Discurile anului 2018

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Un nou album Béla Bartók, într-o interpretare germano-iberică - CD Review, 24 noiembrie 2018

Pe Javier Perianes l-ați cunoscut în calitate de solist al Concertului în Sol de Maurice Ravel, în primul concert din cadrul ultimei ediții a Festivalului Internațional RadiRo (2018). Este un pianist spaniol extrem de activ pe scenele internaționale, cu apariții în companii prestigioase - mă refer la dirijori de talia lui Daniel Barenboim, Charles Dutoit, Gustavo Dudamel, Zubin Mehta la New York, Moscova, Tokio, Londra, de asemenea foarte activ în plan discografic, în calitate de artist Harmonia Mundi. Regăsim în această discografie în primul rând pagini de autori spanioli, cum este și firesc, dar și Beethoven, Mendelssohn, Schubert, Chopin, Debussy, Ravel, Concertul de Grieg primit cu entuziasm de critica de specialitate, și Béla Bartók - un album lansat în 26 ianuarie 2018, cel la care ne și oprim acum.

Javier Perianes a colaborat de această dată cu Orchestra Filarmonicii din München și cu un dirijor de asemenea spaniol - Pablo Heras-Casado, în Concertul nr.3 în Mi major pentru pian și orchestră, ultimul opus compus de Béla Bartókînainte de sfârșitul său, și cu totul diferit față de primele două concerte, cu alte cuvinte lipsit de incisivitatea și cromatismul excesiv, într-o notă mai lirică, pusă în valoare cu preponderență de pianistul spaniol. Descoperim delicatețe, transparențe acolo unde partitura permite, dar și impetuozitate și dramatism într-o narațiune care își păstrează dinamismul și energia de-altfel benefică. Bartok scria această partitură pentru soția sa, contra cronometru, cu teama de a nu reuși să o termine. Declara doctorului: "îmi pare rău că trebuie să plec cu bagajul plin". De-altfel ultimele 17 măsuri din partea a III-a au fost orchestrate de prietenul său Tibor Serly, lângă patul compozitorului chiar în noaptea în care s-a stins din viață.

Foarte angajat, pianistul Javier Perianes în demersul său, care se adaugă unor versiuni de referință -Yefim Bronfman, Vladimir Askenazy, Andras Schiff - desigur, poate cel mai poetic dintre toți, și dintr-o altă generație Geza Anda. Dar fiecare epocă își are eroii săi, iar Javier Perianes dincolo de respirațiile lirice surprinzătoare își asumă discursul lui Béla Bartók cu momentele sale de bravură implicite și accentele percusive masive. Desigur, implicarea Orchestrei Filarmonicii din München dirijate până în 1996 de Sergiu Celibidache, este impecabilă, sub conducerea lui Pablo Heras-Casado, un alt artist spaniol care înțelege importanța acestei muzici născute din ceea ce oferă folclorul unei națiuni recalibrat în coordonatele culte ale muzicii occidentale.

Albumul apărut la casa de discuri Harmonia Mundi include și Concertul pentru orchestră de Béla Bartók, o probă de virtuozitate pentru orice ansamblu. Nu uităm compozitorul și-a intitulat acest opus, concert și nu simfonie tocmai pentru că a tratat fiecare compartiment al orchestrei ca un instrument solist. Desigur Orchestra Filarmonicii din München are o lungă istorie și se mândrește cu experiențele pe care le-a parcurs de-a lungul timpului alături de maeștri legendari - Rudolph Kempe, Sergiu Celibidache (cel care a creat sonoritatea particulară a acestui ansamblu), James Levine, Christian Thielemann, Lorin Maazel și în prezent Valeri Gergiev - și desigur adesea în calitate de dirijor invitat Pablo Heras-Casado.

Ne întrebăm dacă membrii orchestrei germane mai păstrează în amintire ceva din versiunea realizată în 1994 sub conducerea lui Sergiu Celibidache - o înregistare care doar potrivit unei matematici simple are o durată cu 10 minute mai mare. Respirația este alta, sunetul de asemenea. Timpul nu-mi permite să compar cele două versiuni, doar observ că această ilustră Filarmonică ce a înregistrat cu preponderență Simfonii de Anton Bruckner și Gustav Mahler, este considerată în prezent mai puțin potrivită cu stilul percusiv, incisiv, cu atacurile seci și rapide pe care muzica lui Béla Bartókle presupune. Orchestra își păstrează specificul și, condusă și de un dirijor latin oferă o lectură în tonuri calde, mai ales în părțile mediane, extrem de vii, în egală măsură un Bartók mai romantic în caracter, dar cu totul captivant. Iubitori ai muzicii secolului XX, rețineți acest album în cadrul proiectului Discurile anului 2018.

Marina Nedelcu