Belle epoque se intitulează albumul apărut pe 14 februarie la casa Deutsche Grammophon, cu violonistul Daniel Hope în prim plan. Iată un nou subiect interesant asupra căruia se oprește Daniel Hope, pe care-l cunoaștem drept unul dintre cei mai inventivi muzicieni, în ceea ce privește discurile sale. Belle epoque este, așa cum știm, perioada din istoria Europei cuprinsă între 1871 și 1914, adică între războiul franco-prusac și debutul primului război mondial – o perioadă de liniște și dezvoltare pentru Europa apuseană, în care artele au înflorit și noi curente și stiluri au apărut în artă și muzică.

Iar Daniel Hope face o foarte interesantă selecție repertorială pentru a ilustra muzica acelei perioade, un itinerariu cu lucrări foarte cunoscute alternate cu unele foarte rar cântate. În total, pe două discuri, 2 ore și jumătate de muzică – noi vom asculta astăzi o selecție dintre aceste piese.

Și vom începe cu George Enescu, compozitorul Impromptu-ului concertant pentru vioară și pian de pe acest disc. O lucrare compusă în 1903, același an când Enescu compunea Suita sa I pentru orchestră. O lucrare impregnată de romantism și de spiritul francez al finalului de secol XIX – Enescu absolvise Conservatorul din Paris cu doar 4 ani mai devreme, în 1899.

E de notat că Daniel Hope nu abordează acum pentru prima dată lucrări de George Enescu. În 2016, a inclus pe albumul său Tribute to Yehudi Menuhin, Hora unirii de Enescu, și într-un interviu pe care mi l-a acordat atunci, spunea că deja lucrează la interpretarea Impromptu-ului concertant de George Enescu și că Sonata a III-a pentru pian și vioară în caracter popular românesc de Enescu este una dintre lucrările lui favorite.

Pe albumul Belle epoque – primul disc cuprinde lucrări înregistrate de Hope alături de Orchestra de Cameră din Zurich, ansamblu pe care-l conduce din 2016, iar pe al doilea, lucrări camerale înregistrate alături de pianistul Simon Crawford Philipps. Chausson, Debussy, Massenet, Richard Strauss, Schonberg, Elgar, Rahmaninov, Zemlinsky, Koechlin, Faure, Ravel, Berg, Bridge, Kreisler, Hahn, Webern – nume ilustrative pentru lumea muzicală de la granița secolelor al XIX-lea și XX, o paletă largă repertorială, poate chiar prea largă, după cum au comentat unii jurnaliști britanici.

În 1897, tânărul Maurice Ravel, care avea atunci 22 ani, era reînmatriculat la Conservatorul din Paris, după ce renunțase inițial la cursurile de pian. Devenea însă acum student la compoziție sub îndrumarea lui Gabriel Faure, iar coleg îi era George Enescu. Tot în 1897, Maurice Ravel scria prima sa lucrare camerală pentru vioară și pian, o sonată rămasă într-o singură parte, cunoscută drept Sonata nr. 1, publicată însă postum. Un limbaj eminamente romantic în această lucrare, care se înrudește ca stil cu lucrarea lui George Enescu.

Cea mai amplă lucrare de pe acest album este Concertul op. 21 pentru vioară, pian și coarde de Ernest Chausson – pentru cvartet de coarde în original, aici, cu orchestră de coarde. O lucrare ce a fost scrisă între anii 1889 și 1891 – Chausson, un mare talent, s-a stins din viață la doar 44 ani în 1899, exact când începea să se bucure de succesul binemeritat în calitate de compozitor. Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne astăzi Poemul op. 25 pentru vioară și orchestră. Stilul interpretativ romantic și avântat al lui Daniel Hope se potrivește foarte bine Concertului op. 21, iar revelația cred că este pianista franceză Lise de la Salle, cu un discurs perfect adaptat acestei lucrări luxuriante care ilustrează atât de bine spiritul belle epoque.