Trei răspunsuri despre tine Înapoi la: Emisiuni

Interviu cu contrabasistul de jazz Adrian Flautistu

Publicat: Marți, 16 Ianuarie 2018 , ora 9.00

Pun pariu că celor care te întâlnesc pentru prima dată li se pare straniu că ești contrabasist, dar te cheamă Adrian Flautistu. Știu că se face muzică la tine în familie. Cânta cineva la flaut? Vreun bunic, vreun străbunic?

Eu nu știu dacă a existat cineva, dar cred că a existat un strămoș. Din ce știu eu acum, străbunicul meu nu a cântat la flaut, ci a fost profesor de vioară în zona Cernăuți și mai preda, cred, contrabas; dar era titular la vioară.


Aveți o tradiție muzicală foarte lungă, deci. Ce fel de muzică se cânta la voi acasă?

La noi se cânta muzică de toate felurile. În familia mea doar tatăl a cântat. Mai am încă trei surori care nu au cântat. Doar eu și tata facem muzică.


Deci doar partea masculină? A fost vreo interdicție impusă fetelor?

Nu, așa s-a nimerit. Așa au fost vremurile. Eu sunt cel mai mic copil, surorile mele sunt mult mai mari decât mine. La mine s-a gândit tata că ar fi bine să fac muzică și mi-a plăcut, a văzut că-mi place și, până la urmă, m-a dat la un liceu de muzică la 70 de kilometri depărtare de orașul din care sunt eu. Eu vin dintr-un oraș foarte îndepărtat de aici, de București, dintr-un oraș din nordul țării. Se numește Darabani și e cel mai nordic oraș, chiar la granița cu Ucraina. Străbunicii și bunicii, după război, s-au așezat în primul oraș de după graniță. Așa au fost vremurile. Și m-au dat la liceu la Botoșani, la Liceul de artă "Ștefan Luchian". Din clasa a V-a fac muzică, nu dintr-a-ntâia.


Și te-ai mutat, din clasa a V-a, la 70 de kilometri de casă.

Exact. Am plecat de acasă la 10 ani.


Ți-a fost greu?

Foarte greu. Mai ales primii trei ani - în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a - a fost greu pentru că nu mai aveam prieteni… a fost greu până mi-am găsit prieteni.


Am înțeles că un mare sprijin acolo a fost chiar profesorul tău de contrabas, dar nu știu dacă l-ai întâlnit chiar din clasa a V-a sau la liceu.

Din clasa a V-a. Profesorul de contrabas Gigel Șobachi nu a fost doar un profesor și un bun pedagog, ci un sprijin total pentru mine, în tot ceea ce înseamnă viață. Foarte bun profesor, foarte bun!


Ai studiat de la bun început contrabas?

Contrabasul se poate studia din clasa a V-a la liceele de muzică din România. Și am avut de ales. De fapt tata a avut de ales, că așa e la noi, îl întreabă pe tata întâi ce instrument să aleagă băiatul. După ce am dat examen am avut de ales între câteva instrumente și tata a ales contrabas, deoarece el și-a dorit să fie basist. Tatăl meu este chitarist și solist vocal și m-a dat la contrabas. Așa că am făcut contrabas și nu-mi pare rău deloc!


Cum a fost primul contact cu contrabasul - un instrument nu prea atrăgător, în tot cazul nu pentru un copil de 10 ani?

Nu e foarte atrăgător, dar profesorul meu, la prima mea întâlnire cu el, chiar după examen, mi-a prezentat instrumentul, mi-a cântat ceva și am rămas cu gura căscată; am zis că nu se poate așa ceva - să se cânte la instrumentul acesta hidos și mare atât de bine. Mi-a cântat ceva solo foarte interesant și am rămas așa, cu cel mai bun prieten al meu, contrabasul, de atunci.

Se poate vorbi despre virtuozitate în cazul contrabasului?

Da, se poate vorbi de virtuozitate pentru că au existat în istoria muzicii câțiva oameni care s-au remarcat prin faptul că au refuzat ideea de contrabas ca simplu acompaniator, au văzut resurse solistice și au făcut transcripții de la alte instrumente - de la violoncel, de la vioară. Au existat chiar mari soliști contrabasiști. Ovidiu Bădilă, de exemplu, care a făcut foarte multe transcripții de la vioară la contrabas. Se poate cânta cam tot, doar că eforturile sunt foarte mari. Contrabasul te expune la un efort fizic mai mare și-atunci e mult mai greu să interpretezi un capriciu de vioară la contrabas.


Da. Te întreb pentru că sunt atâtea bancuri care circulă în lumea muzicienilor despre instrumentele mai mult sau mai puțin văduvite de repertoriu solistic (printre care se numără și contrabasul) și majoritatea au ca punchline lipsa de virtuozitate…

Eu cred că aceste bancuri sunt născute în România, deoarece (nu vreau să fiu răutăcios, dar aș vrea să fiu sincer) repertoriile Filarmonicilor din România nu sunt foarte variate. De aceea suntem obișnuiți să auzim mai des Brahms, Beethoven, Mozart și atunci sălile sunt pline - lumea înțelege cumva muzica asta - dar dacă mergem în străinătate o să observăm că repertoriile sunt foarte variate și partiturile de la toate partidele sunt dificile și atunci instrumentistul nu mai poate să stea lejer, trebuie să ia partitura din timp acasă să o studieze, să vină pregătit, ca la prima repetiție să poată să cânte acele pasaje dificile din Wagner și alții.


Studiu mult trebuie și aici, mai ales când treci de la clasic la jazz. Pe tine ce te-a atras la jazz și când s-a întâmplat concret tranziția?

Tranziția cred că a început în clasa a VII-a, încă de la Botoșani, deoarece studiam contrabasul în al treilea an. A venit la Botoșani Johnny Răducanu într-un concert la casa de cultură de acolo.


Johnny Răducanu pe care tu-l vedeai la televizor… am citit undeva, într-un interviu pe care l-ai dat, că devenise un fel de idol al tău, penru că tatăl tău îți prezentase niște înregistrări.

Da. Mă lua de la joacă când apărea la televizor Johnny Răducanu și îmi zicea tata "Uite, el este un om important. Ascultă aici. Vezi de frumos cântă." Și mi-a rămas în cap cumva. Și când a venit la concert la Botoșani, m-am dus, mi-am cumpărat bilet și acolo a cântat într-o formulă de trio, cred că cu Teodora Enache și cu Pedro Negrescu, și am rămas mască la concertul acela. Auzeam pentru prima dată atunci contrabasul amplificat. M-am dus a doua zi la profesorul Gigel Șobachi și i-am spus "Domn' profesor, am fost la concert la Johnny Răducanu și mi-a plăcut foarte mult." S-a uitat așa puțin la mine și mi-a spus atunci "Da, Adrian, e foarte bine că ai fost, dar să știi că dacă vrei cumva să te gândești că ai putea să cânți ca Petro Negrescu să știi că ai nevoie să studiezi clasic foarte bine, să-ți pui tehnica la punct, să cunoști instrmentul foarte bine și după aia, dacă vei vrea să treci să cânți și alte genuri de muzică, îți va veni mult mai ușor." Și am ascultat treaba asta. Am mers mai departe, la liceu…


...și la facultate, iar formal ai început jazzul la masterat.

La masterat, da. Am terminat, am dat licența cu profesorul Ioan Cheptea, care acum nu mai este profesor la Conservator, a ieșit la pensie - a lucrat destul de mult… Eu l-am prins chiar în ultimii ani. Și apoi am avut de ales între a face masteratul la clasic sau la jazz. Acum, în zilele noastre, să știți că profesorii de la Conservator - la anumite instrumente, nu știu dacă la toate - te cam roagă… E bine să vii să faci masteratul la noi pentru că… și-ți dau diverse motive ca să alegi. Am stat și m-am gândit foarte bine. Erau locuri suficiente și trebuia să pregătești materialul, să te pregătești de examen și nu cred că era o problemă cu admiterea nici la clasic, nici la jazz, doar că eu încă din anul III, sau II, deja începusem să cânt cu diverși instrumentiști sau soliști-instrumentiști de la noi, sau soliști vocali și, cumva, începusem să mă dezlipesc de muzica clasică. Nu din motive financiare - lumea poate să spună asta; pur și simplu am simțit că sunt mai acasă. La genul acesta de muzică, libertatea asta de exprimare și oamenii cu care am început să lucrez - instrumentiști foarte buni de la noi (le mulțumesc pe această cale că am avut ocazia să lucrez cu ei și sper să am ocazia în continuare) - au fost mai calzi și mai puțin rigizi. Există, pot să spun, și cred că sunt mulți de aceeași părere cu mine, mulți profesori de la clasic care prezintă o anume rigiditate, bună pe de-o parte, dar mie mi s-a părut un pic exagerată la un moment dat și am zis să mă opresc cu muzica clasică. Am continuat să cânt, am mai colaborat chiar și cu Orchestra Națională Radio - chiar când eram la masterat am avut ultimul concert la Opera din Frankfurt cu orchestra radioului. Și apoi am aprofundat pasiunea mea pentru jazz la clasa profesorului Mircea Tiberian, cu care am și cântat aproximativ doi ani - am făcut parte din trioul lui, din cvartetul lui.


Există acum o formație cu care colaborezi în mod constant, de multă vreme?

Formația cu care colaborez în mod constant de multă vreme este chiar trioul care susține stagiunea de jazz de la Teatrul ACT. Această inițiativă îi aparține lui Vlad Popescu. În trio mai este și George Natsis, compozitorul și pianistul, și sunt foarte mulțumit și fericit că fac parte din acest trio. Susținem un concert pe lună, în a doua miercuri din lună, din septembrie și până în iunie; excepție face luna ianuarie, când lumea se reface după sărbători. Asta este formația în care am "rezistat". Suntem acum în stagiunea a VIII-a.


Asta e mare lucru, pentru că e greu să se lege lucrurile așa. De cele mai multe ori se destramă destul de repede pentru că aveți tot felul de colaborări, nu numai în sfera jazzului…

Din fericire… Eu am avut norocul de a nu avea probleme financiare de când am venit în București, din 2005, de când am început Conservatorul, pentru că am avut și susținere de acasă până m-am prins eu aici cu diverse proiecte în care am cântat. Proiectele au mers destul de bine, din ce în ce mai bine și, cumva, de mulți ani încoace, eu sunt propriul meu manager, propriul meu organizator. Eu îmi organizez activitatea, eu deci cu cine doresc să cânt și, într-adevăr, la cele mai mici semne de nepotrivire sau vibe părăsesc proiectele și îmi aleg să lucrez cu oamenii care fuzionează cu mine din toate punctele de vedere. Cred că sunt destul de radical - consider că nimeni nu este de neînlocuit și oricând există rupturi din acestea se găsesc oameni care să facă față, să se potrivească în proiect și-atunci… viața merge mai departe.


Adrian, voi, muzicienii de jazz, sunteți nu numai instrumentiști ci și compozitori, faceți și tot felul de aranjamente. Tu compui?

Deocamdată doar aranjamente. Nu m-am apucat încă de scris. Am idei. Încă nu sunt suficient de relaxat. Deși pare că sunt relaxat, nu sunt suficient de relaxat. Am un băiețel de 5 ani care-mi ocupă destul de mult timp. Trebuie să mergem în vacanțe, trebuie să ne facem concedii, trebuie să facem multe chestii… și-atunci încă nu mi-am găsit relaxarea totală pentru a mă putea apuca să fac un proiect de compoziție. Probabil că o să vină și el foarte curând.


O să mergi mai degrabă spre un jazz american, spre unul european, poate chiar tendințe etno, cu motive românești? Unde te vezi, stilistic vorbind?

Nu aș alege un proiect de compoziție cu motive românești, nu pentru că nu-mi place, ci pentru că din audiția mea muzicală reiese altceva… prefer să cânt un jazz clasic, cu motive chiar din muzica clasică. Mi-ar plăcea foarte mult să pot să fac o fuziune. Da, și, dacă vreți pot să dau un exemplu, fără a face compoziție prin imitație, e un proiect care-mi place foarte mult… basistul se numește Lars Danielsson. Este un basist nordic foarte apreciat, are un trio cu un polonez pianist, din păcate nu-i rețin numele, dar acest trio combină cumva muzica clasică cu jazzul și cu motive din mai multe țări. Auzi motive din muzica celtică, poate și orientală - pentru că percuționistul vine din Orient… da, aș face ceva în genul acesta.


O fuziune…

O fuziune între mai multe stiluri, poate și cu motive orientale și cu motive din muzica clasică… asta mi-ar plăcea să fac. Când te apuci nu știi ce iese, dar asta mi-aș dori.


O direcție trebuie să existe!

Da. Asta mi-ar plăcea foarte mult și cred că va fi un proiect instrumental, nu vocal-instrumental, doar un proiect instrumental. Eu consider în continuare că jazzul este o muzică instrumentală.


Unde te vedem cântând în următoarele luni?

În următoarele luni mă puteți vedea bineînțeles la Teatrul ACT, pentru că ne aflăm în stagiune. În februarie este concertul Remember Petrucciani; în fiecare lună februarie ne amintim de Petrucciani, îi cântăm piesele. Mie îmi place foarte mult acest proiect cu Petrucciani și chiar vă invit la concert.


Unde are loc concertul?

La Teatrul ACT, pe Calea Victoriei nr.126, de la ora 19.00, a doua miercuri din lună. Acolo mă puteți vedea. La sfârșitul lunii are loc un concert cu saxofonistul Cristian Soleanu la Sala Mare a Radio-ului. Cristi își va cânta compozițiile alături de Big Band-ul Radio din care face parte de atâția ani, iar în a doua parte a concertului va susține câteva compoziții în formula de combo, formulă redusă cu Vlad Popescu la baterie, Albert Tajti la pian, Paolo Profeti la saxofon, Adrian Cojocaru la trombon și cu mine la contrabas.

E, iarăși, un concert foarte bun și vă invităm la el. Astea sunt două concerte mai mari, importante. În rest, dacă intrați pe Facebook și vedeți - eu nu postez foarte multe chestii pentru că nu am timp, dar dacă colegii care se ocupă de proiecte fac promovare eu dau share la evenimente, e la două clickuri distanță și atunci puteți vedea unde mă mai auziți. Eu activez în multe proiecte acum, nu vreau să spun numărul că nu e bine și s-ar supăra mulți. Chiar sunt persoane care urmăresc activitatea mea și vin la concerte… stau cumva cu urechile ciulite pe contrabas sau pe chitară-bas și apreciază ceea ce fac eu și le mulțumesc că vin la concerte în continuare.

Transcrierea interviului: Gina Macsențian

Irina Cristina Vasilescu