ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2020

Arhiva edițiilor anterioare: 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Pianistul Vikingur Olafsson - Music box, 30 martie 2020

Un album în premieră, lansat pe 27 martie 2020 de casa Deutsche Grammophon: Debussy și Rameau în interpretarea pianistului islandez de 36 ani, Vikingur Olafsson.

O alăturare interesantă: doi dintre cei mai mari compozitori ai Franței, Rameau și Debussy – un album care explorează universul acestor doi atât de importanți creatori, alternând lucrările lui Rameau și Debussy într-o alăturare interesantă, în care regăsim și opusuri foarte cunoscute, dar și lucrări mai rar cântate. De exemplu, selecțiuni din Suitele în Re major, la minor și Sol Major de Jean Philippe Rameau și două preludii de Claude Debussy: Fata cu părul bălai și Ondine sau selecțiuni din Suita Colțul copiilor.

Acesta este al treilea album semnat de Vikingur Olafsson pentru casa Deutsche Grammophon. Pe precedentele două, le-am ascultat și noi la Radio România Muzical: lucrări de Philipp Glass și Johann Sebastian Bach, cu apariții în 2017 și 2018 – mai ales al doilea album constituind un mare succes, care a revelat un pianist profund și foarte interesant, care glisează de la repertoriul de muzică contemporană la cel tradițional.

Nu sunt convinsă că ascultând albumul Debussy-Rameau chiar nu mai știi cine este compozitorul fiecărei lucrări, așa cum crede Vikingur Olafsson. Însă sunt de acord că un album cu muzica lui Rameau interpretată la pian era necesar și relevă încă o dată frumusețea acestei muzici scrise de unul dintre marii compozitori ai Franței, inovator în vremea sa și astăzi, din păcate, mai rar cântat. Sigur, Rameau a scris pentru clavecin pentru că doar acest instrument exista în vremea lui; însă e păcat să nu-i fie cântată muzica mai des, doar pentru că astăzi clavecinul e atât de rar întâlnit. Și în fond, muzica lui Rameau sună atât de bine, indiferent pe ce instrument este cântată...

Ideea albumului mi se pare foarte interesantă: alăturarea și alternanța pieselor scrise de Rameau și Debussy, unde descoperim un filon comun, care transcende epocile istorice diferite în care au trăit cei doi. Lui Olafsson i se potrivește mai bine, neașteptat aș spune, muzica lui Rameau, decât cea a lui Debussy, deși, ținând cont de experiența lui în interpretarea muzicii contemporane, mai curând ar fi fost invers. Debussy-ul lui Olafsson nu are suficientă profunzime și aceasta face ca, mai ales în partiturile mai lente, să se resimtă o anumită lipsă de vigoare și interesul ascultătorului se pierde. Însă la Rameau, mai ales nuanțele de piano și tempo-urile lente sunt de admirat – în ciuda aparențelor, este mai greu de cântat o piesă lentă și cu o dinamică scăzută, mai greu de menținut interesul publicului. Mi-am amintit ascultându-l pe Olafsson de Rameau-ul lui Grigory Sokolov, și el, un mare interpret al lui Rameau.

Cristina Comandașu