Calităţi muzicale ieşite din comun prevesteau de timpuriu pentru Clara Haskil o carieră care ulterior s-a dovedit a fi - şi datorită unor conjuncturi nefaste - mai puţin spectaculoasă decât sugerau premisele. Cu tot entuziasmul marilor muzicieni contemporani faţă de performanţele ei pianistice, Parisul, oraşul unde şi-a desăvârşit studiile superioare, persista să-i ignore stilul, mult prea diferit de gustul din epocă, şi prin urmare, angajamentele erau rare. Între anii 1920-1933 cântă aproape exclusiv în Elveţia, care va deveni şi ţara adoptivă a pianistei, născută la Bucureşti în 1895.

Primele înregistrări pe disc, datând din 1934, trec şi ele total neobservate. Abia după al doilea război mondial cariera Clarei Haskil se dezvoltă progresiv până când o serie de concerte în Olanda în 1949 o consacră definitiv. Peste doi ani ea obţine în sfârşit primul ei triumf parizian, începutul veritabilei sale cariere internaţionale care va dura mai puţin de un deceniu. Interpretările de o rară sobrietate şi intensitate ale pianistei pot fi admirate în prezent într-o discografie nu prea amplă, ilustrând înclinaţia ei spre muzica lui Scarlatti, a lui Mozart şi spre marile pagini romantice, esenţa repertoriului său.

Pe 7 decembrie 2010 se împlineşte o jumătate de veac de la trecerea Clarei Haskil la cele veşnice, un bun prilej să ascultaţi la Anotimpul discurilor - de luni până joi în această săptămână - câteva CD-uri reprezentative pentru cariera pianistei, cele pe care sunt gravate două concerte de Mozart, sonate de Scarlatti, partituri instrumentale dar şi concertul lui Robert Schumann, lucrări din creaţia lui Beethoven, inclusiv concertele nr.1 şi nr.4, dar nu numai atât.