În cadrul întâlnirilor noastre cu tineri muzicologi, o cunoaștem astăzi pe Lavinia Gheorghe, absolventă a programelor de licență și masterat în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din București și deținătoare a unui titlu de doctor în muzică, obținut în cadrul aceleiași instituții. Vom afla astăzi de la Lavinia ce este etnomuzicologia și cu ce se ocupă un etnomuzicolog. Dar, pentru început, ne povestește cum a ales să studieze muzicologia:

„Decizia de a urma o carieră în muzicologie am luat-o la îndemnul doamnei mele diriginte din liceu, doamnei profesor Gabriela Bogos, care era și profesoara mea de teorie pe atunci. Dumneai, cred că a văzut în mine ceva ce eu nu vedeam, un potențial pe care eu nu-l vedeam și mi-a spus că asta trebuie să fac. Am ascultat-o, bine am făcut, deși pe atunci nu înțelegeam exact ce presupune acest domeniu. Tocmai de aceea, când am trecut admiterea la secția de muzicologie de la Universitatea Națională de Muzică din București, am avut un mic șoc, pentru că mi-am dat seama că este un domeniu, pe cât de frumos și ofertant, pe atât de dificil și că aveam foarte multe lucruri de învățat și de recuperat. Am intrat în primul an la muzicologie, la clasa doamnei profesor Laura Manolache, însă, după doi ani de zile, dânsa s-a pensionat, așa că am fost transferată, să zic, la clasa doamnei profesor Valentina Sandu-Dediu. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult la doamna profesoară a fost că a înțeles și a știut întotdeauna să îmi îndrepte atenția către subiecte care să fie de interes pentru mine și pe care să le studiez cu plăcere. A înțeles că pe mine mă pasionează folclorul, muzica tradițională și întotdeauna am căutat să găsim teme de cercetare în care să îmbinăm, dacă pot să zic așa, muzicologia cu etnomuzicologia. Cred că e foarte important să găsești în viață dascăli care să fie foarte pasionați și care să vadă potențialul maxim în fiecare elev sau student de-al său, iar eu pot să zic că am fost o norocoasă, pentru că am avut parte de asta și în liceu și mai târziu, în facultate.”

Despre pasiunea sa pentru folclor și cum s-a reflectat aceasta în lucrările elaborate în anii de studii la muzicologie, Lavinia Gheorghe.

„Subiectele pe care mi le-am ales pentru licență și disertație, cred că au fost tatonări, să zicem, încercări de a-mi găsi o direcție de cercetare îndreptată mai mult către domeniul etnomuzicologiei și ca să o iau cu începutul, tema licenței mele mi-a sugerat-o domnul profesor Costin Moisil, profesorul meu de muzici tradiționale, cred că prin anul 3 de facultate, asta însemna prin 2017, atunci când aveau loc în București niște proteste stradale foarte mari. Se dăduse o lege în miez de noapte, o ordonanță de urgență, numărul 13, și el mi-a spus că ar putea fi ăsta un subiect foarte ofertant și privit și dintr-o perspectivă antropologică, să spunem, etnomuzicologică. Nu m-am gândit că asta se va dezvolta mai departe într-o teză de licență, dar iată că s-a întâmplat. Mi-am extins un pic aria de cercetare și către muzicile protestelor sau protestul în muzică din alte genuri, să spunem și stiluri muzicale, chiar din muzica academică sau din genul popular music, unde exemplele sunt mult mai numeroase. Apoi, la dizertație, am studiat prelucrarea folclorului în muzica cultă românească din prima jumătate a secolului al XX-lea și am analizat lucrări ale unor compozitori, precum Filip Lazăr, Zeno Vancea ș.a.m.d., pentru ca, în final, să ajung să abordez un subiect mult mai etnomuzicologic, să spunem, la cercetarea mea doctorală. Atunci când am ales să studiez un fond arhivistic care i-a aparținut unei binecunoscute etnomuzicologe, Mariana Kahane, care a și lucrat timp de câteva decenii bune la Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu.”

În ceea ce privește etnomuzicologia, Timothy Rice o descrie ca o ramură a muzicologiei care studiază muzicile de tradiție orală din întreaga lume și care se ocupă de studiul comparativ al unor tradiții muzicale diverse, bazându-se pe etnografie și cercetarea de teren. Despre cum și-a descoperit pasiunea pentru folclor și ce a determinat-o să se dedice etnomuzicologiei, Lavinia Gheorghe.

„Folclorul m-a pasionat încă de când eram mică. Eu am și cântat muzică populară și o să folosesc exact acest termen. Între timp, să spunem că mi-am schimbat direcția către o muzică brută, tradițională, dacă se poate spune așa. Chiar dacă nu mai cânt acum, îmi place, nespus de mult să o ascult la cei care practică cu adevărat meseria asta, la profesioniști și mă refer aici la lăutari. Cel mai mult la etnomuzicologie îmi place să descopăr că muzicile pe care noi le credeam demult apuse există încă în contemporaneitate, poate că sub alte forme, dar ele există și îmi place să le descopăr în diverse locuri în care nu m-aș aștepta să le aud, de pildă, în restaurantele de tip terasă de pe Calea Victoriei, unde, de foarte multe ori sunt concerte cu lăutari sau în diverse alte cluburi de prin centrul capitalei, unde cântă la fel, diverși lăutari, sau chiar mai nou, diverse lăutărese.

Lavinia ne povestește despre participările sale la simpozioane și cine sunt muzicologii, respectiv etnomuzicologii săi preferați.

În anii de licență am participat întotdeauna la concursul studențesc de muzicologie și la simpozioanele care se organizau ulterior acestuia. După ce am terminat stagiul de licență, am participat la primul meu simpozion internațional, chiar cu un subiect pe care îl abordasem în licența mea, este vorba de protestul în muzică și, mai exact, protestele care avuseseră loc în București, în anul 2017, am participat la un simpozion internațional organizat de SIEF, de International Society for Ethnology and Folklore și a fost o experiență foarte interesantă, am întâlnit acolo cercetători de seamă, internaționali și cred că a constituit o foarte bună bază pentru toate simpozioanele la care am participat ulterior. Am avut norocul ca în timpul studiilor doctorale să fac parte și din câteva proiecte de cercetare ale Universității Naționale de Muzică din București, prin prisma cărora am participat și la conferințe internaționale organizate pe mai multe teme, cenzura în muzică sau muzica de film. La fiecare dintre ele am căutat să elaborez lucrări care să aibă legătură cu domeniul etnomuzicologiei. Muzicologul meu preferat este, evident, Valentina Sandu-Dediu și nu spun asta doar pentru că a fost profesoara mea, ci pentru că, într-adevăr, stilul său de a scrie este atât de clar, sincer și, în același timp, foarte cuprinzător, iar în ceea ce privește etnomuzicologii pe care îi admir, evident, se numără aici Constantin Brăiloiu, Speranța Rădulescu, pe care am avut-o și ca profesor în anii de licență, Mariana Kahane, pe plan internațional îi citesc cu plăcere pe Bernard Lortat-Jacob, Laurent Aubert sau Margaret Beissinger.”

Lavinia ne povestește acum despre activitatea sa la Institutul de Folclor „Constantin Brăiloiu".

„În anul 3 de licență, tot la îndemnul doamnei Valentina Sandu-Dediu, am urmat un stagiu de practică în arhiva de folclor a Institutului Constantin Brăiloiu, pentru ca mai târziu, după ce mi-am terminat studiile de licență, să mă și angajez acolo și opt ani mai târziu încă activez în acest institut de cercetare. În prezent, sunt cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu. Munca mea în cadrul acestui institut a constituit un preambul, să spunem așa, pentru cercetarea mea doctorală, pentru că, în cadrul institutului ne ocupăm foarte mult de arhiva pe care acesta o gestionează, o arhivă foarte mare și poate prea puțin cunoscută publicului și valorificată așa cum ar merita. În cadrul acestei arhive am găsit un fond imens, care te impresiona nu doar prin cantitate, ci și prin calitate în momentul când parcurgeai manuscrisele, fondul Marianei Kahane, pe care ea l-a lăsat moștenire arhivei institutului și, împreună cu doamna profesor Valentina Sandu-Dediu am decis că ar fi un subiect foarte ofertant pentru o cercetare doctorală. Practic, atunci am început să lucrez temeinic, să spunem așa, într-o arhivă, am sistematizat documente, le-am catalogat, le-am inventariat și mai departe am și valorificat unul dintre manuscrisele sale, un manuscris inedit, printr-un proiect al Universității Naționale de Muzică din București, în cadrul unui concurs de antreprenoriat muzical, printre ai cărui câștigători m-am numărat și eu, am primit o finanțare și am putut să editez un manuscris inedit al Marianei Kahane, care mie mi s-a părut impresionant, nu doar prin prisma subiectului pe care îl aborda, și anume culegeri de folclor realizate de Constantin Brăiloiu la începutul anilor 1930 în Gorj, dar și prin maniera în care fusese elaborat, care ar putea constitui foarte bine, așa cum foarte frumos a spus-o Costin Moisil în prefața cărții, un bun material didactic pentru studenții de la Conservator. Pe lângă munca în arhiva institutului, activitatea mea presupune acolo, în primă instanță, cercetarea propriu-zisă, mai ales de când sunt cercetător științific, sarcinile mele vizează mai mult elaborarea de texte, eventuale cercetări de teren pe care le putem întreprinde, și în afară de asta sunt inclusă și într-un colectiv care realizează transcrieri muzicale ale pieselor înregistrate pe cilindrii de fonograf sau pe benzi de magnetofon și care nu au și un suport scris, să spunem, o rezervă. Este o manieră prin care arhiva păstrează și conservă toate documentele audio din arhiva sa.”

De asemenea, o componentă importantă a etnomuzicologiei o reprezintă cercetările de teren, sursă prin care etnomuzicologii pot descoperi și documenta muzicile de tradiție orală din contemporaneitate. Despre experiența sa în această privință, Lavinia Gheorghe.

„Nu am realizat foarte multe cercetări de teren până în prezent, iar cele pe care le-am realizat au fost în mare parte în mediul urban, să spunem. Am studiat muzici urbane sau muzici țărănești, dar pe care le-am ascultat în orașele din sudul țării, dar am încercat în acestea puține pe care le-am întreprins să aplic tot ceea ce învățasem în timpul facultății și după terminarea acesteia, că înseamnă etnomuzicologia. Să înțeleg, nu doar muzica în sine, ci rolul pe care îl are ea în viața oamenilor care o cântă, scopul ei până la urmă, ce reprezintă ea cu adevărat într-un anume grup social sau pentru o anumită persoană.”