Seara de operă - Emisiune de Luminita Arvunescu

21 iunie, ora 19.00 - Colecţie estivală de... Opera Rara
Cred că nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că, de câte ori Seara de operă evadează din actualitate părăsind transmisiunile directe sau înregistrările unor spectacole live, se îndreaptă spre compact-discuri care, fie nu au fost niciodată difuzate, fie au prezentat opere foarte rar cântate în zilele noastre.
De ce ?
Explicaţia este una foarte simplă : singura dorinţă pe care am avut-o întotdeauna a fost aceea de a vă prezenta opera -în tot ce are ea mai spectaculos sau inedit ; şi de aceea în această vară i-am solicitat "ajutorul" domnului prof. univ. Helgomar Răducănescu - un colecţionar de "rarităţi operistice". Pentru că îmi doresc, Colecţia estivală pe care v-o propunem începând din această Sâmbătă - o colecţie alcătuită după rigorile clasice ale Valorii şi exigenţele contemporane ale calităţii sunetului editat - să vă ofere audiţia unor partituri încă ne-mai-auzite, îmbogăţindu-vă totodată cunoştinţele datorită virtuozităţii cu care invitatul meu ştie să prezinte detaliile şi să le dea conduita obiectivă demnă de urmat.
Astfel încât...dacă se ştie că urmează în acest an o vară fierbinte, notaţi în plus şi nu uitaţi că Sâmbăta, vă va aduce săptămânal, o Seară fresh, nouă, inedită, în care protagonistă este... Opera Rara.


Nelly Miricioiu in La Traviata - Sempre Libera


Nelly Miricioiu in Nabucco - cabaletta lui Abigail