Noțiunea de virtuoz își găsește adecvarea mai ales în zonele muzicale în care profunzimea e parte integrantă, iar studiul detaliului are efecte imediate pentru cei care știu ce ascultă. Trecem peste confuzia cu "virtuos", deși cele două cuvinte se îmbină perfect în cadru artistic și ajungem la caracterul atemporal al acestui atribut cu greu câștigat de muzicieni, mai ales pe fondul relativizării post moderne. Rămâne totuși clară această calitate, mai ales când vorbim de virtuozi de 12-14 ani, care duc mai departe încrederea în omul talentat capabil să se rafineze, să-și șlefuiască piatra cu gândul la perfecțiune.

Toate aceste cuvinte vin în întâmpinarea virtuozului chitarist Andreas Varady, venit cu familia lui muzicală în America, pornit din Slovacia, cu trecere prin Irlanda. Era atât de bun în trio, împreună cu tatăl la bas și cu fratele său mai mic la baterie, încât Quincy Jones i-a luat sub tutelă imediat după ce i-a descoperit. Quincy avea dreptate, iar asta s-a văzut imediat în prezentările lui, în concertele care au urmat și pe albumul de debut, apărut în 2012, când Andreas avea 15 ani.

Nivelul muzical e greu de descris în cuvinte, mai ales când raportăm totul la o asemenea vârstă. Comunicarea dintre componenții grupului este profundă, pur instinctuală, iar piesele sunt exact ceea ce jazz-ul modern vrea să exprime prin compoziție complexă, dezvoltare matură și solouri aduse la zi. Virtuozitatea nu ajunge atunci când vorbim de arta muzicală modernă. Talent au mulți, la fel cum cei ambițioși pot ajunge la multe note pe măsură, însă ceea ce rămâne la noi, ceea ce ascultăm și mai vrem, este amprenta, clasa artistului care a adăugat personalitate și stil la virtuozitatea mult râvnită.