ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Trei răspunsuri despre tine Înapoi la: Emisiuni

Interviu cu pianistul și compozitorul Andrei Petrache

Publicat: Marți, 9 Octombrie 2018 , ora 9.00

Discuția cu Andrei Petrache face parte din seria celor purtate cu tinerii muzicieni înscriși în proiectul Asociației Isvor - ConnectArts, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. "ConnectArts este o platformă educațională ce oferă artiștilor aflați la începutul carierei instrumente de dezvoltare personală și profesională ca demo-uri audio, foto, video, prezentări creative traduse în principalele limbi de circulație internațională, precum și tutoriale, articole și informații prin care artiștii sunt sprijiniți și încurajați să creeze proiecte colaborative, interculturale și interdisciplinare." - potrivit site-ului www.connectarts.ro.

În cadrul acestui proiect, în care partener este și Radio România Muzical, au fost realizate și o serie de imprimări în studiourile radiodifuziunii publice.

Andrei, n-o să te întreb cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică pentru că știu ai o familie foarte muzicală, cu o lungă tradiție. O să te întreb doar de ce ai virat înspre compoziție și când, pentru că tu ai făcut și pian foarte serios.

Da. De la 3 ani până în clasa a XII-a (am făcut pian) și chiar și acum, dar la un nivel, din păcate, mult mai scăzut. Mi-am dat seama, văzând și la sora mea, care-i programul unui pianist concertist, că n-o să pot să fac asta pe termen lung și că nu mă regăsesc neapărat în stilul ăsta de viață pe care ți-l impune, până la urmă. Mie mi-a plăcut întotdeauna să fie o diversitate cât mai mare în ceea ce fac. Adică am și compus de mic, chiar dacă pe primul loc era pianul. Acum... s-a schimbat puțin.


Apropo de diversitate, am citit că ai studiat nu numai pian, ci și contrabas și flaut?

Da. Doi ani de flaut și doi ani de contrabas. Nu am făcut mare lucru și nici n-aveam prea mult timp de studiu ca să progresez prea rapid, dar mi-am făcut o idee și simt că m-a ajutat mult perspectiva asta a unui alt instrument.


Ai vorbit despre prima ta compoziție, deci e un imbold vechi cel de a compune.

Da, încă de mic compun, improvizez la pian în primul rând. dar mai serios a devenit în ultimii ani de liceu și, până la urmă, mi-am dat seama că ăsta ar fi unul dintre drumurile principale.


Dacă te-aș întreba acum care-i prima ta compoziție, te-ai gândi mai degrabă la ceea ce ai scris prima dată, în copilărie, sau la prima compoziție închegată, cu structură, bine gândită, scrisă de curând, probabil?

Cred că prima mai serioas pe care am trimis-o și la un concurs - la primul concurs de compoziție - a fost în 2012.


Pentru ce instrument sau ce combinație instrumentală?

Clarinet și pian. A fost un concurs la Cluj și l-am și câștigat. Asta a fost rampa de lansare. Adică m-a încurajat să continui.


Câți ani ai tu acum?

20.


Ești foarte proaspăt!

Mă simt destul de mic.


Apropo de concursuri, știu că ești laureat a numeroase competiții - nu numai acum, recent, la compoziție, ci și înainte, la pian și la teorie muzicală. Crezi că sunt importante, măcar într-o primă etapă de dezvoltare a unui muzician, concursurile?

După părerea mea, da. Ajută. Acum, depinde de firea fiecăruia. Dacă simte că într-adevăr e mult prea stresant și că-i face rău n-are de ce să se forțeze, să se oblige singur să facă ceva neplăcut. Evident că nici pentru mine nu era ceva prea plăcut, mai ales la început, dar pe măsură ce am căpătat experiență, am încercat să văd puțin altfel, să văd mai departe de momentul stresant, să-mi dau seama de obiectivul mai important.


În plus, așa cum s-a întâmplat și în cazul tău, faptul că ai rezultate foarte bune presupun că îți dă un plus de încredere.

Da, este o încurajare și un suport moral pe care cred că totuși poți să le obții și dintr-un recital, nu neapărat dintr-un concurs. Dar, încă o dată, cred că depinde de firea artistului.

Știu că se leagă foarte multe prietenii, nu numai la concursuri, deși acolo poate fi de ajutor atmosfera relaxată, din afara școlii. Cred că sunt foarte importante prieteniile astea, mai ales pentru un compozitor căruia cineva trebuie să-i cânte muzica.

Mi-am dat seama de asta puțin cam prea târziu, cred. Am fost o fire prea solitară și prea puțin sociabilă, dar mi-am dat seama de ceva timp că până la urmă ai nevoie de oamenii din jurul tău.


Sunt ansambluri sau muzicieni anume cu care deja ai relații de colaborare mai vechi?

Da, sunt și prieteni cu care sunt în anumite proiecte, așa, mai puțin serioase, sunt și proiecte care sunt mai concludente chiar și avem și apariții live prin diverse concerte. Nu neapărat pe zona clasică... și jazz, și world music.


Asta s-ar încadra la capitolul mai puțin serioase?

Nu. Asta la serioase.


Și cele mai puțin serioase care ar fi?

Mai puțin serioase... joacă la noi la studio sau la repetiții, sesiuni de improvizație, jam session-uri, chestii de genul ăsta.


Deci ești pasionat și de jazz!

Da.


Și dintre pianiști, cine-ți place?

Oscar Peterson... sunt foarte mulți și n-aș putea să spun unul singur. Dar de la toți avem de învățat.


Dar ca gen de jazz? Mai degrabă un jazz american?

Da.


În piesele tale ai folosit până acum și elemente jazzistice?

Vrând, nevrând, da. Observ că se cam văd anumite influențe. Mi se pare interesant și e un aspect care nu a fost neapărat foarte utilizat în compozițiile clasice. Mi se pare că poate fi exploatat.


Mai ales în România, aș zice. Apropo de România și de compoziții, de surse de inspirație, folclorul românesc te interesează?

Da. Nu l-am aprofundat, cred că am cunoștințe foarte puține, dar ca idee sigur că îmi place. Până la urmă, sunt rădăcinile noastre. Tangențele mai serioase pe domeniul ăsta le-am avut la anumite concursuri de compoziție în care aveam impusă o anumită idee, aceea de a alege noi o temă populară și să o prelucrăm.


Tu cu cine lucrezi acum la Conservator?

Acum sunt la domnul Dan Dediu și mă bucur enorm că-mi poate fi profesor și mentor.


Cât de important e umorul în muzică din punctul tău de vedere? Pentru că lucrările lui Dan Dediu fac tot timpul apel și la partea asta, de ludic

Mi se pare foarte important și, de fapt, și în viață, nu doar în compoziție. Dar cu atât mai mult, dacă e în viață, de ce să nu fie și în compoziție?


Ai un program strict pe care-l urmezi?

Aș vrea să am pentru că eu cred că aș fi mai productiv și mai odihnit poate, dar din păcate nu. Acum, că începe anul universitar, încerc să-mi impun un program.


Ești mai degrabă diurn sau nocturn?

Obișnuiam să fiu genul de persoană care stă ziua și doarme noaptea, dar acum, din păcate, pentru sănătate în general, mă culc cam târziu și m-am dezechilibrat puțin ca program.


Simți că ai mai mult randament dacă scrii într-o anume parte a zilei sau a nopții?

Nu știu dacă am realizat exact. Uneori, într-adevăr, noaptea parcă e ceva mai special, o stare... nu știu dacă mai amețită neapărat, dar puțin mai artistică... nu știu cum s-o descriu.


Crezi că publicul ar putea simți că ai compus noaptea și nu ziua ceva anume?

De ce nu? Dacă piesa e reușită și s-a reușit să se transmită acest mesaj, ar fi foarte bine, ar fi excepțional.


Sora ta este și ea pianistă foarte bună. Ai scris ceva pentru două piane sau pentru pian la patru mâini?

Pentru două piane nu și nici pentru pian la patru mâini. Am în vedere, dar deocamdată mă bucur că mi-a interpretat niște piese...


Cum ar fi...

O suită de pian pe care am scris-o anul trecut. A interpretat în cadrul unui recital al ei la Ateneu una din cele cinci piese; Centrifuga urbană se numește.


Este titlul suitei sau al piesei?

Al piesei.


Și suita cum se numește?

Autobiografene ale unui student, Instantenee din viața unui student, de fapt.


Și care sunt titlurile celor cinci piese? Poți să ne spui câte ceva și despre caracterul fiecăreia?

Prima este Sesiunea și are un caracter, evident, puțin stresat și încordat. Mi s-a părut natural să fie ceva cât mai dinamic, rapid, zbuciumat, cu intensități cu schimbare bruscă de dinamică și trepidant. A doua este Priviri spre lună, care este în contrast foarte mare față de prima - melancolică și poetică. A treia este foarte abstractă și, de fapt, concretă - Cu gângania în cameră, în care am încercat să ilustrez un mic scenariu enervant cu o gâză ce nu-ți dă pace.


Din nou un bun pretext pentru o schimbare de atmosferă. Probabil rapid, lent, rapid.

Exact. Mi-am propus să fie cât mai divers. Apoi, piesa a patra este Sclipiri în noapte. Și aici m-am dus puțin spre zona lui Debussy ca și culoare, sclipiri, apă. Și ultima este Centrifuga urbană, care se aseamănă oarecum cu prima. Am încercat să creez o idee de ciclu; tot așa, zbuciumată, cu un continuum absolut de șaisprezecimi pe toată durata piesei... sper că am reușit să ilustrez suficient de clar ce am simțit.


Având în vedere, să zicem, moștenirea familială pe care o aveți, ai scris și ceva piese corale?

Da. Destul de multe, mai ales că sunt multe concursuri cu tematică corală, chiar mult mai multe decât cu tematică instrumentală. Și asta m-a încurajat să compun pentru ansamblu coral. Unele au fost și interpretate de corul bunicului mei, Corul Symbol, și îi mulțumesc frumos pentru asta. E o zonă care mă interesează și în care mă simt bine - muzica corală.


Ai scris pentru cor mixt, pentru cor de copii, pentru cor de voci egale?

Pentru toate trei tipurile de ansambluri. Și, pe lângă compoziție, îmi place și să cânt în cor.

În afara cazurilor în care sunt impuse anumite texte, spre ce zonă mergi?

Depinde, dacă ideea pleacă de la o poezie sau invers, e deja ideea muzicală și încerc să găsesc o poezie.


Asta e iar o temă foarte importantă!

Da. Care e plecarea? Dar, de ce nu, pot folosi și onomatopee, tot felul de efecte vocale, consoane, strigăte... Am, cred, două piese corale în care n-am nici un text, practic.


Cât de mult modifici din partitură, așa, în general, după momentul primei audiții? Pentru că sigur că există tot felul de programe de computer acum care redau partitura, dar sigur că momentul adevărului este cel în care ți se cântă...

Absolut. Este un subiect chiar interesant. Totuși, din păcate, tehnologia nu a evoluat încă suficient de mult și putem fi oarecum prinși într-o capcană. E foarte important momentul primei audiții absolute. Ideal cred că ar fi pentru un compozitor să-și poată imagina direct sonoritatea reală, să nu se bazeze pe cea digitală. Dar, evident că dacă apar anumite probleme, și mi s-a întâmplat să am nevoie să modific ceva, mi se pare foarte bine. Ideal, după părerea mea, ar fi ca atunci când trimiți piesa ansamblului ce urmează să ți-o interpreteze și ajungi să asculți în primă audiție absolută propria piesă să fii cât mai aproape de scenariul muzical pe care l-ai avut în cap și să nu mai fie nevoie de nici o schimbare. Dar...


Oare se întâmplă asta? Eu cred că și cei care au foarte multă experiență muzicală, componistică, sunt nevoiți să refacă momente; sau poate nu nevoiți, poate e totul în regulă dar au alte idei în momentul în care o ascultă fizic.

Absolut. Și, până la urmă, întotdeauna e loc de mai bine.


De scris, cum scrii? Folosești partea vizuală, folosești scheme?

Partea vizuală... mult prea puțin. Acum sunt într-o perioadă în care încerc să mi-o și dezvolt, să-mi dezvolt și latura asta - inspirația vizuală pe care, pe urmă, să o traduc în sunet. Înainte, nu știu, nici nu era foarte conștient procesul, dar nu prea avea nici o treabă cu vizualul. Era, efectiv, direct pe ideea muzicală.


Scrii liniar, cronologic, pe bucăți pe care le asamblezi mai târziu sau altfel?

Depinde foarte mult. N-am nici un program clar. Depinde de idee și depinde de cursivitatea ideilor. Dacă, la un moment dat, ajungi într-un impas e un truc destul de bun să o iei din altă parte, eventual chiar de la sfârșit dacă ai finalul în cap...


Finalurile sunt dificile în general, nu-i așa?

Da, sunt. Ca și pentru scriitori, ca și pentru artiștii plastici... Să pui capăt unei povești e destul de greu. Practic, e ca și când pui capăt unei vieți. Totul e greu. dar, uneori, vine de la sine. Adică piesa îți cere un anumit final și dacă-l găsești ești norocos.




Îmi pare bine că ai ajuns aici pentru că, apropo de viața unei piese, foarte mulți compozitori vorbesc despre un anumit moment în care efectiv ea prinde viață și îți cere să fie scrisă într-un anume sens. Ai trăit senzația asta? Sau o trăiești în mod constant?

Da, am trăit-o. Ideal, cred că ar fi să o trăiești la toate piesele.


Atunci ai certitudinea că rezultatul va fi autentic?

După părerea mea, da, ai această certitudine. Practic, e flacăra atât de aprinsă încât suflul componistic este la cote maxime și cu siguranță va ieși ceva de calitate și autentic. Dar nu e obligatoriu să compui în astfel de împrejurări.


Titlurile pieselor le găsești cu greutate sau vin lesne?

Pentru mine, cu greutate. Termin o piesă și nu știu ce titlu să-i dau de multe ori.


Deci întotdeauna titlul vine la final?

Nu întotdeauna, dar în general, din păcate.


De ce din păcate?

Pentru că ar putea fi chiar o sursă de inspirație dacă, să zicem, pornesc de la un cuvânt.


Sursele de inspirație pentru tine, în general, care sunt?

Nu le conștientizez deocamdată. Multiple. Și din intuiție... mi-e foarte greu să realizez de unde vin.


Voi, muzicienii zilelor noastre, aveți la dispoziție tot felul de mijloace de exprimare. Din punct de vedere timbral - alegi să lucrezi în general cu instrumente tradiționale (europene, vestice), sau folosești și instrumente exotice, mijloace electronice, efecte vizuale etc.?

Nu m-am băgat deocamdată prea mult în zona asta, mai ales să combin elemente. Adică, dacă e muzică electronică, am făcut doar muzică electronică. Dar, de ce nu? Mi se pare că pe viitor e interesant să combin elementele. Deocamdată piesele pentru instrumente sunt doar pentru instrumente clasice. Iar pentru instrumente exotice chiar nu mi-am pus problema deocamdată. Mi se pare interesant, dar n-am ajuns...


Ai participat la diferite cursuri de măiestrie, chestiuni de scurtă durată în general. Se poate învăța ceva, poți să prinzi ceva, să rămâi cu ceva de acolo?

Absolut! După părerea mea, chiar îți pot schimba destul de radical anumite perspective.


Serios? Ai avut tu o asemenea întâlnire cu un muzician care ți-a schimbat radical perspective?

Radical nu știu dacă pot spune, dar destul de mult și destul de important. Nu știu acum câți ani exact, dar eram mai mic, în școală, și am lucrat cu Eduard Kunz - pianistul rus - și m-a ajutat foarte mult să văd puțin din altă perspectivă actul interpretativ, cu mai mare lejeritate și mai mare obiectivitate, poate.


E de bun augur ca un compozitor să vorbească despre propriile creații?

Da. Mi se pare interesant pentru cei din public. La ce te referi?


Nu cumva plantează, de exemplu, o idee în mintea ascultătorului, în loc să-l lase să descopere singur lucrarea? Mă întreb dacă nu se creează niște prejudecăți înainte de audiție.

Adică, practic, compozitorul ne expune deja subiectiv...


...cam ce trebuie să înțelegem, să simțim...

Așa e. Dar, pe de altă parte, poate să spună multe lucruri foarte interesante pe care altfel nu le-am putea regăsi, lucruri tehnice, de amănunt componistic și mi se pare interesant. Da, e cu dus și întors.


Tu ai practicat asta înaintea unui concert în care ți se cânta ceva?

Nu-mi place deloc să vorbesc în public. Mi se pare foarte stresant să vorbesc despre o piesă proprie.


Dar să scrii despre ea?

Să scriu, da, mai degrabă. Se cer acum la orice program de sală cu piese ale căror compozitori sunt în viață mici descrieri și mi se pare o idee bună. Nu mereu reușesc să fac o descriere prea bună, dar asta e.


Știu că ai mai fost prin radio de curând pentru că ați făcut niște înregistrări în cadrul unui proiect care se cheamă ConnectArts.

Ne bucurăm foarte mult că am putut face parte și nu doar noi, cred, toți care au luat parte sunt foarte bucuroși.


Tu cu cine ai cântat și ce ați cântat?

Eu am fost în cadrul proiectului lui Radu Vâlcu - Radu Vâlcu Quartet - și în cadrul acestui proiect ConnectArts am fost cu încă un invitat, chitaristul Serghei Manaf, am fost cvintet - două chitare, pian, vioară și percuție. Am înregistrat o piesă proprie, a noastră, caldă la vremea aia - și caldă și acum, n-a trecut prea mult timp; prima noastră piesă compusă în formula asta.


Spui a noastră, dar cine a scris-o de fapt? Nu tu?

Ba da, în mare parte este ideea mea, conținutul muzical îmi aparține în mare parte, dar am împărtășit ideile împreună și mi s-a părut interesant genul ăsta de proces compozițional în grup, oarecum. Suntem coautori; autor principal și coautori. E prima mea experiență de genul acesta, dar mi se pare interesant și mi se pare că e un tărâm în care poate poți cu mai mare ușurință să ajungi la un anumit final.


Care e titlul piesei?

In five. Titlul te duce cu ideea și la măsura in five pe care o putem regăsi.


Au fost stresante sesiunile de înregistrări?

Nu, deloc. Mi-a făcut plăcere.


Cam cât timp ați stat în studio?

Aproximativ, cu tot cu filmare, cred că a durat patru ore sau ceva de genul. Cam așa.


Deci ești pregătit să repeți experiența asta!

Da. Mi-a făcut plăcere. Mai ales când, la sfârșit, vezi rezultatul, e o senzație frumoasă.

La ce lucrezi acum? La ce partituri?

Acum lucrez tot în cadrul unui proiect, prin ICR, la o piesă care are ca punct de plecare colinde românești culese de Bartok. Și pe baza colindului ales prelucrăm foarte liber - nu ni s-a impus o anumită limită de libertate. Putem să prelucrăm în orice stil vrem, cvasimodern, și să facem o piesă, o prelucrare. E ceva instrumental, pentru ansamblu de cameră.


Și ce ai ales, timbral vorbind?

La mine o să fie clarinet, oboi, vioară, violă, violoncel și pian. Sextet.


Îți place mult timbrul clarinetului? L-ai mai menționat.

Da. Până acum sunt doar la acea piesă de demult și asta. A fost o coincidență. Dar, da, îmi place. În familia instrumentelor de suflat din lemn, e chiar un instrument special.


Mă gândeam că poate simți o atracție specială pentru instrumentul ăsta.

Nu neapărat, dar este foarte versatil și e un bun instrument pentru a compune.


Plus că-l poți folosi și în momente mai jazzistice, mă gândesc; este versatil și în sensul ăsta. Voiam să spun de Gershwin.


Cum te relaxezi?

Cum mă relaxez? Dormind. Mi se pare cel mai sănătos. Nu visez mai deloc. Nu știu dacă să mă îngrijorez, dar cred că e ok. Îmi place să fac sport. Evident că fizic nu mă relaxează, mă epuizează, dar mental mă relaxează și o să încerc să continui sportul pe care l-am făcut în vacanța de vară și în timpul anului. Ar fi de preferat.


Faci un sport anume?

Înot. Îmi place mult. Și sală. Așa, ca sporturi, îmi mai place tenisul de masă. Pe vremuri, când eram mai mic, jucam fotbal, acum abia dacă mai știu să dau în minge.

Transcrierea interviului: Gina Macsențian

Irina Cristina Vasilescu