Anotimpul discurilor Înapoi la: Emisiuni

Cecilia Bartoli - Maria

Publicat: Vineri, 19 Noiembrie 2010 , ora 13.20
Neașteptat pentru anul 2007, acest album Maria semnat de Cecilia Bartoli. Ca și cum artista și-ar fi propus să reînvie cultul pe care secolul al XIX-lea l-a avut pentru “La Signorina”, sau “Mariquita”, sau “Malibran” pur și simplu – cea dintâi divă a scenei lirice, care a însuflețit inimi și spirite cu arta sa, atingând acea cotă de celebritate rezervată până la ea, doar contratenorilor și cântăreților castrati. Prima donna în registrul mezzo - o voce pe care ne-o putem reprezenta doar prin mărturiile celor care i-au fost contemporani și prin profilul repertoriului care a fost compus pentru ea. O carieră fără precedent, derulată pe două continente doar pe parcursul a 10 ani, căci “a avut geniul de a muri atât de tânără, în culmea talentului și a frumuseții” (Théophile Gautier). Printre admiratori - George Sand, Moscheles, Paganini, Lamartine, Musset, Thalberg, însuși generalul Lafayette, eroul legendar din Războiul de Independență al americanilor.

Povestea Mariei Malibran ne este redată, prin volutele-i cunoscute de Cecilia Bartoli, alegând acest repertoriu ușor neobișnuit pentru noi. Regăsim nume precum Giovanni Pacini, Giuseppe Persiani sau Lauro Rossi, autori necunoscuți în mare parte, însă în vogă în timpul lui Malibran. Alții, familiari de-altfel, ne vor surprinde printr-un repertoriu inedit (Felix Mendelssohn sau Johann Nepomuk Hummel), la rândul ei Cecilia Bartoli oferindu-ne propriile-i surprise – cum ar fi aria Casta Diva din opera Norma de Vincenzo Bellini. De fapt întregul album apărut la casa de discuri Decca a fost o surpriză pentru cei obișnuiți în ultimul timp cu incursiunile îndrăznețe și inedite ale cântăreței italiene în sfera barocă și cea clasică. Iat-o de această dată depășind granițele amintite înspre acest bel-canto de secol XIX.

Maria Malibran - o nouă viață, Cecilia Bartoli – un nou album (pentru anul 2007, sau pentru cei care încă nu au avut ocazia să-l asculte până în acest moment).
Marina Nedelcu