ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2020

Arhiva edițiilor anterioare: 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Violonista Lisa Batishvili - albumul 'City lights' - Music box, 8 iunie 2020

Celebra Ciocârlie a lui Grigoraș Dinicu, înregistrată pe albumul City lights cu violonista georgiană Lisa Batiashvili. Discul a fost lansat de casa Deutsche Grammophon pe 5 iunie 2020.

Este un album atipic pentru Lisa Batiashvili, care ne-a obișnuit cu minunatele ei albume clasice 100% - marile concerte pentru vioară și orchestră, de la baroc la muzică contemporană. Însă City lights este altceva: un album concept care reunește piese asociate unor spații geografice care au o poveste interesantă în viața Lisei Batiashvili - Berlin, Munchen, Londra, Paris, Helsinki, Viena, Roma, Buenos Aires, Tbisili. Dar și Bucureștiul.

Alături de Lisa Batiashvili, în această călătorie: Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, dar și Orchestra Filarmonicii Georgiene, conduse de același dirijor Nikoloz Rachveli, un muzician în vârstă de 41 ani, cu studii la Viena, director muzical și dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Georgiene.

Călătoria în jurul lumii propusă de Lisa Batiashvili a început în România, la Bucuresti, cu Ciocârlia lui Grigoraș Dinicu, într-un aranjament semnat de Stephen Konz, violoncelist în Filarmonica din Berlin și membru al ansamblului The Philharmonix.

Acest album a fost înregistrat în lunile octombrie și noiembrie 2019, la Berlin și Tbilisi. Nimeni nu putea bănui atunci pandemia care ne-a lovit în această primăvară, însă, într-un mod poate premonitoriu, există un aer de melancolie, poate chiar de tristețe, în majoritatea pieselor de pe acest album. Cu excepția României reprezentate de Ciocârlia, toate celelalte piese descriu mai curând orașe nocturne, așa cum au fost ele în timpul pandemiei: frumoase, dar lipsite de viața și de forfota oamenilor.

Lisa Batiashvili este o mare violonistă, una dintre cele mai mari ale timpurilor noastre, și înțeleg nevoia ei de a ieși din tipare. Și o aplaud și pentru repertoriul ales, și pentru colaboratorii săi - nume mari, precum Katie Melua, care a scris o piesă special pentru acest album, trompetistul de jazz Till Bronner, chitaristul Milos Karadaglic, dar și compatrioți georgieni ai Lisei Batiashvili - precum dirijorul și aranjorul întregului album, Nikoloz Rachveli, dar, de fapt, și Katie Melua, care este născută în Georgia , pe care iată, nu a uitat-o, în ciuda faimei dobândite în Marea Britanie, țara sa adoptivă. Este un album care reflectă, printre altele, și solidaritatea muzicienilor georgieni.

Într-un mod neașteptat, acest album se potrivește perfect vremurilor pe care le trăim: până și situația actuală din Statele Unite ale Americii este reflectată magistral, la un nivel filosofic, de tema din partea a doua a Simfoniei a IX-a de Antonin Dvorak.

Cristina Comandașu