Discuţia cu Andrei Văleanu face parte din seria celor purtate cu tinerii muzicieni înscrişi în proiectul Asociaţiei Isvor - ConnectArts, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. "ConnectArts este o platformă educaţională ce oferă artiştilor aflaţi la începutul carierei instrumente de dezvoltare personală şi profesională ca demo-uri audio, foto, video, prezentări creative traduse în principalele limbi de circulaţie internaţională, precum şi tutoriale, articole şi informaţii prin care artiştii sunt sprijiniţi şi încurajaţi să creeze proiecte colaborative, interculturale şi interdisciplinare." - potrivit site-ului www.connectarts.ro.

În cadrul acestui proiect, în care partener este şi Radio România Muzical, au fost realizate şi o serie de imprimări în studiourile radiodifuziunii publice.

N-o să te-ntreb cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică, pentru că tatăl tău este muzician profesionist, iar mama ta predă de foarte mulți ani la Liceul de Artă din Ploiești. Știu că ai început cu pian și apoi te-ai mutat la clarinet. Era un instrument de care te simțeai tu deja atras sau a jucat un rol faptul că există un profesor foarte bun de clarinet acolo, la Ploiești?

Primul motiv cred că a fost profesorul. Am avut și o profesoară de pian minunată care, din păcate, a murit acum câteva luni, doar că pianul... nu știu... nu s-a lipit de mine, n-am reușit să perseverez și mi s-a spus că talent aveam și că trebuia să continui, dar poate o schimbare de instrument era necesară. Așa că am trecut la clarinet și a fost cea mai bună decizie.

Îți amintești care au fost dificultățile în trecerea de la un instrument cu claviatură la unul de suflat?

Nu... formarea deprinderilor, dar a venit destul de natural. Nu-mi amintesc. Era o perioadă destul de inconștientă; la vârsta aia nu realizam foarte multe lucruri.

Asta se întâmpla în clasa a V-a, nu?

Da.

Și cum te-ai înțeles cu domnul Nistoroiu, profesorul de clarinet (pentru că dumnealui, având în vedere că are în mare parte elevi, nu eleve, poate fi uneori perceput ca dur) ?

Doar că nu dur este termenul corect, ci foarte pasionat și prin asta poate părea dur și intens. A fost o relație foarte bună, ne-am înțeles extraordinar din prima clipă și încă ținem legătura. De fiecare dată îmi face mare plăcere să vorbesc cu dânsul și să mă văd cu dânsul.

Ai avut și experiență de concurs destul de multă în perioada școlii. Crezi că e ceva necesar?

Poate fi. Sunt anumite beneficii și anumite calități de care beneficizei prin aceste concursuri, dar nu pot să spun că sunt cele mai importante lucruri, mai ales la acea vârstă. Poate în anii facultății sau chiar după, concusurile te pot ajuta mai mult, dar la acea vârstă este o presiune un pic prea mare pentru mintea unui copil. Bine, se poate spune că te călește o experiență de concurs, dar este destul de dur. După părerea mea, ca și copil, poți participa la concursuri dar într-o anumită măsură. Este important mai degrabă să ieși în mici recitaluri, să cânți pe anumite scene decât în fața unui juriu cu nici o expresie facială ș.a.m.d.

Câți ani ai tu acum, Andrei?

22.

Mulți înainte! Și în perioada asta în care ești tu, de dezvoltare personală, de dezvoltare profesională, mergi la concursuri?

Da, am fost anul trecut la Concursul "Gheorghe Dima" la Cluj, dar strict pentru mine, ca să văd cum mă pot prezenta în fața unui juriu la un concurs cu o reputație foarte bună și un nivel foarte bun. Și a fost o experiență foarte interesantă. Pe lângă asta, am avut și masterclass cu membrii juriului - de renume internațional - și a fost o experiență foarte bună și o să merg și la anul. Dar nu vreau să mă axez foarte mult pe concurs; prefer să cânt în recitaluri sau într-un concert solist cu orchestră, sau muzică de cameră.

Asta e o întrebare pe care o pun majorității invitaților mei de aici: unde te simți mai confortabil - în ipostază de solist sau în cea de partener de muzică de cameră?

Clar, muzică de cameră pentru mine.

Și acesta este răspunsul, aproape invariabil, al tuturor.

Cred că-mi place cel mai mult să cânt muzică de cameră. E conexiunea aceea de egalitate între mai mulți oameni și iese ceva foarte interesant tot timpul. Nu spun că nu-mi place ca solist, dar e total altă experiență, e chiar - aș putea spune - altă meserie.

Ai avut deja niște experiențe solistice cu Filarmonica din Ploiești. Câți ani aveai când ai ieșit prima dată pe scenă ca solist?

15-16 ani.

Cum a fost?

Interesant, înfricoșător puțin, dar o experiență care m-a făcut să realizez că asta vreau să fac, vreau să fac muzică. A fost o atmosferă foarte frumoasă, m-am simțit foarte bine. Cred eu că mi-a și ieșit destul de bine pentru vârsta aceea. Drept dovadă, am vrut să mai fac asta în continuare.

Și cea mai recentă apariție solistică?

Cea mai recentă a fost în luna februarie a acestui an, tot cu Filarmonica din Ploiești. Am cântat dublul concert de Mendelssohn nr. 2 alături de colegul și prietenul meu Ștefan Voinic și a fost o experiență deja mult mai dezinvoltă față de prima experiență de acum câțiva ani.

Care sunt clarinetiștii către care te uiți tu cu admirație?

Sunt mulți. Nu pot să spun că am numai unul care-mi place cel mai mult. Îmi place să iau calitățile de la fiecare, de la cât mai mulți, pentru că unul este mai tehnic, unul este mai muzical, unul - mai nebun... Fiecare are câte o calitate forte și îmi place să le apreciez.

Dacă mă duc acum în sala de concert și nu sunt specialist, n-am o educație muzicală, nici măcar una de bază, să zicem, cum îmi dau seama dacă un clarinetist cântă bine, foarte bine, mai puțin bine sau chiar prost?

Asta nu cred că e o chestie legată de clarinet, e ceva general.

Da, dar dincolo de asta fiecare instrument în parte are anumite particularități.

Clarinetul în primul rând, după părerea mea, are o coloritate foarte largă, o gamă de culori pe care poți să o abordezi și ăsta este un mare avantaj al instrumentului. prin acest fapt te poate atinge mai mult pe tine ca spectator, ca ascultător. Nu mai vorbesc de faptul că trebuie să fie cântat foarte bine și tehnic și respectată partitura... Ești foarte bun atunci când exploatezi pe cât posibil toate posibilitățile acestui instrument - pentru că are foarte multe posibilități de a te juca cu sunetul și cu...

... cu tipul de frazare. Acum, pe tine, ca specialist - cânți la instrumentul ăsta de mulți ani - ce te impresionează cel mai mult când vezi un coleg sau o colegă clarinetist? Ce apreciezi cel mai mult?

Tot asta aș putea spune, că fiecare are calitățile lui. Apreciez când se face muzică. Personalitatea fiecăruia. Să-ți aplici personalitatea pe ceea ce interpretezi. Și asta este foarte interesant.

În 2014 ai fost bursier al Fundației "Principesa Margareta a României". Cum ai ajuns în programul acesta și ce responsabilități ai avut?

Acest program, "Tinere talente", este conceput pentru tineri cu posibilități financiare mai reduse și este un program extraordinar, după părerea mea. Am aplicat, am trimis un dosar, un recital, un interviu, am trecut și, pentru o perioadă de un an, anul 2014, pe lângă ajutorul financiar consistent pe care l-am avut din partea fundației, am avut multe discuții de mentorate, masterclassuri, o tabără de creație care a fost absolut minunată și unde am cunoscut foarte mulți colegi cu care încă țin legătura și colaborăm. Și atunci realizezi cât de multe lucruri se pot face. Cunoscând, ca tânăr care nu ieșise până atunci din Ploiești, tineri din toată țara și colaborând cu ei a fost o experiență care chiar m-a făcut să realizez că asta vreau să fac, să merg mai departe și o să rămân tot timpul recunoscător pentru acea oportunitate din partea fundației.

Ce a însemnat mentoratul?

Veneau tot felul de personalități. A venit Oana Pelea, de exemplu, a fost una dintre personalitățile care m-au marcat. Mai mute personalități... Tiberiu Soare.

Deci nu numai din lumea muzicii!

Nu numai din lumea muzicii, ci și din arte plastice și, în general, din lumea artei, dar nu numai.

Și despre ce v-au vorbit? Au fost discuții private sau de grup?

Nu, de grup. Dar puteai să întrebi. Era o discuție destul de liberă. Fiecare a vorbit din altă perspectivă. Unii vorbeau mai tehnic, unii poate despre cum să trăiești viața de artist și de la fiecare ai avut de câștigat câte ceva. A fost o experiență foarte frumoasă.

Și pe Emil Vișenescu, pe profesorul tău de la Conservatorul bucureștean, în ce context l-ai cunoscut?

Chiar în acest context, cu Fundația "Principesa Margareta a României". La selecție era în comisie. Ulterior am avut în cadrul programului de bursă un masterclass de interpretare orchestrală unde dânsul s-a ocupat de suflători și de atunci am ținut legătura, am lucrat până la începerea facultății, ne-am conectat foarte bine și încă ne înțelegem foarte bine, lucrăm și mă ajută foarte mult să progresez.

Ai folosit cuvântul "conectat", ceea ce-mi aduce aminte că aici, chiar la Radiodifuziunea Română, s-a derulat de curând un proiect, care se cheamă ConectArts și în care ai cântat chiar alături de profesorul tău și de alți colegi. Spune-mi un pic ce a presupus asta, ce repertoriu ați avut, cât au durat înregistrările, care a fost atmosfera?

Programul ConnectArts al Asociației Isvor propune să adune cât mai multe formații de tineri muzicieni (și nu numai) în timp. Și am fost ajutați cu înregistrări audio și video gratuite; vom face în curând o sesiune foto; prezentarea formațiilor în mai multe limbi și postarea pe o platformă online în curând. A fost o experiență foarte interesantă. Nu-mi amintesc să mai fi înregistrat într-un studio profesional până atunci. Am participat alături de trei formații. Prima a fost cu ansamblul Clarino - ansamblul de clarinete coordonat de domnul Emil Vișenescu. Am fost cam 8-9 în formație. A durat cam patru ore înregistrarea.

Ați cântat muzică nouă?

Da, de secol XX, dar oarecum de divertisment.

Ceva mai lejer, deci.

E greu să cânți cu un ansamblu atât de mare de clarinete ceva contemporan, deși am avut și această experiență.

Ai zis că ai cântat în trei ansambluri.

Cu ansamblul Clarino, da. După aceea am avut cu cvintetul Frecvența 164, care este cvintetul nostru de la facultate, din anul I până acum, și am înregistrat un cvintet de Danzi. Iar apoi cu un trio, alături de două colege cu care nu mai cântasem până atunci, la oboi și la fagot și a fost o experiență chiar foarte interesantă.

Spune-mi un pic, te rog, despre cvintetul vostru. Ce semnificație are numele lui?

Aveam nevoie pentru un recital să ne găsim un nume și am zis să ne gândim la numere. Și am ales numărul 164 pentru că acolo ne-am cunoscut, în sala 164 de la Conservator, la clasa domnului Buciu. Și, după aceea, trebuia să mai adăugăm un cuvânt și colegul nostru de la corn a venit cu această idee, "frecvența".

Și unde ați cântat până acum?

Am avut un recital la Muzeul "Nicolae Minovici" anul trecut, iar anul ăsta ne-am găsit puțin mai greu având în vedere că cornistul nostru este și angajat, dar acum vrem să ne reîntoarcem în forță.

Poți să-mi spui care-i componența ansamblului?

La flaut o avem pe Teodora Greciuc, la oboi - Doris Iorga pe care o cunosc tot de la "Principesa Margareta", de atunci, la fagot este Cristina Raita și la corn Andrei Pavel.

Și cu tine - cinci. Andrei, cum arată viața ta de artist în următoarele luni, având în vedere că se deschid stagiunile acum? Și ai și tu, știu, diverse colaborări în diverse ansambluri, nu numai camerale, dar și orchestrale.

Deocamdată mă pregătesc să plec la un masterclass la Timișoara - Eufonia; cred că este la prima ediție și este de clarinet și de muzică de cameră.

Cu cine o să lucrezi acolo?

Cu prim-carinetistul de la Orchestra Radio din Frankfurt - un sloven tânăr. Nu știu foarte multe, nu scrie foarte multe despre el, dar orice experiență ca asta este binevenită. Și participăm și la muzică de cameră cu trio - cu vioară și pian. După aceea o să înceapă facultatea, trebuie să mă axez puțin pe examene, să încep să scriu la licență.

Ți-ai ales tema deja?

Nu. Am o idee, dar...

Trebuie să analizezi ceea ce cânți, practic.

Da. Mi-am făcut o idee, trebuie să mă mai consult cu profesorii.

Ai ajutor acasă din partea surorii tale care este, de asemenea, muzician, sau a tatălui tău?

Nu-mi place să cer ajutor, în general. Mai ales de la ei.

De ce nu?

Nu știu, e o relație... așa... Nu că nu-mi place, dar sunt o fire mai independentă și prefer să fac lucrurile de unul singur. Mă descurc singur.

E ideea asta, că ei sunt mai mari decât tine ca vârstă și, implicit, ca experiență?

Da. Bine, sfaturi accept, dar pe un proiect clar, fizic, propriu-zis de lucrat la el, prefer să-l lucrez singur.

Ce-ți dorești pentru perioada imediat ce va să vină finalului studiilor?

Nu m-am hotărât încă. Nu știu dacă vreau să dau la master, nu ștu dacă vreau să dau în afară, mai e un an până atunci. Vedem cu evoluează lucrurile pentru că se mișcă interesant, neașteptat și foarte repede.

Ce înseamnă asta? Vreau detalii!

În sensul în care ușor, ușor ne-am găsit, ne-am format grupuri și începem să cântăm și să ne mișcăm. Am deschis o asociației de curând, alături de un prieten. De fapt, a fost ideea lui de care inițial am râs și el s-a ocupat să deschidă această asociație. Și, ușor, ușor se mișcă lucrurile cu această asociație și avem și foarte multe idei pe care vrem să le punem în aplicare...

Asociația asta ați deschis-o ca să aveți o bază pentru a putea colabora mai ușor cu instituțiile sau ca să faceți niște evenimente speciale?

Și, și. Și ca să putem colabora cu instituțiile, să avem o bază legală și ca să putem organiza evenimente.

Cum ar fi... ?

Sunt idei, deocamdată nu se concretizează nimic. În general ne concentrăm pe muzică de cameră, orchestră de cameră, poate. Orchestra de cameră deja a avut două concerte plus un turneu în Grecia. Ulterior vrem să facem și o orchestră mai mare, formată din tineri. În București chiar sunt multe oportunități; dacă vii cu idei, poți găsi colaboratori.

Mult succes, Andrei, în continuare!

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian