Vă prezint un disc lansat în 14 iulie 2009, cuprinzând lucrări de Richard Strauss interpretate de Capela de stat din Dresda, dirijată de Fabio Luisi

. Este prima dată când ne întâlnim la Music box cu una dintre înregistrările dirijorului italian în vârstă de 51 de ani, Fabio Luisi, cel care conduce din 2007 Opera de stat şi orchestra ei, Capela de stat din Dresda. Discul pe care vi-l propun astăzi face parte dintr-o colecţie realizată de Fabio Luisi şi Capela de stat din Dresda ce-şi propune să imortalizeze integrala lucrărilor simfonice de Richard Strauss.

Este de altfel o tradiţie ca dirijorii Capelei de stat din Dresda să înregistreze lucrările lui Richard Strauss, a cărui carieră a fost strâns legată de această formaţie. Au făcut-o Fritz Busch, Karl Bohm, Rudolf Kempe, Giuseppe Sinopoli, cei care au adus Capelei de stat din Dresda renumele de Orchestra lui Strauss. Ascultăm Simfonia Alpilor şi Ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră; înainte de acest disc, Fabio Luisi şi Capela de stat din Dresda au lansat alte albume cuprinzând poemul Don Quijote, Metamorfoze şi O viaţă de erou.

Însă dintre acestea, Simfonia Alpilor arată cel mai bine legătura strânsă care a existat între Richard Strauss şi Capela de stat din Dresda. Lucrarea a fost interpretată în premieră de această orchestră, în 1915, chiar sub bagheta compozitorului şi se pare că Strauss a scris Simfonia Alpilor având în minte posibilităţile tehnice şi expresive ale Capelei de stat din Dresda.

Versiunea înregistrată de Fabio Luisi în 2007 este extrem de expresivă, iar tehnica modernă şi tipul de captare îl ajută pe Luisi să construiască un tablou plin de culoare, care într-adevăr descrie foarte sugestiv momentele călătoriei prin Alpi imaginate de Richard Strauss.

Este cu siguranţă o versiune de top a acestei simfonii, pe care v-o recomand cu căldură, versiune impresionantă şi foarte calitativă din punct de vedere al audiţiei, însoţită pe acelaşi album de lucrarea care încheie şirul de compoziţii al lui Richard Strauss – Ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră, create între 1947-1948 şi interpretate în primă audiţie în 1950, după moartea lui Strauss.

Ultimele patru lieduri sunt expresia unei lumi dispărute, nostalgia romantismului într-o vreme care nu avea să se mai întoarcă niciodată, după experienţa celui de al doilea război mondial. Iar vocea sopranei Anja Harteros cred că exprimă foarte bine această idee.