Înapoi la: Emisiuni

Doctorul de partituri cu Radu Mihalache

'Ce e o partitură, doctore?' (II)
Sâmbătă, 17 Septembrie 2022 , ora 10.00
Ce e o partitură, doctore? (I)
Sâmbătă, 10 Septembrie 2022 , ora 10.00

Muzica clasică este văzută uneori ca un univers complex, aproape de nepătruns pentru publicul mare, plin de nume, perioade, genuri și stiluri pe care nu ai cum să le înțelegi. Într-o oarecare măsură așa și este, nu ai cum să o înțelegi… fără să o explorezi. Este ca un serial pe care l-ai prins undeva pe la episodul 214 și te simți copleșit de de personaje, povești și situații pe care nu le înțelegi. Care este soluția? Să pornești de la episodul cu numărul 1, evident.

Asta își dorește să fie emisiunea "Doctorul de partituri" pentru tine - acel prim episod în lumea muzicii clasice. Nu contează dacă ai 15 sau 75 de ani, oricine este binevenit. Fiecare ediție abordează o nouă tematică și te ajută să afli lucruri noi și, poate, să te bucuri mai mult de ceea ce auzi în sala de concert. Ce este o partitură, ce înseamnă cuvântul "polifonie", ce este o sonată, ce face o lucrare să fie simfonică, câți instrumentiști sunt în orchestră, când trebuie să aplauzi și când nu (și de ce, evident) - toate acestea sunt întrebări la care vom încerca să oferim răspunsuri pe parcursul acestui prim sezon.

Vei putea găsi emisiunea "Doctorul de partituri" în format video, pe pagina de Facebook a Radio România Muzical, dar și pe YouTube, unde îl vei putea vedea pe Radu Mihalache, ghidul tău în această călătorie, și vei putea arunca o privire și asupra materialelor despre care vorbește; dar și în FM, în fiecare dimineață de sâmbătă, de la ora 10, unde vom avea o versiune extinsă a fiecărui episod, cu exemplele muzicale difuzate integral. Hai și tu, nu te lăsat speriat de imensitatea istoriei muzicii, fă primul pas și vei descoperi o emisiune în care divertismentul și educație merg mână în mână!

Radu Mihalache