Pe 5 august, de la ora 19.00, în primă audiție la Radio România Muzical, un album lansat pe 7 iunie de casa Deutsche Grammophon, semnat de violonista norvegiană Mari Samuelsen și intitulat simplu: Mari.

Mari Samuelsen, în vârstă de 35 ani, s-a lansat în lumea vedetelor internaționale alături de fratele său, violoncelistul Hakon Samuelsen, alături de care a și înregistrat, printre altele, concertul Pas de deux comandat regretatului compozitor James Horner și apărut în 2015. Este interesant că succesul celor doi frați, care au solidă pregătire muzică clasică, se datorează faptului că abordează, cu precădere, repertoriul contemporan. De altfel și pe albumul Mari găsim tot lucrări scrise de compozitori care se bucură astăzi de mare succes: Max Richter, Peteris Vasks, Philip Glass, Peter Gregson, Vladimir Martynov. Alături de aceștia, poate surprinzător, lucrări de Johann Sebastian Bach, în original sau transcrise. Albumul Mari explorează lumea minimalismului, a oniricului, cu care Mari Samuelsen rezonează, de altfel, atât de bine; este un album care surprinde fragilitatea și sensibilitatea omului contemporan, portretizat în tușe calde și lipsite de disonanțe.

Mari Samuelsen a semnat un contract de exclusivitate cu casa Deutsche Grammophon la începutul acestui an, după ce încheiase înregistrările pentru acest album, realizat în octombrie 2018; Mari este primul album de autor al violonistei norvegiene. Christian Badzura, directorul New Repertoire de la Deutsche Grammophon, spunea că a fost impresionat de interpretarea conferită de Mari Samuelsen Ciacconei din Partita a doua de Bach și luase în considerare ca primul ei album să fie unul integral Bach. Apoi s-a gândit că un album care să cuprindă întreaga arie de preferințe muzicale a lui Mari Samuelsen ar fi mai potrivit.

Este interesat cum Bach pare atât de apropiat de lumea compozitorilor contemporani de astăzi; o lume în care compozitorii au succes prin producții asociate serialelor de televiziune sau filmelor sau prin albume propuse de mari case de discuri, cum se întâmplă și în acest caz. Cert este că avem nevoie de acest tip de muzică contemporană cultă, care mai curând să fie un panaceu pentru viețile noastre zbuciumate, decât să le reflecte ca atare. Căutăm în muzică, în cultură și în artă, cred, altceva decât realitatea gri a vieții noastre cotidiene – și oricând, cred, preferăm lumina întunericului.