Discuţia cu Ella Bokor face parte din seria celor purtate cu tinerii muzicieni înscrişi în proiectul Asociaţiei Isvor - ConnectArts, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. "ConnectArts este o platformă educaţională ce oferă artiştilor aflaţi la începutul carierei instrumente de dezvoltare personală şi profesională ca demo-uri audio, foto, video, prezentări creative traduse în principalele limbi de circulaţie internaţională, precum şi tutoriale, articole şi informaţii prin care artiştii sunt sprijiniţi şi încurajaţi să creeze proiecte colaborative, interculturale şi interdisciplinare." - potrivit site-ului www.connectarts.ro.

În cadrul acestui proiect, în care partener este şi Radio România Muzical, au fost realizate şi o serie de imprimări în studiourile radiodifuziunii publice.

Ella, din câte știu eu, nici tu nu ești bucureșteancă - ne-am tot văzut prin căminul Conservatorului. Unde te-ai născut și de cât timp ești în București?

Sunt din Timișoara. Am venit în București odată cu începerea facultății. Nu știu exact de câți ani, cred că de vreo 14-15 ani locuiesc aici.

Ai muzicieni în familie?

Da. Ambii părinți sunt muzicieni - mama cântă la pian, tata este trompetist - și am crescut într-un mediu artistic, adică nu puteam să devin doctor sau altceva pentru că m-au ghidat foarte mult în direcția muzicii.

Ai început cu pian?

Da. De fapt, am făcut balet. Am început cu baletul; aș fi vrut, dar n-a mers.

De ce n-a mers? Alura foarte feminină și delicată de balerină ți-ai păstrat-o.

Mulțumesc. Și sper să mi-o păstrez în continuare. N-a fost pentru mine. A fost, așa, o pasiune a copilăriei, dar părinții mei m-au ghidat mai mult spre partea asta muzicală. Și am făcut pian în clasele primare, după care - violoncel. Și am rămas cu violoncelul.

De ce ai ales violoncelul? Ai fi putut să alegi orice alt instrument, inclusiv unul dintre cele ale părinților - să rămâi cu pian sau să faci trompetă, deși pare un instrument cam masculin, dar ar fi fost cu atât mai inedit.

De ce? Pentru că cei mai buni prieteni ai tatălui mei sunt violonceliști.

I-ai auzit și te-a atras, pur și simplu!

Mi-a plăcut. Întotdeauna am ascultat și eram foarte fascinată de violoncel și când mergeam la concerte. M-a atras.

Dar mi se pare o trecere destul de dificilă de la un instrument cu claviatură la un instrument cu coarde. De obicei, cei care ajung să facă violă, violoncel sau contrabas pornesc cu vioară, deci sunt familiarizați cu rolul mâinilor, cu arcușele ș.a.m.d. La tine cât a durat până te-ai acomodat?

Cred că în primul an mi-a fost cel mai dificil, dar eu la pian am învățat mult. Deja știam cheia fa, aveam atenția distributivă dezvoltată, concentrarea, răbdarea, toate lucrurile astea erau deja formate și nu mi-a fost greu să mă adaptez la violoncel.

Ai trecut la violoncel din clasa a V-a?

Da.

Și ai avut un singur profesor din clasa a V-a până într-a XII-a sau ai schimbat?

Nu. Făceam și în particular. Am încercat să caut în mai multe locuri. Am avut și un profesor stabil la liceu, dar mai mergeam la master-class-uri sau făceam meditații la violoncel.

Și la București ai studiat cu...

Domnul Marin Cazacu.

Cum v-ați înțeles?

Foarte bine. M-a ajutat enorm. Noi, acolo, suntem o familie.

Familia Violoncelissimo, de altfel.

Exact.

...acesta fiind unul dintre ansamblurile din care faci parte. Care ai spune că au fost bornele cele mai importante ale dezvoltării tale profesionale de până acum? Niște puncte de reper...

M-am regăsit foarte mult în muzica de cameră. E un gen de muzică pentru care am prins drag odată cu începerea cursurilor la SoNoRo. De atunci am și continuat. Am un duo de violoncele, am un trio cu pian, ansamblul Violoncelissimo. Pe de altă parte, îmi place și să predau; pentru mine este un lcuru pe care-l fac cu drag. De asemenea, Orchestra de Tineret, în care sunt de 11 ani deja - și asta a fost o etapă care a contat foarte mult în dezvoltarea mea. Ce pot să zic? Am terminat și doctoratul și cred că mi-a ajuns cu școala din punctul ăsta de vedere.

La nivel instituțional, academic, pentrucă sigur că de învățat învățăm tot timpul, chiar dacă nu formal. Spuneai că te-a atras foarte mult universul muzicii de cameră. Te simți mai protejată, să spunem, de faptul că împarți scena cu cineva - fie că este colegul tău din duoul de violoncele, fie că sunt colegii tăi din trioul Ludens?

Da.

De ce?

Pentru că e mult mai frumos și mult mai interesant să lucrezi alături de cineva. Sigur, și solo e o provocare și poate o responsabilitate pe care ți-o asumi doar tu, dar în muzica de cameră e mult mai distractiv. Se întâmplă multe inside jokes și repetițiile decurg altfel, e mult mai interesant.

Să vorbim un pic despre duoul tău de violoncele - Duo Cello Jaya. Jaya am înțeles că e un cuvânt ce vine din sanscrită...

Este numele unei zeități care simbolizează victoria și, pe de altă parte, Jaya sunt și cei care protejează intrarea în Paradis.

Dar reținusem și că este o combinație de masculin cu feminin...

Da.

... Ceea ce se întâmplă și la voi, pentru că tu ai un partener, un violoncelist. Care sunt cele mai importante criterii pe care le aveți în vedere când vă alegeți repertoriul?

Am căutat - pentru că, cel puțin în România, prea puține piese se cântau - cât am putut, în diverse spații și în afara țării, la biblioteci de muzică de la universități, dar, practic, le-am luat, le-am citit și ne-am ales ce ne-a plăcut.

Deci nu ați vrut să vă specializați într-o anume direcție?

Nu. Și am început cu clasic. Bineînțeles, acum cântăm destul de mult și contemporan. Avem deja o grămadă de lucrări scrise special pentru noi. Unele le-am și înregistrat; chiar trei dintre ele.

Ai adus și un disc cu tine, cu Duo Cello Jaya - Tales. După coperta albumului pare că sunt Fairy Tales (basme)

CD-ul a fost lansat în cadrul unui turneu național și turneul a avut denumirea asta, Tales. Eram într-un decor foarte frumos, de poveste. Am făcut turneul împreună cu actrița Ioana Flora. Ea spunea poezii și introducea, cumva, publicul într-o atmosferă de basm. Și muzica în sine este de poveste.

Da, văd că se păstrează tema. Ultimul opus înscris pe disc, al lui Aurelian Băcan, se cheamă Frumoasa și Bestia.

E o glumă de-a noastră. Mircea (Marian, colegul de Duo al Ellei. n.red.) spune că el e Frumoasa și eu sunt Bestia.

Asta voiam să întreb: cine, ce rol și-a asumat? Discul include opusuri de Barierre, Sebastian Lee, Offenbach, Saint-Saens, Popper și Aurelian Băcan. Frumoasa și Bestia e o piesă scrisă special pentru voi ?

Da.

Și înTrio Ludens, unde ești colegă cu Iulian Ochescu și cu Rafael Butaru - care e atmosfera?

Cu Ludens am început acum trei ani cred, nici nu mai știu.

Deci e mult mai recent ansamblul

Da. Cu Mircea deja de șase ani cânt împreună. Cu Ludens am început după ce a venit Rafael în București, pentru că el a lucrat în Cluj. A venit, i-am propus, am zis să încercăm, să vedem dacă ne înțelegem. A fost frumos, am ajuns și în Bulgaria la un concurs. Am avut vara asta, cu MoldoCrescendo, am primit o invitație și am avut un turneu alături de ei. Ne-am simțit extraordinar. A fost, din toate punctele de vedere, un proiect foarte reușit. Am avut ocazia să lucrăm tot la SoNoRo; am avut profesori foarte, foarte frumoși, oameni foarte frumoși și deștepți și ne-au format și ne-au ghidat și ne-au recomandat repertoriu. Noi am început în joacă cu un trio de Cassado și, după aceea, am tot ales de comun acord. Fiecare a venit cu câte o sugestie în direcția asta.

Cine se ocupă de programul vostru de concerte?

Suntem pur și simplu contactați. Cu programul uneori e mai greu, pentru că fiecare are treburi personale, dar în general ne punem de comun acord - putem sau nu putem, ne convine sau nu ne convine.

Colaborezi cu multe formații. În contextul acesta cât de dificil este să menții - în primul rând din punct de vedere al cantității de timp investite - un ansamblu cameral activ?

Încerc să nu le suprapun pe cele două. Dacă am un proiect cu trio, mă focusez pe trio, când am cu duo - invers. E cel mai simplu.

Știu că ai fost plecată și cu o bursă Erasmus în studenție.

Da, în Frankfurt.

Știai deja germană?

Nu. Am învățat acolo. Pentru bursieri Erasmus nu e impus să știi limbă străină când ești plecat. Am învățat pe parcurs cât am reușit. În cele din urmă, la cursuri am ajuns să înțeleg aproape tot, dar răspundeam în engleză pentru că mi-era foarte greu și, cumva, și rușine să pronunț o germană de puțin timp învățată.

Cât timp ai stat acolo?

Puțin. Un semestru.

Și cum te-a influențat experiența asta? Profesional, personal.

Personal... am stat singură în marea parte a timpului. Am explorat orașul la maxim. Am văzut tot ce se putea vedea - de la muzee, spectacole de stradă, ce era mai accesibil pentru mine. Și profesional, da, am avut un profesor - pe Daniel Robert Graff - cu care am lucrat la facultate și am mai prins și un masterclass la Rutesheim, unde l-am avut pe Laszlo, care de altfel a fost invitat și aici. A cântat Dvorak stagiunea trecută.

Colaborări din care ai avut ce învăța, cu siguranță! Spuneai și de plăcerea de a preda. Unde predai?

La Colegiul de Muzică "George Enescu".

Ești acolo titular, colaborator? În ce regim lucrezi?

Sunt colaborator. Încep acum al treilea an de când sunt acoo. Am copii frumoși, mici. Am chiar o fetiță de clasa a II-a.

Așa devreme se poate începe?

Da. Vreau să iau cât mai micuți pentru că e mult mai...

... ușor să-i poți forma de la început.

Exact!

Decât să îi dezbari de niște obiceiuri poate rău formate.

Exact. Ani de zile studiați greșit. În plus sunt angajata "Tinerimii Române", unde lucrez pentru Orchestra Română de Tineret - orchestrele române de tineret, pentru că avem acum trei. Și asta fac: organizez proiecte, deplasări, onorăm invitații, trebuie să ne ocupă de la zero cu totul. E foarte mult de lucru.

Doctoratul tău ce temă a avut?

Violoncelul solo în muzica românească a secolului XX. Și mi-am ales câteva lucrări - cinci sonate și o suită; am avut noroc ca doi dintre compozitorii pe care i-am ales încă să-i am în viață - pe Doina Rotaru și pe Carmen Petra Basacopol.

Ella, cum arată agenda ta pentru sfârșitul de an 2018, agenda ta concertistică?

În primul rând, cu orchestrele de tineret avem patru proiecte. În decembrie plecăm cu pianistul Radu Lupu la Paris.

Serios? Ce cântă Radu Lupu?

Cântă Bartok, dar va fi un concert și în București, de altfel.

La Ateneu?

Da.

Și concertele sunt organizate de "Tinerimea Română"?

Da.

Cum de a acceptat Radu Lupu să cânte aici?

Radu Lupu a fost coleg de clasă cu dirijorul nostru, Cristian Mandeal, și, din prietenie și din respect reciproc, a acceptat să cânte cu noi.

Excepțional! De-abia aștept!

Și noi.

Dar vă onorează și vă obligă, ca orice colaborare cu orice mare artist! Și tu personal?Solo sau în duo, în trio? Ce se prefigurează pentru încheierea de an?

Urmează cu duo un concert de muzică contemporană în cadrul unui festival. Și, în rest, cu trio deocamdată vrem să facem repertoriu nou; suntem într-o perioadă de studiu. Ne pregătim. Oricum, și-n ianuarie vom pleca în State cu Orchestra de Tineret. deci, suntem super-prinși! Perioada asta e mai mult a orchestrei.

Și în State o să colaborați cu Cristian Măcelaru, presupun?

Da, cu Cristian Măcelaru avem acest turneu și solist îl avem pe Andrei Ioniță, violoncelistul nostru...

Excepțional!

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian