ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2020

Arhiva edițiilor anterioare: 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Niv Ashkenazi și pianistul Matthew Graybil - albumul 'Violins of hope' - Music box, 4 mai 2020

Un album ieșit din comun, o descoperire din mai multe puncte de vedere: a fost lansat de casa americană Albany pe 9 martie 2020, purtând titlul Violins of hope.

Cred că acest titlu, Violins of hope, vă este poate, deja, cunoscut. În 25 aprilie 2017, Ateneul Român găzduia un concert cu titlul Violins of hope, organizat de Ambasada Israelului la București, și difuzat pe 2 iunie 2017 la Radio România Muzical. Violins of hope - viorile speranței sunt cele 16 instrumente care au aparținut unor muzicieni evrei, supraviețuitori ai Holocaustului, fiecare cu o poveste impresionantă. Pentru prima dată acum, violonistul Niv Ashkenazi a înregistrat un album cu viorile din această colecție, iar repertoriul este adecvat poveștii instrumentelor: sunt lucrări de compozitori evrei sau de inspirație melodică mozaică, compozitorii fiind fie dispăruți în timpul Holocaustului, fie supraviețuitori.

Unele lucrări sunt foarte cunoscute, așa cum sunt celebra temă a filmului "Lista lui Schindler", creație a lui John Williams, Nigun de Ernest Bloch și Kaddisch de Maurice Ravel.

Avem o semnificație foarte puternică a acestui album lansat pe 9 martie 2020 de casa Albany, prin instrumentele care se aud pe acest disc, din colecția Violins of hope, viori care au aparținut unor muzicieni evrei dispăruți în Holocaust. Însă, cred, este în primul rând o ocazie de a-l descoperi de violonistul american Niv Ashkenazi, pe care, sunt convinsă, prea puțini dintre noi îl cunosc. Cred că deja ați remarcat sunetul său foarte frumos, vibrant, rotund și sensibilitatea cu care abordează fiecare piesă. Dacă i-ați vedea o poză, ați fi extrem de contrariați: pentru că sunetul acesta atât de frumos este al unui violonist în scaunul cu rotile - așa cum este și celebrul Itzhak Perlman, care a fost, de altfel, profesorul lui Niv Ashkenazi la Juilliard School of Music din New York. În cadrul unui program coordonat de Perlman, Niv a început să cânte pe viorile din colecția Violins of hope - și așa s-a ajuns la primul disc al acestui violonist american pe un instrument din această colecție, de altfel și primul disc din cariera lui Ashkenazi. Vioara pe care o puteți asculta pe acest album a fost creată cândva între 1900 și 1929 în Europa de Est sau Germania - este una dintre viorile pe care muzicieni evrei cântau în lagărele de concentrare unde fuseseră duși de regimul nazist. Într-un astfel de lagăr de concentrare, la Dachau, se stingea din viață în 1945, la nici 23 ani, compozitorul Robert Dauber, a cărui Serenadă figurează pe acest disc. Julius Chajes, un alt compozitor și pianist evreu, a avut o soartă mai fericită, el emigrând din Austria spre America în 1937 și construindu-și o solidă carieră acolo - piesa The Chassid din creația lui face parte de pe acest album. Și în fine, Simon Laks, evreu polonez, a supraviețuit la Auschwitz și apoi la Dachau - a fost șeful orchestrei deținuților de la Auschwitz, experiență pe care împărtășit-o într-o carte apărută după război. Simon Laks este autorul celor trei piese de concert pentru vioară și pian, interpretate de Niv Ashkenazi și Matthew Graybil pe albumul Violins of hope.

Avem pe acest disc și trei lucrări scrise de doi compozitori evrei care au fost ocoliți de ororile Holocaustului. George Perlman s-a născut în 1897, pe teritoriul actualei Ucraine, și a emigrat în 1901 în în Statele Unite ale Americi; provenea dintr-o familie care avusese generații de rabini și a fost puternic influențat de muzica tradițională iudaică. Paul Ben Haim s-a născut tot în 1897, la Munchen și a emigrat în 1933 către Palestina britanică - a fost dirijor asistent, înainte de a părăsi Europa, pentru Bruno Walter și Hans Knapperbusch.

Cred că albumul acesta vorbește despre multe lucruri: speranță, durere, instrumente speciale, despre puterea de a înfrânge destinul - pentru că violonistul cântă dintr-un scaun cu rotile, despre un repertoriu cu rezonanțe deosebite, mai rar abordat. Însă, în cele din urmă, cred că vorbește, în primul rând, despre profesionalism: dincolo de emoție, acesta este lucrul care rămâne viu în urma acestei audiții. Pentru că ascultăm un violonist matur, cu un sunet frumos, cu un discurs foarte sensibil și mă bucur că am avut ocazia să facem cunoștință cu Niv Ashkenazi și în România, grație acestui album.

Cristina Comandașu