Joshua Bell se consideră, ca artist, „de modă veche” din multe puncte de vedere; este conştient că drumul său, ca interpret, are un scop, dar nu e întotdeauna sigur care e acel scop; cu siguranţă, însă, e un căutător.

Am încercat să aflu în ce termeni gândeşte despre tradiţie acest personaj amabil, câştigător de premiu „Grammy”, autorul unui disc („Romance of the violin”) vândut în peste 5 milioane de exemplare; de ce e Heifetz idolul său, ce-l preocupă din punct de vedere muzical în afara ipostazei de solist, cât de apropiată îi este creaţia contemporană şi cum priveşte acum, după 3 ani, episodul în care a cântat într-o staţie de metrou din Washington, în urma căruia a strâns suma de 32,17 dolari – mai puţin decât Alexandru Tomescu, într-o situaţie similară. Vă invităm să-l cunoaşteţi şi din interviul pe care vi-l oferim, în seria „Poveştile de succes ale muzicii”.