„Une vie reussie est un rêve d’adolescent realisé” – Alfred de Vigny. Este motto-ul pe care Richard Galliano l-a ales pentru site-ul său şi, probabil, citatul cu care rezonează cel mai bine. Care a fost visul lui nu e greu de ghicit, am fost insă curios cum a devenit acel vis altceva decât un simplu vis.

Acum, gândindu-mă la cum mi-l imaginam, înaintea acestui interviu, cred că ceva s-a confirmat; şi anume că e un artist pur-sânge, care n-ar fi putut face altceva decât muzică, indiferent de context, indiferent de cum ar fi fost plătit – şi am convingerea că e primul interpret pe care l-am cunoscut direct şi care m-a convins de asta. N-o să spun mai multe, vă las să-l ascultaţi pe Galliano.

Aş mai vrea să ştiţi că povestea lui mi se pare printre cele mai speciale pe care vi le-am oferit eu până acum. Am vorbit despre cât de fidel a fost propriei vocaţii – ceea ce e chiar rar în ziua de azi - am să ating, în treacăt şi exotismul acestui instrument numit bandoneon, unul dintre cele mai recente din familia instrumentelor muzicale “clasice” şi pe care nu sunt sigur că Heinrich Band, inventatorul lui din secolul al XIX-lea şi l-ar fi imaginat ca solist al programelor stagiunilor simfonice de astăzi. Am să reamintesc faptul că Richard Galliano a fost primul care a făcut loc acordeonului şi bandoneonului printre instrumentele jazz-lui actual; care jazz are, din perspectiva lui, multe în comun cu tangoul, cu genul musette sau cu muzica clasică (de altfel, cel mai recent CD al lui Galliano, scos la Deutsche Grammophon, este un disc Bach).

Richard Galliano, deci, spunându-şi istoria din care nu lipsesc Astor Piazzolla, Jan Garbarek, Michel Petrucciani, Juliette Greco, Charles Aznavour – într-o primă ediţie de duminică, 23 mai, ora 10 şi 30 de minute, a emisiunii “Poveştile de succes ale muzicii”.