Sensibil, inteligent, pătrunzând cu adevăr sensurile muzicii pe care o interpretează, evident, Daniil Trifonov este un mare pianist care înregistrează din 2013 pentru celebra casă Deutsche Grammophon. Rahmaninov, Liszt și Chopin sunt compozitorii abordați pe precedentele lui 6 discuri de autor - romantismul în deplinătatea lui. Iată-l acum în lumea moderniștilor ruși, surprinzând cu poezie și totuși, incisivitate acest univers colorat care a dat tonul pentru întregul mapamond, în primii ani ai secolului XX. În 1910, Igor Stravinski obținea un mare succes cu baletul pe care-l compusese pentru compania lui Serghei Diaghilev - Pasărea de foc. Trei momente din această muzică de balet au fost transcrise pentru pian în 1928 de Guido Agosti. 

În 1913, Serghei Prokofiev definitiva al doilea concert pentru pian și orchestră din creația sa. În vâltoarea revoluției sovietice, partitura a fost însă pierdută. De-abia în 1923, Serghei Prokofiev a reconstituit acea partitură, evident, ce a rezultat fiind mult diferit față de versiunea originală; chiar Prokofiev spunea că acesta ar fi mai curând concertul său cu numărul 4 - pe al treilea îl scrisese în 1921.

O adevărată provocare pentru pianist, acest Concert nr. 2 de Prokofiev se bucură de interpretarea matură și foarte echilibrată a pianistului Daniil Trifonov, secondat de o orchestră care cunoaște foarte bine acest repertoriu, compactă și eficientă: Orchestra Teatrului Mariinski, dirijor Valery Gergiev. 

Muzica rusească de început de secol XX în toată splendoarea ei, interpretată de un pianist rus care înțelege perfect acest univers și care are și toate instrumentele pentru a o putea interpreta plenar. Daniil Trifonov nu epatează cu tehnica sa, pe care o pune strict în slujba esteticii muzicii; el este tipul pianistului cerebral, perfect echilibrat între rațiune și emoție. Iată cele Trei mișcări din muzica baletului Petrușka de Igor Stravinki, creație a anului 1921, pe care Stravinski a scris-o special pentru Arthur Rubinstein, la 10 ani de la premiera baletului original. Este una dintre cele mai dificile partituri moderne, cu un efect exploziv asupra publicului, minunat interpretată de Daniil Trifonov.

Cristina Comandașu