Music box Înapoi la: Emisiuni

Soprana Patricia Petitbon – albumul Rosso

Publicat: Luni, 28 Februarie 2011 , ora 20.00

Ascultăm un disc cu muzică vocală barocă, apărut în aprilie 2010 sub sigla casei Deutsche Grammophon - albumul se intitulează Rosso și a fost înregistrat de soprana Patricia Petibon în compania Orchestrei Baroce din Veneția, dirijate de Andrea Marcon.

De ce Rosso?

Italia secolului sfârșitului de secol XVII și a începutului de secol XVIII este inspiratoarea tuturor lucrărilor pe care le veți asculta în interpretarea Patriciei Petibon, fie pentru că ariile au fost compuse în Italia - este cazul celor semnate de Antonio Sartori și Alessandro Stradella, fie că tipul de melodicitate barocă italiană se regăsește în lucrări create de un compozitor german care a lucrat mare parte din viața sa în Anglia. Mă refer, bineînțeles, la Georg Friedrich Handel, din repertoriul căruia Patricia Petibon a înregistrat patru arii din lucrările: Alcina, Rinaldo, Ariodante și Giulio Cesare in Egitto.

Italia secolului al XVII-lea și al XVIII-lea respiră în înregistrările pe care le ascultăm astăzi - o Italie muzicală pe care doar putem s-o intuim, dar a cărei realitate depășește probabil ceea ce ne puteam imagina. Știați, de exemplu, că în Veneția acelui timp au avut loc pe parcursul a 40 de ani premierele a 440 de noi opere? Și vorbim despre un singur oraș italian, cărora li se alătura atâtea alte centre muzicale italiene înfloritoare. Care erau compozitorii cel mai des interpretați în acele timpuri? Nicola Porpora, Alessandro Scarlatti, Benedetto Marcello.

Despre Patricia Petibon

Soprana Patricia Petibon este un nume cu care ne-am mai întâlnit la emisiunea de actualitate discografică Music box, atunci când am ascultat precedentul ei disc, Amoureuses. Născută în Franța, a studiat mai întâi muzicologia la Conservatorul din Paris, consacrându-se ulterior cântului. Dirijorul William Christie, conducătorul ansamblului Les Arts Florissants, este cel care a descoperit-o și a propulsat-o în atenția lumii internaționale de concert. În mod firesc, repertoriul Patriciei Petibon a fost orientat către muzica barocă, dar nu numai, ea fiind aclamată pe scenele celor mai importante opere franceze și în roluri semnate de Mozart, Richard Strauss, Donizetti sau Offenbach.

Petibon versus Bartoli

Cu siguranță însă, muzica barocă rămâne marea sa dragoste, și de altfel, probabil că i se potrivește cel mai bine sopranei Patricia Petibon, care stăpânește bine tehnica necesară acestui tip de repertoriu. Desigur, în momentul când pătrunzi în această zonă repertorială și dedici și o parte importantă a carierei recitalurilor, poți fi privit ca un epigon al celebrissimei Cecilia Bartoli, a cărei versatilitate o depășește, evident, pe cea a Patriciei Petibon. Ceea ce nu înseamnă însă că Patricia Petibon nu este o prezență de calitate, iar ultimul său album, Rosso, nu ar merita să figureze în albumul oricărui iubitor al muzicii baroce.

Cristina Comandașu