ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2020

Arhiva edițiilor anterioare: 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Brad Mehldau: albumul 'Suite april 2020' - Jazzy Hour, 28 iulie 2020

Album lansat pe 12 iunie 2020

Puțini dintre noi am putut crede că vom trăi ceea ce omenirea prinde o dată la o sută de ani sau mai bine, confuzia, lipsa perspectivei, imprevizibilul, dar și ceea ce nici nu credeam că e posibil, introspecția, regăsirea de sine, timpul pentru ceea ce aproape niciodată nu-și găsește timp și multe alte aspecte care pot apărea în momentul în care inevitabil ți se pune o oglindă în față. Pentru o bună parte din muzicieni, pandemia a însemnat izolare creativă, timp pentru studiu sau compoziție, pentru idei care și-au așteptat momentul.

În timp ce s-a retras cu familia în Olanda, pe perioada pandemiei, Brad Mehldau a scris 12 piese în care descrie experiențele și stările prin care a trecut, sub forma unui superb recital de pian solo, înregistrat în siguranță într-un studio în Amsterdam, la care a adăugat trei piese preluate, cu însemnătate personală.

"Suite: April 2020" este un stop cadru pe un moment care ne-a cuprins pe toți, o descriere muzicală a ceea ce este nou și comun în fiecare dintre noi, de la apropierea de familie până la distanțarea forțată și toate stările prin care am trecut atunci când am realizat cât de diferit este totul față de începutul anului și cât de puține știm despre ce va urma. Totul sub semnătura rafinat-sofisticată a unuia dintre cei mai valoroși pianiști contemporani.

Varianta pe vinil a acestui album va fi comercializată la un preț special, iar 90% din valoarea fiecărui exemplar va fi donată Fondului de Urgență pentru Muzicieni, aparținând Jazz Foundation of America. Un recital sensibil, un gest nobil, într-o perioadă în care asemenea virtuți sunt mai mult decât necesare.

Berti Barbera