ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Bucureștiul muzical de altădată Înapoi la: Emisiuni

Apele de la Văcărești, Caru' cu bere, luna 'mărțișor', Grădina Cișmigiu

Publicat: Sâmbătă, 1 Martie 2014 , ora 10.30

În ediția de astăzi câteva dintre locurile preferate în sezonul primăvară-vară de bucureștenii secolului al XIX-lea. Să le spunem... locuri de relaxare! (mai jos, în imagine - o scurtă poezie dedicată ...mărțișorului, apărută în ziarul Universul literar din 2 martie 1909)

Multă lume s-a întrebat, în urmă cu mai bine de 100 de ani, citind în documente istorice, dacă Bucureștiul a fost o stațiune balneară? ...luând în calcul miraculoasele ape bogate în fier descoperite de chimiști (în zona Văcărești) și apoi promovate de medici. Aceste ape erau amplasate lângă închisoarea Văcărești, în vecinătatea unui pod de fier ce traversa Dâmbovița chiar în dreptul căii Văcărești. Aici, un anume Breton, inginer, a făcut această importantă descoperire - câteva izvoare cu apă minerală. Vestea s-a răspândit destul de repede și în scurt timp bucureștenii au avut un nou loc pentru petrecerea timpului liber. Doctorul Penescu le făcea o mare reclamă acestor ape feruginoase... așa încât, în scurt timp, după cum povestește Constantin Bacalbașa, aici "s-au instalat câteva barăci și un adăpost acoperit cu scânduri, s-a așternut nisip pe o distanță șoseluită și lumea a început să vie. Mai ales duminicile și sărbătorile era lume multă, doamnele veneau să flirteze, tinerii tot la fel, dar moda era ca fiecare să poarte în mână o ceșculiță plină cu apă și să se plimbe de colo până colo, căci așa era prescripția medicală". În fiecare duminică venea și o mică orchestră care cânta muzică militară.

Pentru că moda "apelor minerale" a prins repede, s-au introdus în București și câteva tram-care, vehicule care în fiecare duminică erau pline ochi. Mai întâi sosea vagonul cu instrumentiștii, iar apoi altele cu protipendada bucureșteană (dar și cu multă lume obișnuită) care, până la ora 12,00, petrecea zgomotos în armoniile marșurilor. Din poveștile doctorului Isidor Weinberg aflăm că la capătul tram-carelor exista un modest restaurant de cartier, care în scurt timp s-a transformat într-un "local monden, cu mâncăruri alese și cu taraf renumit de lăutari" care interpretau diferite cântece muntenești, evreiești sau din alte zone ale țării.

Toate acestea se întâmplau pe la 1873 în anul în care Napoleon al III-lea (primul președinte al celei de-a doua republici franceze) murea în castelul Chislehurst din Anglia. În Spania, în luna februarie, izbucnea revoluția, monarhia fiind răsturnată și proclamată republica. La București (în luna ianuarie) se constituia o comisie care trebuia să strângă fonduri pentru ridicarea unui monument în memoria marelui literat Ion Heliade Rădulescu.

Alte atracții ale bucureștenilor (de la sfârșitul de secol XIX): o plimbare la șosea sau, după o seară petrecută la Teatrul Național, ...o halbă de bere în acorduri vieneze. Această "licoare blondă ieșită din stricăciuni" - după cum o numeau preoții, a apărut pe teritoriul nostru destul de târziu, căci românii înrădăcinați în tradiția și credința ortodoxă aveau strânsă legătură cu ...sângele Domnului - acel vin care în fiecare duminică era oferit de către preoți la împărtășanie împreună cu anafura. Berea a devenit cu adevărat o afacere, în țara noastră, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Viorel Cosma povestește că "atâta bere se consuma la Carpați în serile cu operetă, încât butoaiele goale și cele pline se rostogoleau non stop între restaurant și depozitul de peste drum". Nicolae Mircea, un ardelean, a avut o idee ce mai târziu a făcut istorie, el este cel care în 1879 a pus bazele celebrului local de vis-a-vis de clădirea CEC, de pe strada Stavropoleos, în spatele Bisericii Zlătari - și anume Caru' cu bere. La început era o pivniță destul de neîncăpătoare, ulterior s-a realizat parterul, etajul și în final minunatele vitralii. Nicolae Mircea nu s-a oprit aici. A angajat și un dirijor de la Viena - Eduard Strauss - care a alcătuit o orchestră, formată din aproximativ 20 de instrumentiști - care te făcea să te simți ca la Viena.

În finalul plimbării prin Bucureștiul muzical de altădată, Lelia Zamani - muzeograf, ne descrie puțin din atmosfera unei oaze de verdeață ce există și astăzi: "una dintre grădinile de altădată ale Bucureștiului, care și astăzi încântă prin frumusețea ei, este grădina Cișmigiu. Ea este cea mai veche grădină publică a capitalei, iar prin farmecul său aparte a câștigat inimile bucureștenilor ce s-au perindat pe aleile ei de-a lungul timpului".